Satul Blestemat Volumele 1 Și 2

Cine sunt eu ?

Am deschis cartea pe prima pagină era o poză cu mine,o fată total diferită și cu o femeie tânără cu ochi verzi și păr brunet.Lângă poză era un mesaj care scria "Acesta este jurnalul răposatei July Garcia, odihnească se-n pace."
Am deschis cartea și am început să citesc." În anul acesta s-au născut fetele mele.Dragele mele gemene mici.M-am decis asupra unor nume gingașe care se potrivesc perfect. Prima mea fetiță gingașă, o fată brunetă cu ochi căprui.O voi numi Bella,iar pe cealaltă fată a mea,mezina familiei o voi numi Alessia,două nume de zâne."
Am început să mă gândesc că este o  coincidență pre mare ca eu să fiu în aceea poza cu o femeie  și o altă fată care spune în jurnalul ei că are o fiică pe nume Bella și o altă fată care arată exact ca Alessia,prietena mea,care văd că e sora mea.
Am început să plâng scăpând  cartea pe jos.Poate mă pripesc,dar e o coincidență prea mare.Dar eram atât de furioasă.Nu se poate una ca asta.M-am gândit foarte bine și am pus totul cap la coadă.Este ceva foarte ciudat la mijloc. Înainte de a trânti cartea-jurnal pe jos am citit o adresă"Strada lalelelor 556"New York.
Mâine când vor veni părinți mei,de fapt  poate nu sunt ei părinți mei,dar când vor veni aici nimeni nu știe ce scenă am să fac.Voi afla cine sunt!
-Cine sunt?
Este deja seară.Urc în camera mea și îmi iau pijamaua ,mă trântesc în pat obosită și în mai puțin de 5 minute adorm intrând în lumea viselor unde nimic nu poate fi rău sau cel puțin așa cred eu.Intru în lume mea de basm și încep să visez ceva frumos
* Mă trezesc  într-o cameră de un alb imaculat,când aud o voce foarte cunoscută strigând:
-Bella,trezește-te.Haide avem treabă azi.Nu avem timp de pierdut.E aproape Crăciunul avem curățenue de făcut,haide Alessia ne-a luat-o înainte.
-Bine,mamă.spun eu deschizând bine ochi.Prin camera aceea albă acum văd mii de luminițe colorate și un brad împodobit frumos cu globulețe violet și arginti și niște bomboane de brad.
-Scumpo te simți bine.?
-Da mamă.Ce sunt aceste luminițe?
-Aceste luminițe sunt luminițele copilăriei.Ele ne arat magia de a fi copil.Acum haide!
--Mamă,dar de ce nu pot să te văd?
-Scumpo eu nu exist.Tu ești cea care mă face să ajung în lumea viselor,dar nu te teme puișor,într-o zi vei veni la mine.În capul meu se aude un ecou,iar atunci gata visul.Nici mă car nu am apucat să-i văd chipul frumos al mamei,dar acum mă mulțumesc cu vocea s-a melodioasă care îmi sună într-una în cap.*
Mă trezesc complet comfuza.E dimineață.Mă duc să-mi fac un duș.Las apa caldă și gelul cu aromă de vanilie să-mi răsfețe pielea .Îmi iau o pereche de blugi albaștri rupți,niște papuci negri cu toc mic  și un tricou galben larg cu o mânecă un pic mai lungă.Am mers afară și am luat cu mine un platou de fursecuri și o carte primită de la mătușa Rebecca "Îngerii căzuți".M-am pus pe balansoar și am început să citesc liniștită din cartea de la mătușa mea.Am citit primele 5 capitole,iar pe când aș vrea să adorm din bucătărie aud un strigăt:
-Bella,scumpo ești aici.
-Vin mamă. spun eu ,dar  cu puțină durere,îmi e așa de greu să-i spun "mamă"mă doare pe dinăuntrul,dar nu am ce face.Acum îmi iau tot curajul pe care îl am și merg în bucătărie afișând un zâmbet fals destul de credibil.
-Cum a fost le New York? Cred că fost fantastic!spun eu cu o privire trista în timp ce zâmbetul mi se stinge.
-Nu a fost așa de bine cum crezi tu Bella.A fost îngrozitor.Toate mașinile care clacsonau,toate sunetele alea de telefon ahhhhhh,nici nu vreau să mă gândesc căci acum sunt cu tine scumpa mea aici unde e liniște și pace.
-Zici că sunteți bătrâni.Vreți doar liniște și pace.
-Da Bella.LINIȘTE ȘI PACE.spune mama.
-Da mamă că tot vorbim.Ști ce e asta.Spun eu și îi trântesc cartea în față așa-zisei mele mame.
-Despre ce vorbești scumpo.
-Nu mai minți atât.Explică-mi!Cine sunt eu ?Nici măcar nu sunteți părinți mei,dar ce mă doare cu adevărat e faptul că nici măcar nu mi-ați spus așa ceva.Cum e posibil? Cum să fiu mințită în halul acest?Cum mi-ați putu spune fiică ,în tot acest timp?
-Bella stai!
-Eu ascult explică-mi ! Nu fug de adevăr!
-Te-am răpit când erai mică.Mama ta murise,iar eu te-am luat sub aripa mea.
-Dar tatăl meu?
-El era acolo,dar a luat-o doar pe sora ta,iar eu am fugit cu tatăl tău repede.Ca să nu te prindă și să te ia.
-Voi nu sunteți părinți mei,el nu e tatăl meu,tu nu ești mama mea.VĂ URĂSC!!! Cum mi-ați putut face asta.
Am urcat repede în camera mea și mi-am făcut bagajele.Am pus tot ce aveam în cameră și am fugit cu jurnalul mamei în mână și cu cheia la gat
-Bella stai să discutăm! spune mama
-Nu vreau să discut cu voi.
-Unde mergi?
-La părinți mei.La părintele meu adevărat.Este cel mai bine pentru mine.
-Vom veni după tine Bella,vom veni.Să nu crezi cumva că nu vom veni ,scumpo.
-Să nu vă mai văd,să mu-mi mai spui așa până mor.
Am urcat într-un tren și am plecat.În acel sat am trăit doar  lacrimi.Acum voi fi ce vreau eu și voi face e vreau eu.În acel sat eu NU O SĂ MĂ MAI ÎNTORC NICIODATĂ!!!!!!!!