Se uitau unul la altul cu o ochii plini de amintiri, ştiau că acela era începutul a ceva ce nu va putea exista niciodată. El era prea mândru sa îi zică ce simte, iar ea nu ştia ce înseamnă fericirea, nu apucase sa o cunoască, simțea cum ceva moare înăuntrul ei în fiecare zi. Luptase prea mult, era pregătită sa renunțe la tot.
Vântul bătea ușor prin parul ei de un roşu ca focul iadului, zgomotul frunzelor atinse ușor de adierea blândă a vântului era acompaniat de respirațiile lor întretăiate. Distanţa dintre ei se mărea cu fiecare secundă ce trecea, nu distanța fizică ci, distanța dintre sufletele lor.
Ea s-a uitat la el cu ochii plini de lacrimi, se uita la singurul bărbat ce o putea face, probabil, fericită. O durea prea tare sa îi întoarcă spatele, dar,o durea şi mai mult sa rămână lângă el. S-a răsucit ușor pe călcâie, cu picioarele tremurânde, a așteptat câteva secunde ca el să o prindă de mână şi să o tragă în ale lui brațe puternice, dar asta nu s-a intâmplat; aşa ca ea a făcut un pas cu speranță şi frică în suflet, apoi încă unul , apoi au urmat alti paşi până ce s-a pierdut în negura nopți.
O durea tăcerea şi indiferenţa lui.
CITEȘTI
Chanel
Romance"Plângi, lacrimile curăță sufletul de durere" Nimic nu e întâmplător, totul se întâmpla cu un motiv, totul este predestinat sa se întâmple .
