The Love of Hades

Grace

***
Eram undeva, candva, intru-un anumit timp.
Nu stiam cum am ajuns acolo, totul era sinistru pana chiar si lumima zilei care parea sa se stinga usor, ramanand in acest stadiu constant.
Ma simteam de parca as fi in centrul atentiei in acel loc, de parca mii de perechi de ochi se uitau la mine.

Am inceput sa ma rotesc de jur imprejur dar nu era nimeni.
M-am impiedicat in ceva ce pare a fi rochia mea si am cazut jos. Stai! Rochia mea? Nu-mi aduc aminte sa fi imbracat o rochie.
Eu nu port rochii.
Panicata am inceput sa o analizez mai bine.
Era o rochie rosie ca sangele care atarna perfect, ca marime, pe corpul meu. Avea un decolteu destul de decent insa era crapata lasand picioarele mele sa se vada atunci cand paseam. Cert era ca rochia nu imi apartinea.
M-am ridicat in picioare din nou doar ca sa o admir. Nu puteai sa-ti dai seama ca e crapata doar in caz ca pasam. Cu toate ca era superba nu ma simteam bine in ea si mai ales nu ma simteam bine in locul asta sinistru.

Pierduta in detalii am tresarit imediat la auzul unei fosnituri. Era primul sunet pe care-l auzisem in aceasta padure care pare ca iesita dintr-un film de groaza.

Puteam zarii doi ochii, de un verde intens, verdele ala al paduri, care dadeau putin, foarte putin, spre galben.
Nu puteam sa imi dau seama daca erau de om sau animal insa am stiut in urmatoare secunda cand forma umana ii s-a facut vizibila.
Parea a fi o umbra de barbat inalt, bine facut, mai multe nu puteam distinge. Era doar o umbra in departare.
Dintr-o data atentia mi-a fost furata de alte fosnituri care s-au facut auzite, urmate de mormaituri nu prea umane.

O creatura palida de un alb mult prea..alb, care ducea cumva spre mov, se apropia de mine.
Nu stiu de unde a aparut dar nu parea deloc sa aiba intentii bune.

Incepusem sa pasesc in spate, nu stiam deloc ce sa fac..
Era ca un schelet uman deformat acoperit doar de piele. Ochii ei erau mari si total negrii fiind si ei acoperiti cu un strat de piele subtire ce ii griza enorm.
Facea miscari abrupte, ba se misca prea incet, ba prea repede.
Avea ghiare hidoase, negre, si doar patru degete care nu puteau  fi numite in nici-un caz degete..
Nu avea fire de par iar gura ei era ca o gaura plina cu dinti ascutiti, in forma triunghiulara, minusculi, iar printre ei curgea un lichid negru care ii pata pielea albicioasa.
Nas nu avea. Avea doar doua gauri. Era cocosata si statea intr-o pozitie intortochiata care nu parea sa o doara dar nici sa ii afecteze mersul care devenea din ce in ce tot mai alert.
In spatele ei continuau sa apara creaturi, mai multe si tot mai multe. Pareau sa vina din toate partile.

Am inceput sa alerg uitandu-ma in urma frenetic. Erau la doi pasi in spatele meu iar eu deja respiram greoi. Am inceput sa plang.
Stiam ca atunci cand ma voi opri voi muri. Nu vroiam sa mor asa. Mama are nevoie de mine, trebuia sa o vad trebuia..
Stiam ca oboseala ma va infrange, dar de asemenea stiam ca fiecare pas era timp, plamanii imi clocoteau dar tot nu ma opream, nu vroiam sa mor.. nu singura, nu langa dihaniile alea!
Fiecare pas era o speranta insa toate sperantele mele s-au naruit atunci cand m-am impiedicat de o radacina de copac si am cazut jos.
Vazandu-ma in acest hal, am inchis ochii si am inceput sa ma rog, ceea ce le-a enervat si mai rau.

Au inceput sa ma zgarie.
Le simteam ghiarele intrand in pielea mea din ce in ce mai adanc, nu pareau sa se grabeasca deloc, de parca savurau momentul.
Eram acum plina de lichidul negru si urat mirositor ce curgea neincetat din gura lor. Tipam frenetic, macar asa nu le mai puteam auzi mormaiturile hidoase.

Agitatia din jurul meu se potolise. Mormaiturile devenisera din ce in ce mai rare ca apoi sa dispara de tot.
Nu mai simteam acea usturime cumplita, nu mai simteam nimic de parca nimic nu se intamplase.