Atât de Extraordinar.

1

Trebuie pur și simplu să interzicem scaunele pliabile. Propun să le facem ilegale. Înțeleg puțin în aceste lucruri, deoarece acum câțiva ani am fregventat cursul "Politicii Americane". Adică, cât de greu va fi să realizez asta?

Sunt îngrozitor de incomode. De la ele te doare fundul și în același timp și spatele. Mă simțeam atat de obosit , căci stăteam de ceva timp în aceeași poziție de drept.

Cand mi-am dat seama că mă aprofundasem prea mult în ideea de a impune o nouă lege pentru interzicerii scaunelor pliabile, mi-am forțat creierul să nu se mai gandească la toate prostiile astea. Așa se întamplă mereu cand am emoții. În astfel de momente, încep să alcătuiesc planuri pentru schimbarea lumii , în modul cel mai ireal.

Ori de cate ore îmi împărtășeam ideile mele nervo-prostești cu Sam, el ridica din umeri și spunea „ambiția, este ambiție".

Sam. Prostuțul Sam. Oare e imposibil ca un tanăr să treacă prin viață fără a primi cate un citat inspirațional pentru fiecare ocazie? Mama mereu îl susținea.

Dacă ei acum s-ar fi urcat pe scenă cu mine, sunt mai mult ca sigur că mama ar fi zis „optzeci la sută depinde de apariție ta pe scenă .. ", iar apoi Sam ar fi spus ceva de genul " cu fiecare strike , ești mai aproape de home run", ceea ce deloc nu m-ar fi încurajat , căci n-ar fi avut nici o legătură cu situația dată.

Dacă l-aș chema pe scenă, el ar zambi intenționat, și ar striga așa ca să audă toți "Hai Henry!!!" . Cel mai probabil, l-aș plesni peste braț și el s-ar preface că a fost rănit, deși am maini într-atat de subțiri, ca un chibrit, și de fapt ar fi simțit ca și cum a fost atins cu un bețișor de bumbac.

Am rotit foița în mană, pană nu observat că era deja șifonată. Am examinat sala aglomerată și am strans foaia.

- .... Henry Millbow.

Mi-am ridicat privirea. Așa mă numesc eu. Bărbatul de pe scenă ma strigat.

În ultimele zile am avut foarte mari emoții, așeptand acest moment. Am îmbrăcat un costum frumos, dar în același timp și cel mai inconfortabil. Am simțit cum încept să transpir în el. Și , iată, m-au chemat; M-am uitat la bărbatul care deja mă aștepta pe scenă.

A dat din cap, așteptand ca să mă urc sus. M-am uitat la el cu ochii mari. El iarăși a dat din cap, sugerand că e timpul să-mi ridic fundul. Cand mi-a dat din cap pentru a treia oară și s-a uitat amenințător în direcția mea, abia m-am ridicat de pe locul meu pe picoarele tremurande.

Am menționat că picioarele mele sunt la fel de subțiri și slabe ca și mainile? Sunt atat de slab încat am impresia că e periculos să mai trăiesc.

M-am forțat să merg, practic, să fug spre scenă. Nu eram sigur, bărbatul mi-a dat din cap pentru a treia oară pentru a mă face să mearg în sfarșit pe scenă sau a fost doar un gest ușor, știind că și-a făcut deja treaba și poate pleca.

M-am urcat pe scenă, aranjandu-mă în spatele tribunei. Dacă nu transpirasem deja suficient, pot să vă spun că luminile din jurul încăperii străluceau atat de tare încat puteau cu ușurință să mă ardă de viu. Știam destul de bine de ce eram acum aici, așa că mi-am curățit gâtul puțin înainte să încep să vorbesc. M-am aplecat spre microfon:

- Bună,- vocea mea a inundat toată camera. M-am uitat la mulțimea din fața mea , ce arăta asemănător unui grup de puncte negre. M-am bucurat că lumina în cameră a fost estompată. Nu cred că aș fi putut continua dacă i-aș fi văzut pe oamenii care mă privesc. M-am îndepărtat puțin de microfon, încă ținând strans hârtia în mână.