Domnului profesor, cu foarte multa dragoste.

Cap XI- Lumea se schimba

Trenul mergea de doua ore neintrerupt prin desert, printre vegetatia rarefiata. Din loc in loc rasarea cate un cactus enorm sau un manunchi de ciulini, cateva pasari se roteau sub soarele domol de sfarsit de toamna. In vagonul lung doar cativa oameni, unii dintre ei dormind, altii citind. Incepusem sa ma simt mai bine acum, printre straini. Mi-ar fi placut sa se fi continuat la nesfarsit calatoria, anonimatul mi se parea un mare privilegiu de cand locuiam in Mayflower. Ma gandeam cu groaza ca nu-mi prevenisem inca propriul tata, asa ca scosesem intr-un sfarsit telefonul din geanta si il trimisesem un SMS.

Sunt in tren, ajung pe la 9 seara dar ma opresc in oras. Ne vedem inainte de 12. Nu ma astepta cu nimic.

La cateva secunde veni si raspunsul. Stiam ca taica-miu era un savant nebun dar nu-mi puteam imagina ca era unul care umbla cu telefonul lipit de el…

Mi-a zis deja maica-ta. O sa fiu in birou, ca de obicei….

Ca de obicei… incepusem sa imi amintesc lucruri de acum cativa ani. Cand mergeam la tata, era mereu in birou. Daca maica-mea scria tratate de matematica, taica-miu era un fizician de renume, profesor la universitatea din San Fran. Ei se cunoscusera in facultate, sau cel putin asa mi se spusese, si, de cand taica-miu obtinuse privilegiul de a fi profesor universitar, obtinuse si divortul fortat al maica-mii, disperata de toate elevele care ii dadeau mai mult decat tarcoale. Deodata ma inrosisem, mereu mi se parea complet deplasat sa-l vad pe tata iesind cu studente care aveau doar cu vreo 10 ani mai mult decat mine… treaba asta ma enerva mereu si iata ca acum eram eu in locul studentelor. Chiar daca lucrurile nu erau la acelasi nivel, ma simteam teribil de prost. Chiar daca lucrurile ar fi mers intre noi, nu puteam sa-mi imaginez cum l-as fi putut prezenta pe Tristan Peterson parintilor mei. Era colegul mamei, nu stiu cum era omeneste posibil sa scoti capul in lume cuplata cu propriul tau profesor la varsta aia. Nici macar nu eram studenta, adica Dumnezeule, nu eram nici macar majora. Atunci imi adusesem aminte de povestile lui Aylin, cum ca relatiile erau interzise si ca mai demult un profesor fusese dat pe mana politiei din cauza asta. Toate ca toate, dar nu as fi suportat ca din cauza mea cineva sa se autosesizeze si sa il trimita pe Peterson la interogatoriu la sectia de politie locala.

Pana la urma trebuia sa termin traiul asta periculos. Peterson nu era de mine. Iar eu nu eram de Martin. Punct.

Cautand prin geanta dupa o batista gasistem un saculet jerpelit din piele. Stiam ca aveam o gramada de tampenii in geanta pe care le caram fara sa verific inainte dar saculetul ala mi se parea orecum cunoscut. Il deschisesem plictisita si din el cazu un lantisor de argint cu o jumatate de inimioara. Era o tampenie, un cliseu de copii prostuti. Pe inimioara era scrijelit un Pana desparti Matt. Cuvintele erau aliniate frumos unele sub altele si deodata imi adusesem aminte.

Era acum doi ani de ziua mea, petrecuta pe plaja ca de obicei in jurul unui foc de tabara. Imi amitesc ca era foarte multa lume, fosti colegi de liceu, prieteni din cartier si multa bere. Atunci Matt ma luase deoparte cat mai aproape de mal. Imi amintesc de mirosul de sare, de briza puternica…  de felul cum eram amandoi, zgribuliti in hanoracele largi. Atunci Matt imi daduse saculetul zambind, si luna doar ce iesise de sub nori si luminase toata plaja. Pe inimioara intreaga scria Pana cand moartea ne va desparti si dedesupt erau gravate numele noastre. Atunci chiar mi se parea ca aveam sa ramanem impreuna pana cand moartea ne va despati. Mi se facuse dor de perioada aia. Apoi mi se facute greata. Daca as fi ramas in San Fran cine stie unde am fi fost acum. Eu, Matt, Rachel, ceilalti… poate am fi ramas impreuna. Pana cand moartea ne-ar fi despartit. De ce nu pana la urma, exista relatii de-o viata care au inceput la varsta adolescentei. Trebuie sa existe fete pe lumea asta care n-au avut decat un singur prieten toata viata lor… in momentul ala, pe plaja, puteam sa jur ca si eu aveam sa fiu una dintre ele.