Am oftat, lasandu-mi capul sa-mi cada greu in palme.Inca o zi plictisitoare, in care aveam sa imi inabus speranta in mod crud,haituind-o ca pe un animal, dar totusi agatandu-ma cu o particica infima de ea. In fiecare zi amarata speram ca cineva avea sa intre pe usa anticariatului, sa se uite la globul meu si sa il cumpere. Sa vrea sa il cumpere. Achizitionarea lui ar fi dus la eliberarea mea, lucru la care visam de peste o suta douazeci si doi de ani.
Corect spus visam.
In fiecare zi intrau in magazin nu mai mult de doua persoane. Daca intrau trei atunci era o zi speciala si chiar daca nu cumparau nimic, batranul proprietar isi lua sticla de rachiu(pe care ar fi luat-o oricum , dar acum exista un ,,motiv"), punea globul meu pe masa la care statea si se apuca sa bea. Nu stiam daca ma poate vedea sau auzi ori nu-majoritatea oamenilor nu o faceau si imi pierdusem de mult speranta de a mai purta o conversatie. Cu toate acestea, batranul imi vorbea-chiar daca sub influenta alcoolului, si cum nu aveam ceva mai bun de facut, il ascultam chinuindu-ma sa il inteleg si compatimesc.
Vedeti voi, sa stati atat de mult timp inchis intr-un amarat de glob de cristal e destul de greu si trebuia sa fac eforturi serioase, daca nu voiam sa devin parte din decorul deloc realist. Ma luptam sa imi mentin umanitatea si toate trasaturile mele de dinainte. Nu ca i-ar fi pasat cuiva, dar sa nu ma dau batuta era singurul lucru pe care il puteam face.
Batranul incepu sa stearga cu o carpa veche vitrina in timp ce fredona un cantecel de adormit copii.
-Ce trist si demoralizator! m-am vaicarit ridicandu-ma de pe bustean si ducandu-ma imbufnata la leaganul din copac.
Nu aveam de gand sa plang. O facusem de prea multe ori.
M-am asezat in leagan si am inceput sa ma balansez, urmarind plictisita cum batranul incepuse sa aranjeze o papusa veche de portelan. O mangaia, aranjandu-i buclele si rochita roz, din bumbac cu dantela. Papusa se uita la el cu ochi goi, un suras inghetat pe buzele ei.Sotia lui murise acum douazeci de ani si nu avusesera copii.
Astazi fusesem lasata pe tejghea, langa casa de marcat. Nu mai stateam in vitrina de vreo treisprezece ani.
Am inchis ochii,leganandu-ma si imaginandu-mi ca nu sunt inconjurata de peretii aceia rotunzi din cristal. Pentru un moment am crezut ca simt adierea vantului si susurul unei ape in apropiere. Auzeam pasarele ciripind anevoie deasupra mea si am zambit usor intristata, tanjind dupa toate aceste lucruri. Inghitind in sec, am continuat sa ma stradui sa imi imaginez ca le am.
Cand clopotelul usii de la intrare a sunat, am tresarit, cazand din leagan. Inima imi batea cu putere in pieptul sfasiat de durerea disparitiei viziunii perfecte de acum cateva momente. Batranul lasa papusa si se uita mirat la tanarul care tocmai intrase.
-Buna ziua.
-Buna zi-ziua, zise vanzatorul, scotand batista si stergandu-si nervos si plin de speranta fruntea.Sa ma anuntati daca aveti nevoie de ceva. Chiar azi de dimineata am primit niste superbe papusi de portelan .
Tanarul multumi si zambi scurt. Se vedea ca nu il interesau papusile de portelan. Mi-am strans materialul rochiei nervoasa. Oare il va interesa un glob de cristal? Nu reusisem niciodata sa imi aduc aminte daca speranta ce imi incoltea in suflet de fiecare data cand vedeam un client intrand pe usa facea parte din blestem sau nu. Golul ce ma cuprindea de fiecare data cand nu ma voia nimeni sigur facea.
Insa in timp ce il priveam pe acest tanar, speranta mea se stingea usor. Nici macar odata nu s-a uitat la globurile cu scene de Craciun sau la cutiile muzicale. Am suspinat, impacandu-ma cu inca o sansa ratata. Insa tocmai atunci tanarul se rotit brusc pe calcaie.Ce patise?L-am urmarit in continuare, trista si de data asta in tacere.
Veni la casa de marcat cu o carte veche de basme, o calimara, o pana de scris si o bucata de pergament. Mi-am tinut respiratia, sperand ca se va uita la mine,dar nu a facut-o, de parca pana si globul ar fi devenit invizibil odata cu trecerea timpului. Si-a cercetat agitat ceasul. Batranul vanzator iesi din micul depozit si incerca sa-si controleze zambetul. De mult nu mai cumparase cineva atat de mult.
Ii spuse suma ezitand.Tanarul scoase fara sa clipeasca niste bacnote din portofelul negru precum carbunele, pe care il lua cu o miscare fluida din buzunarul paltonului ce in ciuda aspectului destul de bun, parea vechi.
-Stati sa va aduc o punga.
Tanarul ofta usor,vazand entuziasmul batranului. Mi-am muscat buza pana la sange. Rana s-a inchis imediat,iar eu am reinceput reiau procesul, nervoasa.
-Nu v-ar mai interesa si altceva?Poate va plac globurile de cristal. Va dau unul gratis, fiindca ati platit destul de mult.
Tanarul se fastaci, iar eu m-am uitat panicata la omul mai in varsta. Ce facea?
Nu ma da daca nu ma vrea. Te rog. Te rog.
-Ce ziceti de acesta?
Arata inspre mine si un sunet panicat mi se catara pe peretii gatului.M-am suit in copac, tinandu-mi respiratia in timp ce tanarul imi inspecta inchisoarea. Se vedea clar in ochii lui negri ca nu ma vrea. Pentru prima oara imi doream ca un client sa plece mai repede.
Ofta intr-un final.
-Haideti. Sa va mai invioreze apartamentul.
-Fie.
Ochii lui. Nu ma voia. Aveam sa imi pierd orice sansa la liberate. Orice sansa.
Cand a pus mana pe globul meu, nu s-a intamplat nimic,asa cum banuiam ca se va intampla.
-Nu, am soptit,lacrimi incepand sa-mi curga pe obraji.
Ma puse fara pic de emotie si grija in punga, isi lua la revedere de la batran si iesi pe usa cu pasi repezi,grabiti. Am ascultat sunetul distant al clopotelului si cand am auzit zgomotul masinilor de afara,mi-am lasat capul in maini si am inceput sa plang cum nu o mai facusem de patruzeci si cinci de ani, cand un copil de sapte ani spusese ca globul meu e cel mai urat vazut de el vreodata si ca nimeni nu il va vrea in veci.
Acum orice speranta disparuse cu totul.
Aveam sa fiu blocata aici pentru eternitate.
