Sven Hassel - 07 Lichidati Parisul

Sven Hassel

LICHIDAŢI PARISUL !

Liquidate Paris

CAPITOLUL ÎNTÎI

— Mă întreb, spuse Micuţul, punându‑şi mâna la ochi şi uitân­du‑se în zare, dacă poţi să ajungi în Anglia înot?

— Probabil că da, răspunse Legionarul, cu o voce plictisită.

— Dac‑ai fi peşte, adăugă Bătrânul.

— Şi ai avea cu tine şi hrană câtă îţi trebuie...

— Oricum, ţi‑ar lua o groază de timp.

— Hm!

Micuţul îşi aţinti din nou privirea către orizont, încruntându‑se şi scărpinându‑se în vârful capului.

— Dar a făcut‑o careva? spuse el într‑un târziu.

— Sigur, dar nu de‑aici.

— Unde‑ai ajunge, dac‑ai porni de‑aici? insistă Micuţul, care nu ar fi fost el dacă nu s‑ar fi ţinut cu‑ncăpăţânare de o idee, când îi căşuna pe ea.

Legionarul ridică din umeri.

— Al naibii să fiu dacă ştiu... Poate la Dover.

— Atunci, cam cât de departe zici că ar fi? încercă iar Micuţul.

— Mm... treizeci de kilometri. Optzeci de kilometri. Un drum al dracului de greu, în orice caz.

— De ce nu l‑am încerca?

Bătrânul zâmbi:

— Pentru că te‑ai îneca înainte să ajungi la jumătate.

— Faci pariu?

— De ce nu? Sunt sigur de ceea ce îţi spun!

— Desigur, murmură Barcelona, există întotdeauna şi un alt punct de vedere. Dacă te‑ai rătăci, ceea ce ar fi foarte proba­bil, fiindcă fiecare părticică din mare arată exact la fel ca oricare

altă părticică din mare, nu ai cum să ştii unde‑ai ajunge până la urmă. S‑ar putea să fii destul de norocos să te trezeşti pe coasta Irlandei, dar dacă ai trece pe lângă ea, ar trebui să o ţii aşa tot înainte, până în Groenlanda.

— Aş fi în stare să risc, spuse Micuţul. Aş prefera să înot de acum încolo de‑a lungul şi de‑a latul oceanului, pentru tot restul vieţii, decât să mai lupt în războiul ăsta mizerabil.

Oricât ar părea de absurd, am început efectiv să ne antrenăm pentru asta. În fiecare zi înotam cu puţin mai departe decât în ziua precedentă, făcând mereu eforturi până când simţeam că am ajuns la capătul puterilor, regula fiind ca cel mai slab să „ţină pasu" cu cel mai puternic. În ce mă priveşte, eu am renunţat la ideea de a ajunge înot până în Groenlanda în ziua în care eram gata să mă înec din cauza unui cârcel. Dacă n‑ar fi fost Gregor, pentru mine războiul s‑ar fi terminat. Dar vreo doi din grup şi‑au continuat încă o vreme programul de antrenament. Amândoi s‑au întors la miezul nopţii, după ultima lor excursie pe apă, complet epui­zaţi, dar declarând plini de entuziasm că au văzut la orizont ţărmul Angliei.

— Încă vreo două săptămâni, îşi dădu cu părerea Micuţul, şi cred că vom reuşi.

N‑au avut însă această şansă. Din anumite motive necunoscute nouă, paza s‑a dublat de‑a lungul întregii coaste şi, înainte ca Mi­cuţul şi echipa lui de candidaţi la traversarea înot a Canalului Mânecii să fi găsit mijloacele de a trece neobservaţi, istoria a pus capăt ambiţiilor lor prin debarcarea din Normandia. Războiul in­tervenise din nou.