**Jocul Lumilor**

Am crescut.

-Mami! Ta ... Tati!

Ma apasa in piept puternic o durere. O presiune. Parca tineam tot lacul ala pe trupul meu mic, cel al unei fetite de 6 ani. Reusesc uneori sa ies la suprafata si sa imi strig cu ultimele forte parintii insa sunt prea departe de casa ca ei sa ma poata auzi. Daca nu as fi iesit singura pe ponton, sa prind licurici, nu eram acum aici. Adrenalina, durerea si plansul mi-au luat toate fortele. Simt ca mi se inchid ochii si ma las dusa. Catre fundul lacului. Credeam ca acolo voi ramane pentru eternitate. Insa desi nu puteam deschide ochii am simtit cum cineva ma ridica. Cum cineva ma scoate din apa rece si imi ofera primul ajutor. Am deschis ochii pentru o secunda si nu era o fata familiara. Nu era mama, tata, sau vreun unchi. Inchid ochii la loc.

- Kathya, ia te rog de sus spray ul de protectie. Stii tu! Cel pentru tantari

- Sigur mamaaa! Cobor acum!

Eram pe picior de plecare catre casa de pe lac. Casa are o poveste frumoasa si este mai mare si mai opulenta decat casa in care traim in oras. Insa bunicul tatalui meu, i-a daruit-o inca de mic. Nu s-a gandit vreo secunda sa o vanda, deoarece relatia dintre ei a fost atat de stransa, incat cand a murit bunicul, tata s-a izolat pentru cateva luni de mine si mama. Mergem acolo aproape in fiecare weekend. Casa ne da o stare de liniste, de bine. De familie. Mereu luam cu noi fie prieteni de familie, fie prietenele mele sau alte rude. Desi acum 16 ani eram foarte aproape de a imi pierde viata acolo, nu am lasat intamplarea aia sa ne fure linistea si iubirea locului.

Drumul dureaza cam 3 ore. Eram in masina cu prietenele mele, Alice si Erica. Luasem masina mea, deoarece ai mei luase niste prieteni de familie care nu aveau masina.

"Macar ti-ai tras-o cu el? Umbla vorba ca e cam molau in pat desi arata asa bine.."

"Nu mi-am tras-o, dar nici nu m-a facut sa vreau. E molau oricum. Pacat de cum arata, cum se imbraca, lasa alta impresie."

"I-ai dat block?"

"Nu babe, i-am dat doar un mesaj si i-am zis ca nu ma pot imagina langa el. That's it."

Erica se uita la mine si dupa cateva secunde de liniste ma intreba aproape in soapta.

"Kat, sper ca nu te mai gandesti si acum la Lukas.."

M-am incruntat zambind linistind-o:

"Lukas e trecutul meu. Nu mai am nicio treaba!"

Minteam orecum. Lukas a fost marea mea iubire. Primul meu iubit, cea mai pura dragoste. Am stat impreuna de cand aveam 14 ani pana acum jumatate de an. Tinand cont ca am 22, s-au adunat acolo cam 7 ani se ceva. Va dati seama ca la 14 eram niste copii, ne sarutam pe fuga si radeam mult. Mai tarziu avea sa fie cel care ma face femeie. Si pana in prezent, este si singurul cu care m-am culcat. L-am iubit cu tot sufletul si cu fiecare celula. Insa mi-a spus intr-o zi fara menajamente ca a cunoscut pe altcineva si vrea sa aibe o relatie cu ea. Am disperat, am plans, ai mei m-au trimis la terapie. M-am intrebat cum a lasat Dumnezeu femei bune si femei mai putin bune. Mi-au trebuit 3 luni sa arat zambete din nou. Terapia inca ma ajuta si am invatat de acolo ca nimic nu ti-e garantat. Le-am spus tuturor ca sunt excelent, ca deja l-am uitat, deoarece toti erau suparati in jurul meu, insa mintea mea imi derula amintiri si inima parca voia sa se opreasca seara, cand ma asezam in pat singura.

