Ugly, but not

0.8

-Deci, putem începe? Mă întreabă Aris parcă făcând referire la cei doi de asemenea, dar șoptindu-mi cu un glas stins.

Am deschis gura pentru a-l aproba, însă Denis mi-a luat-o înainte:

-Putem începe cu pozele, ce zici Aris?

-Sigur...pentru poze v-am chemat până la urmă...

Aris îi înmânează o cameră foto lui Victor, iar Denis se așază pe o bancă gândind anumite cadre bănuiesc. Aris se apropie din nou de mine, îmi arată locul în care să mă așez și începe să îmi zică cum să îmi țin mâna stângă, mâna dreaptă, capul, piciorul stâng, piciorul drept, cum să mă înclin, expresia facială și tot felul de detalii ce pe mine mă dădeau peste cap. Clic, Clic, Clic după clic. Aparatul îmi surprindea fiecare poziție aleasă de Aris. Fiecare reacție, și îmi imortaliza fiecare reacție, forțat schițată pe față după cerințele lui Aris. Zâmbeam, scoteam limba, mă strămbam...am ales să o fac după regulile mele. Să mă distrez pozând... Am ajuns să mă amuz de asta, iar când printre pauzele de chicoteli îl priveam pe Aris așteptându-mă să îi întâmpin o expresie nemulțumită și mustrătoare, dădeam de un Aris străin mie. Sau străin în prezent. Căci în trecut, să îl privesc zâmbind, râzând ca un copil, atât de sincer și naiv, era ceva obișnuit. Dar cu timpul...ceva îl împiedica să râdă în momente în care altădată o făcea. Erau momente când îl vedeam fericit, dar ceva era neînregulă. Râdea...stins? Râdea atât de bolnav. Parcă ceva era ciudat, dar când am aflat ce se întâmpla cu el...Nici nu îmi puteam reaminti trecutul, căci lacrimi au început să curgă șiroaie pe obrajii mei de un roșu aprins, deja înfierbântați. Eram atât de slabă. Băieții se uitau la mine de parcă eram o nebună. Aris dă să se apropie, însă întind mâna în față parcă punând un zid între noi. Am expirat aerul ce îl mai aveam în plămâni, mi-am șters lacrimile și m-am apropiat de banca unde adineaori stăteam. Mi-am luat pachetul de țigări și bricheta abandonate acolo, am deschis pachetul, am luat o țigară și am aprins-o. Am tras o dată din țigară, mi-am ridicat fața spre cer, și am suflat tot fumul din gură după ce am simțit nicotina strecurându-se în plămânii mei. M-am dus din nou în fața camerei, și i-am atras atenția lui Denis. I-am făcut semn să se apropie, iar el a făcut întocmai. I-am șoptit ceva la ureche, iar el a luat camera din mâna lui Victor. Am început să mă deplasez în direcția opusă de cea în care se aflau Aris și Victor. Denis era în urma pașilor mei, anticipând jocul pe care am de gând să îl joc, ca și cum...ar știi că ceea ce urmează să fac, sunt eu, o eu ce poartă masca așteptărilor lumii.