Dragon al Cerului(in curs de editare)

Capitolul zece

   Stăteam sprijinită de trunchiul unui copac dărâmat la pământ, privind pădurea care, parcă, defila prin faţa ochilor. Îşi etala îmbrăcămintea arămie cu diferite nuanţe de verde. În apropierea luminişului, era o apă curgătoare, cel mai probabil, un râu. Am simţit un braţ strecurându-se pe după umerii mei, apoi am fost trasă mai aproape de posesor.

   Nu-mi venea să cred că este acolo, lângă mine. Dar îl simţeam, era aici, în carne şi oase, dar cum? Mi-am ridicat privirea spre el şi l-am văzut cum priveşte undeva în faţă. Părea relaxat, dar ştiam că nu era aşa. Se gândea la ceva.

- Micah?

- Hm?

   Atenţia lui căzu asupra mea şi orice lucru care îi ocupa mintea, acum a dispărut. L-am privit, ştiind că ăsta va fii singurul mod în care să îl fac să îmi spună adevărul.

- Ce se întâmplă?

   Nu-mi răspunse. Oftă, trecându-şi mâna prin păr. Era un tic vechi pe care-l făcea doar atunci când era bucuros, trist, nervos, iritat, plictisit...mai mereu, sincer. Privi pădurea, încercând să se relaxeze. Fără să se uite la mine, începu să vorbească:

- De când ai plecat, totul s-a schimbat în cartier. Toată lumea a început să fie agitată şi nervoasă şi să ţipe unul la altul. Proprii mei părinţi au început să se certe şi ştii că asta nu se întâmpla prea des. Apoi au început să se întâmple tot felul de lucruri ciudate, ba lipseau persoane, ba dispăreau diferite lucruri. Aşa că s-a decis o adunare a cartierului, la care, desigur, noi, copii, nu am luat parte. În aceeaşi seară în care s-a ţinut şedinţa, am auzit o discuţie între părinţii mei. Vorbeau despre tine!

   S-a oprit, doar ca să îmi vadă reacţia. Încerca, din câte mi-am dat seama, să vadă cât de multe ştiam. Oftă, apoi continuă.

- Spuneau tot felul de lucruri despre tine, cum că ai fi un "sjin" şi că te-ai întors acasă! Au spus că era prea devreme, că totul se întâmpla mult prea repede. Aşa că m-am cam băgat şi eu în discuţie...

   Am zâmbit. Îmi aminteam cât de directă putea fii persoana asta. Din cauza acestui lucru, era să fie exmatriculat. Şi nu i-a păsat nici măcar o clipă. Era un băgăreţ, unul care se arunca cu capul înainte, indiferent de situaţie şi de riscurile acesteia.

- Şi? am întrebat, dându-i impulsul necesar ca să continue.

- Şi am aflat! şopti, parcă, nevrând să audă şi altcineva. Toată viaţa noastră, nu, toată viaţa mea a fost o minciună! Am fost minţit pe faţă, părinţii mei m-au minţit în toţi aceşti ani!

   Am simţit cum ceva mic mă atinge pe umăr şi mi se prelinge pe braţ. A lăsat în urmă o dâră transparentă. Plângea...Mi-am ridicat privirea şi, cu mâna dreaptă, i-am îndepărtat lacrimile care au reuşit să evadeze. Micah zâmbi şi îmi prinse mâna, depunând un sărut pe încheietură. Privi iarăşi spre pădure şi continuă:

- Mi-au povestit totul! La început, am râs de ei, dar cine n-ar fi făcut-o? Auzi la ei! " Micah, ştiu că o să ţi se pară ireal şi prostesc, dar sunt multe lucruri pe care nu le ştii. Există o lume, deasupra noastră, o lume din care noi am venit şi unde lucrurile stau puţin mai...diferit! Dar trebuie să înţelegi că această lume există şi că oricât ai încerca, nu ai cum să schimbi cine eşti!", îşi imită părinţii, ceea ce mă făcu să râd. Şi au început să-mi toarne tot felul de abureli despre dragoni, sjini, Gheere şi multe alte chestii. Am crezut că fac mişto de mine sau că au înnebunit. Dar, a doua zi, a venit bunica şi a început şi ea să aiureze despre aceleaşi chestii şi atunci, nu ştiu din ce motiv, m-am enervat şi le-am zis să nu mă mai trateze ca pe un copil şi să nu mă mai mintă pe faţă. În următoarea clipă, mă aflam...nici eu nu ştiu unde. Şi acum, încă sunt prins în nicăieri, dar bunica mi-a dat şansa de a vedea unde vom ajunge şi mi-a dat un medalion care m-a trimis exact aici. Unde suntem? mă întrebă, privindu-mă.