Cand eram mic, prea mic ca sa imi amintesc, mi-am luat un caine pe nume Bruno, si il iubeam mai mult decat orice pe lume. Era foarte protectiv cu mine, si nu doar o singura data, mi-a salvat viata. Prima data, m-a prins de tricou si m-a tras inapoi, facandu-ma sa cad intr-o parte, si sa-mi scap inghetata din mana. Eram socat, si gata sa plang. Imi venea sa il iau la cearta pentru ce a facut. Asta pana cand am vazut o masina condusa de un sofer beat care tocmai ce a intrat pe trotuar, lasand urme de cauciuc ars exact in locul unde ar fi trebuit sa fiu eu, daca nu ma salva Bruno. Mi-am luat cainele in brate, si i-am spus sa-mi promita ca intotdeauna va fi acolo sa ma protejeze. A dat din coada si mi-a lins obrazul.
Cand aveam 14 ani, Bruno a murit. Stiu ca suna teribil, dar nu am fost chiar atat de trist. Chiar si atunci cand ma uitam la el si vedeam cum se descompunea zi de zi, nu am simtit deloc tristetea. Chiar si atunci cand ultima bucata de carne putrezea pe oasele lui, nu am varsat nici macar o lacrima. Pentru ca vezi tu, Bruno si-a pastrat promisiunea. A murit de 12 ani, dar inca ma urmareste peste tot unde ma duc, protejandu-ma, si continuand sa fie prietenul meu cel mai bun. Trosnirea blanda a labelor sale scheletice pe podelele mele din lemn solid ii sperie pe ceilalti, dar pentru mine, este cel mai preferat sunet din lume.
Dar acum cateva saptamani, lucrurile au inceput sa se schimbe. Intr-o noapte, scheletul lui Bruce s-a urcat in pat cu mine si s-a ascuns in patura, tremurand de teama. Nu l-am vazut niciodata pana acum pe Bruno atat de speriat. Atunci l-am vazut. Uitandu-se inauntru in casa prin usa din sticla, era cel mai mare caine pe care l-am vazut. Blana lui era de un negru exact ca carbunele, si ochii lui straluceau ca jaratecul. Chiar si cu usa inchisa, mirosul de sulf si moarte ajungea la narile mele. Dar nu parea deloc interesat de mine. Chiar si atunci cand am tipat la el ca sa incerc sa-l alung, parea ca se uita intotdeauna prin mine. La Bruno. In fiecare noapte de atunci, cainele mare si negru tot reaparea, si disparea doar atunci cand Soarele se urca la loc pe cer. Acum Bruno isi petrece noptile ascunzadu-se in patul meul de frica acelui caine cu aspect infernal. Îi
acopar oasele cu patura mea, il imbratisez, si ii spu incet. "O sa fiu aici intotdeauna sa te protejez. Promit"
