Stelele strălucesc aproape-Sidney Sheldon

Capitolul 1

                       Joi, 10 Septembrie 1992
                                      8:00 p.m.

     "727" era rătăcit în largul unei mări de nori cumulus care îl răsuceau ca pe un fulg argintiu. Vocea îngrijorată a pilotului se auzi în difuzor:
     - V-ați pus centura de siguranță, domnișoară Cameron?
    Nu se auzi nici un răspuns.
     - Domnișoară Cameron...Domnișoara Cameron...
    Ea se dezmetici dintr-o profundă stare de reverie.
     - Da.
    Gândurile îi plutiseră spre vremuri și locuri mai fericite.
    - Vă simțiți bine? O să ieșim din furtuna asta cât de curând.
    - Mă simt bine, Roger.
     "Poate avem noroc și ne prăbușim", își spuse Lara Cameron. Ar fi fost un sfârșit potrivit. Undeva, cumva, toți împotrivi "Destinul", își spuse Lara. "Nu te poți împotrivi Destinului". În anul care trecuse, viața ei pierde totul. "Cel puțin nu mai are ce să meargă prost" își spuse ea cu tristețe. "Nu mai e absolut nimic".
     Ușa de la carlingă se deschise și pilotul apăru în cabină. Se opri o clipă pentru a-și admira pasagera. Era frumoasă, cu un păr negru strălucitor strâns ca o coroană, un ten fără cusur, și ochi inteligenți de o culoare cenușie caracteristică pisicilor. Își schimbase hainele după ce decolaseră din Reno, așa că acum purta o rochie albă de seară Scaasi căzută pe umeri, care îi scoate în evidență silueta subțire și seducătoare. "Cum poate fi atât de calmă când întreaga lume se prăbușește în jur?" se întrebă el. În cursul lunii ce trecuse, ziarele o atacaseră fără milă.
     - Telefonul funcționează, Roger?
     - Mă tem că nu, domnișoară Cameron. Sunt mulți paraziți din cauza furtunii. O să ajungem pe aeroportul La Guardia cu vreo oră întârziere. Îmi pare rău.
     "O să întârzii la petrecerea mea de aniversare", își spuse Lara. "Toată lumea o să fie acolo. Două sute de invitați, printre care și vicepreședintele Statelor Unite, guvernatorul statului New York, primarul, celebrități de la Hollywood, renumiți sportivi și personalități din cercurile bancare din vreo șase țări". Doare ea însăși aprobase lista invitaților.
     Parcă și vedea Sala Mare de Bal de la Cameron Plaza, unde avea să aibă loc petrecerea. Candelabre de cristal Baccarat atârnau de tavan reflectând o lumină sclipitoare și orbitoare ca a unor diamante. Douăzeci de mese erau aranjate pentru cei două sute de invitați. Cele mai scumpe pânzeturi, porțelanuri, argintării și pahare înalte vor împodobi fiecare loc, iar în centrul fiecărei mese se va afla câte un aranjament floral din orhidee și frezii albe.
     Afară, la ambele capete ale imensei încăperi, se afla câte un bar. În mijlocul sălii va fi un bufet lung, cu o sculptură în gheață întruchipând o lebădă și, în jurul ei, caviar Beluga, creveți, homari, crabi și șampanie la gheață. Un tort cu zece etaje va aștepta în bucătărie. Chelneri, bucătari și paznici trebuiau să se afle deja la posturi.
     În sala de bal, orchestra se afla la locul ei, gata să îmbie oaspeții să danseze toată noaptea sărbătorind cea de a patruzecea aniversare a ei. Totul era pregătit.
     Masa avea să fie delicioasă. Alesese meniul ea însăși. Pentru început pate de ficat, apoi o supă de cremă de ciuperci cu o crustă subțire deasupra, file John Dory, după care urma felul principal de mâncare: miel cu rozmarin și sufleu de cartofi cu mazăre franțuzească și salată cu ulei de alune. Vor urma brânză și struguri, după care se vor aduce tortul și cafeaua.
    Avea să fie o petrecere spectaculoasă. Iar ea va ține capul sus și își va privi oaspeții ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Doar era Lara Cameron. Avionul ateriză în sfârșit pe aeroportul La Guardia cu o oră și jumătate întârziere.
     Lara se întoarse spre pilot:
     - Mai târziu ne înapoiem la Reno, Roger.
     - Voi fi aici, domnișoară Cameron.
     Limuzin și șoferul ei o așteptau la ieșire.
     - Începusem să-mi fac griji pentru dumneavoastră, domnișoară Cameron.
     - Am trecut printr-o zonă cuprinsă de furtună, Max. Hai să mergem la Plaza cât mai repede posibil. 
     - Am înțeles.
     Lara luă telefonul din mașină și formă numărul lui Jerry Townsend. El făcuse toate aranjamentele pentru petrecere. Lara voia să fie sigură că totul se derulase perfect. Nu răspunse nimeni, însă "O fi în sala de bal deja" își spune ea.
    - Grăbește-te, Max.
    - Da, domnișoara Cameron.
    Priveliștea imensului hotel Cameron Plaza îi dăduse totdeauna satisfacție Larei ca fiind o mare realizare a ei, dar în seara aceea era prea grăbită pentru a se mai gândi la acest lucru. Toată lumea o aștepta în Sala Mare de Bal.
     Împinse ușa turnantă și trecu repede prin holul vast și spectaculos. Carlos, directorul adjunct, o văzu și alerga spre ea.
    - Domnișoară Cameron...
    - Mai târziu, spuse Lara fără să se oprească. 
     Ajunse la ușa închisă a Sălii Mari de Bal și se opri puțin pentru a trage aer în piept. "Sunt pregătită să dau ochii cu ei," își spuse ea. Deschise ușa larg cu un zâmbet pe chip, dar rămase șocată. Încăperea se afla într-o beznă totală. Aveau oare de gând să-i facă vreo surpriză? Întinse mâna spre întrerupătorul din spatele ușii și aprinse lumina. Acea încăpere imensă era scăldată într-o lumină incandescentă. Nu era nimeni. Nici măcar o singură persoană. Lara rămase locului împietrită de uimire.
     Ce naiba li s-ar fi putut întâmpla celor două sute de invitați? Pe invitații era menționată ora opt. Iar acum era deja aproape zece. Cum putuseră atâția oameni să se evapore dintr-o dată? Era extrem de ciudat. Își roti privirile prin uriașa sală de bal și se cutremură. Cu un an în urmă, la petrecerea ei de aniversare, aceeași încăpere era plină cu prietenii ei, muzică și râsete. Își amintea acea zi atât de bine...