- Mergem sa ne plimbam prin jur?

- Mergem!

Eram eu cu fetele. Ajunsesem la casa de pe lac, ne-am schimbat si am iesit hoinarind, speram sa facem cateva poze dragute pentru Instagram. Am mers atat de mult ca practic am ajuns aproape pe celalalt mal al lacului. Era un ponton dragut acolo, dar de cand am patit ce am patit la 6 ani, nu am mai calcat pe vreunu. Alice s-a dus tematoare pe el pana in capat. Voia sa ii facem o poza. Si i-am facut-o, fix in momentul in care picioarele putrezite ale pontonului s-au mancat efectiv si a cazut in apa. Am tipat eu, a tipat si Erica a tipat si Alice din apa. Doar ca ea tipa la noi sa nu mai tipam.

- Baaaaaaaa! Sunt bine!!! E vara si stiu sa innot. Ce aveti ma?

Ne spunea in timp ce innota spre mal. Pentru mine era oarecum traumatizant dar da.. avea dreptate. Era aproape ora 21:00, intr-o seara de vara. Cred ca nu i-a displacut deloc defapt baia asta.

- Haideti inapoi spre casa. D-abea astept sa mananc ceva.

Le-am spus asta in timp ce ne am intors pe unde am venit.

- Esti bine?

M-am uitat in directia din care s-au auzit cuvintele si m-a cuprins o teama. Era un barbat, random, in padure. Ne uitam una la alta si nu ziceam nimic. El a completat.

- Mă iertati! Nu am vrut sa va sperii. Nu sunt vreun hoinar sau vreun golan. Ma numesc Nikolas. Am venit cu o echipa de arhitecti sa gasim cel mai bun teren pentru a imi construi o casa de vacanta. M-am mai plimbat pe aici si cand v-am vazut singure, iar pe ea uda leorca de sus pana jos, m-am gandit ca s-a intamplat ceva cu voi.

- Nu-i nimic, am alunecat de pe un ponton vechi dar sunt ok. Multumesc.

Alice i-a raspuns zambind. Atat ea cat si Erica parca au cazut intr-o relaxare totala. Parca il stiau de o viata. Eu eram tot crispata si nu stiam cum sa fac sa plecam mai repede de acolo fara a fi urmarite de individul asta dubios.

- Ma bucur sa aud asta! 

A urmat apoi un zambet strangaresc intr-o parte. Mi-e rusine sa recunosc dar era poate zambetul perfect.

Imaginati-va asta. Un tip cam la 1,75, brunet, cu barba si niste ochi albastri patrunzatori. Imbracat in niste jeansi inchisi si un tricou alb cu ceva incaltari pana pe gleza tot de un alb imaculat. Parul il avea dat intr-o parte intr-o freza perfecta. Vazandu-i mainile bine conturate mi-am dat seama ca pe sub tricou domnesc frumoasele patratele. Da, are dreptate. Nu are cum sa fie vagabond, sau vreun ciudat din ala pentru ca e imbracat foarte bine si miroase foarte bine. Dar daca e drogat si nu constientizeaza ce face. Incep sa ma pun in miscare, sperand sa ramana acolo si noi sa ne continuam drumul spre casa.

- Dar sa stii ca daca pe o fetita de 6 ani o pot intelege ca nu a stiut unde sa calce, tie nu iti gasesc explicatie Alice.

S-a intors si a plecat. Am ramas acolo, pe loc. Rece. Cu ochii mari. Fetele se uitau la mine si nu intelegeau, se uitau zambind si voiau sa mergem mai departe.

- Doamne sunteti normale? De ce zambiti? Nu ati auzit cel mai creepy lucru? Boschetarul ala iti stia numele Alice si stie de accidentul meu de acum 16 ani!!!

- Poftim? De unde stii ca mi-l stia?

- Pentru ca ti-a zis pe nume poate!? Ce e cu voi? 

Amandoua se uitau la minte de parca nu au auzit asta. Era ceva ciudat in aer si am grabit pasul catre casa