Prolog
Am pufnit si am trantit usa dulapului. Nu suportam liceul, sau mai bine spus…Nu suportam toti copii de bani gata. Ma bucuram. Astazi urma sa scap, si sa ma mut la un alt liceu, liceul unde, cica au mers parintii mei. Nu ii cunosteam. Mama murise la nastere, si tata…nu stiam exact ce se intamplase cu tata. Tot ce stiam era ca, in timp ce venea spre spital, vorbea cu mama la telefon. Una din asistente, Tsunade, “sper ca asa se scrie”, era prietena cu mama, si auzise cum legatura se intrerupse ...
Apoi…nimic. M-am nascut. A fost o nastere cu complicatii, si mama a murit. Nu imi parea rau. Era mama mea, e adevarat, insa nu o cunoscusem. Imi parea rau ca murise si ca nu-si putuse continua viata. Era tanara.
Am clatinat din cap, si am iesit in curtea liceului. Acolo, intr-un coltisor mai retras, statea Iruka, singura persoana care nu ma considera un ratat, sau cine stie cum.
-Iruka! Am exclamat, zambind larg. Omul imi oferi o imbratisare cand am ajuns langa el.
-Hei, pustiule. Am oftat, exasperat.
-Nu sunt un pusti, Iruka!
-Da, cum spui tu. Vino, te asteapta o portie de ramen.
Stiam ca asa isi cerea el scuze. Nu putea sa isi petreaca foarte mult timp cu mine, si facea tot posibilul sa ma vada zambind. El si mama fusesera apropiati.
-Ramen! Da! Am ridicat pumnul, asa cum imi ridicam si masca. Toata lumea ma considera un tantalau, mereu vesel care facea galagie pentru toata clasa. Era mai bine asa. Nu avea rost sa le arat ca sunt inteligent. Eram asa cum ma portretizau ei.
-
-Cum spuneai ca se numeste liceul, Iruka?
-Konoha High School. Iruka privi cateva secunde in gol, apoi incepu sa vorbeasca.
Cand eram in Konoha, era un sat. Unul frumos, care avea liceu. era mic, nu era renumit. Avea istoria lui. Satul avea o poveste proprie, pierduta in negura timpului, printre file prafuite, uitate in vechea biblioteca. Konoha nu avea primar, nici acum nu are. Conducatorul se numeste hokage.
Iruka se opri si imi zambi. Nu am sa iti predau acum aceasta lectie. O sa am suficient timp sa fac asta cand ajungem in sat, mai bine spus…oras, pentru ca asta a devenit acum. Un oras.
Nu am mai spus nimic. Mi-am terminat portia de ramen si l-am urmat pe Iruka spre iesire.
-Cand plecam? L-am intrebat, zambind.
-Maine, imi raspunse el, trecandu-si mainile prin par. Nu era lung. Cel putin…El nu il considera lung.
Ai bagajele gata?
Am aprobat, dand din cap.
-Mai trebuie sa pun cateva lucruri, si voi fi gata.
-Bine, murmura el, oftand. Te conduc?
-Nu, multumesc. Ma descurc.
Iruka se urca in masina si pleca. Mi-am bagat mainile in buzunare. Am pornit spre apartamentul meu. Nu eram sarac, insa preferam apartamentul meu. De fapt, apartamentul tatei, insa…Asta era o alta poveste.
In timp ce mergeam, am dat de un pachet de tigari aruncat pe trotuar. Am strans din dinti. Am ridicat scarbit gunoiul, si mi-am continuat drumul. Cand am vazut un tomberon, am aruncat pachetul.
Mi-am scuturat mainile, incruntat. Si se plangeau ca planeta se distruge ...
Abia asteptam sa plec. Cand Iruka mi-a spus ca primise o slujba, la Liceul din Konoha, l-am intrebat daca pot sa merg cu el. Singurul raspuns care l-am primit, a fost “Crezi ca te las aici? Chiar vroiam sa te intreb daca vi si tu cu mine”
------
Am inchis ultima valiza. Aveam vre-o 50 de cutii destul de mari pline cu tot felul de chestii. Haine, carti, un caiet cu tot felul de retete de ramen, bibelouri, argintaria familiei…Erau multe. Nu luasem tot din apartament, numai cele mai importante lucruri.
Pe langa cutii mai aveam si 4 valize cu lucruri strict personale. Poate semanam cu o fata, sau…ceva de genul. Nu, nu eram. Din cate stiam, nu ma chema naruta, sau cine stie ce nume. Imi luam tot ce consideram pretios. Neavand multi prieteni, fiecare lucru pus in cutii si valize imi cunostea povestea, imi vazuse lacrimile, imi simtise furia.
M-am ridicat de pe covor si m-am privit in oglinda.
Aveam ochi albastrii, parul blond, tenul alb...
Am oftat si m-am asezat pe pat. Obosit, mi-am inchis ochii. Speram ca in conoha voi fi fericit.
