Vanitate

Neprevăzut,

Am intrat în casă la fel cum făceam de obicei, dar de această dată, ceva era diferit. Auzeam voci nefamiliare din sufragerie și câteva perechi de pantofi necunoscuți erau aliniați lângă peretele din hol. M-am îndreptat încet spre cameră, fiind întâmpinată de vocea prea entuziasmată a mamei.

-Olivia, haide, intră! Vreau să îți prezint pe cineva! a exclamat, indicându-mi să pășesc în cameră.

În momentul în care am văzut cele trei persoane ce stăteau așezate pe canapeaua sufrageriei mele, am încremenit. Simțeam cum sângele curge de trei ori mai repede, iar bătăile inimii le auzeam pompând cu rapiditate în timpanul meu. Mi-am încleștat pumnii, uitându-mă în ochii lui. El era singura persoană cu care nu voiam să mă văd pentru următorii 50 de ani.

Simțeam tensiunea care s-a produs între mine și el, așa că am decis să mă calmez, comportându-mă cât mai normal. Le-am zâmbit, iar apoi mi-am întors privirea spre mama mea, care era un pic confuză în legătură cu tăcerea care s-a produs în cameră.

-Nu am știut că avem musafiri, un mesaj ar fi fost de folos, am râs, încercând să fiu cât mai credibilă posibil.

-Nici nu mai contează acum, Olivia. Ți-i prezint pe soții Katfield și pe fiul lor...

-Ne cunoaștem, i-am spus, zâmbind în colțul gurii. Noah Katfield.

✧  

Mi-am luat geanta de pe jos și am ieșit plângând din bibliotecă. Cuvintele pe care le-a rostit se învârteau înăuntrul minții mele, fără a-mi lăsa loc de alte gânduri. Am intrat în prima sală de clasă liberă pe care am zărit-o, iar apoi am încuiat ușa în spatele meu. Mi-am lăsat șiroaiele de lacrimi să curgă fără oprire. Știam că ceea ce a spus e adevărat, dar nu voiam să i-o recunosc. Nu voiam să mă las călcată în picioare, deși am făcut-o.

„Uită-te la tine, Olivia. Ești jalnică. Nu vei putea niciodată să te aduni, vei rămâne aceeași fraieră. Abia aștept să te văd peste câțiva ani exact la fel ca acum. Patetică și fără un cuvânt de spus."

✧  

-Cu atât mai bine! Tu poți sta cu Noah în timp ce noi vom vorbi despre afacerile noastre, mi-a spus mama.

Mi-am întors privirea spre Noah, încercând să uit tot răul pe care mi l-a făcut, deși prezența lui acolo îmi transmitea gânduri proaste. Părinții mei împreună cu ai lui au plecat în biroul tatei pentru a discuta despre orice aveau ei de discutat.
Nu e așa ușor să trăiești cu părinți afaceriști. Era destul de bine când eram mai mică, și-au petrecut mult timp împreună cu mine, dar de la vârsta de 12 ani, au decis că sunt destul de mare și că mă pot descurca singură. Desigur, mi-au oferit o anumită cantitate de suport emoțional, dar nu cât mi-aș fi dorit. Din cauza faptului că mereu erau plecați am fost nevoită să stau cu tot felul de dădace. Nu îmi plăcea în mod deosebit, aș fi vrut ca ei să îmi fie aproape.

M-am așezat pe fotoliu, evitându-i privirea, dar îi simțeam ochii ațintiți asupra mea tot timpul. Am încercat să îmi axez atenția pe telefonul meu, dar orice aș fi făcut, el îmi apărea în minte. Parcă era tatuat pe retina mea!

Am tras aer în piept, dorind să îi spun ceva, dar mi-o luase înainte. Eu și Noah nu ne-am înțeles niciodată, deși avea afirmații cu care eu eram de acord. Păream niște firi atât de diferite și totuși atât de asemănătoare, încât m-a făcut să îl admir, dar nu i-am recunoscut acest fapt niciodată. Știam că mă vedea ca pe un bob de fasole uitat pe fundul pungii. Și eu mă vedeam exact în același mod. Nu am deloc încredere în mine și nici nu voi avea vreodată.

-Nu, nu am de gând să mă opresc din a mă uita spre tine până nu îmi vei spune ceva, a zis, zâmbind slab.

Ăsta era modul lui de a mă face să mă simt mai slabă decât sunt deja. Vrea să mă intimideze, mereu a vrut asta. E singurul lucru care îi aduce satisfacție și, din nefericire, visul lui se împlinește.

-Nu vreau să discut nimic cu tine.

M-am ridicat și am ieșit pe ușă, grăbindu-mă spre camera mea. M-am așezat pe pat și mi-am lăsat capul să cadă în palme. Eram complet sătulă de el și nu înțeleg cum s-au aliniat astrele în așa fel încât el să apară dintr-o dată în casa mea. Încercam să nu fac un atac de panică, până în momentul în care am auzit ușa de la intrare închizându-se. Atunci am știut că această oră pe care am petrecut-o întrebându-mă „de ce eu?" s-a terminat.

Am auzit-o pe mama strigându-mă, așa că am coborât înapoi, întâlnindu-mă cu privirea ei întrebătoare și relativ nervoasă. Știam ce urma să mă întrebe, deci nu puteam avea nicio surpriză.

-Ce a fost cu atitudinea aia? L-ai lăsat pe băiat să aștepte singur? 

-Crede-mă, ai fi făcut la fel dacă erai în locul meu. Băiatul ăla e o durere în fund, i-am spus, dându-mi ochii peste cap. Singurul lucru pe care l-a făcut ea a fost să își încrucișeze mâinile la piept. M-am întors pe călcâie și am fugit înapoi în camera mea. Nu aveam de gând să reflectez asupra tot ce s-a întâmplat cu câteva zeci de minute în urmă, așa că m-am apucat de referatele pe care le aveam de predat în săptămâna asta.

✧ 

M-am trezit de dimineață cu o durere asurzitoare de cap, datorată cu siguranță evenimentelor petrecute cu o zi înainte. Nu îmi vine să cred că încă mă gândesc la asta! Nu trebuie să îl las să mă joace pe degete exact așa cum vrea el.

Am pășit în incinta liceului mai emoționată ca niciodată, deși nimic jenant nu s-a întâmplat cu o zi înainte. Mi-am amintit de toate cuvintele pe care mi le-a adresat înainte, acest lucru făcându-mă să îmi pierd și mai tare încrederea în sine. Chiar sunt jalnică.

Spre deosebire de așteptările mele, nimănui nu îi păsa de prezența mea în școala asta, ceea ce însemna că nu aveam de ce să îmi fac griji. Mi-am continuat drumul spre clasă, încă înfundată în propriile gânduri, până când cineva m-a trezit din transa aceasta.

-Hei, somnoroaso, ce-i cu tine azi?

Mi-am ridicat privirea pentru a-i întâlni ochii lui Mike. Mike e cel mai bun prieten al meu, deși nu ne-am suportat pentru o perioadă lungă de timp. Ne plăceam reciproc, dar niciunul nu avea curajul să o recunoască. A fost primul băiat care mi-a atras atenția, dar eram la grădiniță, orice mi-ar fi atras atenția. Se pare că de atunci, e singura persoană cu care pot vorbi orice și care mă va susține.
Ceea ce mi se pare mai ciudat e relația lui cu Aspyn. Știam că o place. De fapt, am fost prima persoană care a aflat. Acum îi văd ținându-se de mână peste tot. Aspyn e ieșit din comun de frumoasă. Are un păr lung, roșcat și un corp de invidiat. Caracterul ei se potrivește de minune cu aspectul. E prea drăguță cu toată lumea, iar de când s-au cunoscut, a devenit unica și cea mai bună prietenă a mea.

-Nu o să ghiciți nici într-un milion de ani cine și-a făcut apariția ieri în casa mea, le-am șoptit, asigurându-mă că nimeni, în afară de ei, nu aude.

Mă uitam la ei cu îngrijorare in ochi, iar aceștia s-au încruntat, încercând să își dea seama despre ce vorbesc.

-Noah Katfield.