Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Din nou călare"
Dimineața este la fel ca precedenta: plictisitoare. Normal că soarele are chef să se joace cu nervii mei, aşa că mă trezesc şi dispar în cabina de duş. Când cobor în bucătărie ca să iau micul dejun şi să o hrănesc pe Cora, mama mă aşteaptă pe canapea, cu zâmbetul până la urechi şi cu două cutii frumos împachetate alături.
— Neața! o salut, târâindu-mă spre blatul unde este aşezată farfuria plină cu vafe.
— Bună dimineața, dragă! Am un cadou pentru tine! Cassandra vine entuziasmată spre mine şi îmi întinde cu bucurie cele două cutii subțiri.
Ce Dumnezeu a apucat-o? Nu mi-a mai făcut un cadou fără vreo ocazie de când eram prin clasa a patra. Studiez cele două bucăți de carton împăturite în hârtie pentru cadouri cu model floral.
— Hai, deschide-le! mama îmi zâmbeşte, dezvelindu-şi dinții albi şi strălucitori. Rup un colț din ambalaj şi uşor, uşor, pe tot, ca să scot la iveală un telefon de ultimă generație şi un laptop nou. Gura mi se blochează în formă de „o”, privind tehnologiile din fața mea. Telefonul meu cel vechi abia mai face față, iar calculatorul l-am aruncat atunci când ne-am mutat, fiindcă era antic.
— Îți plac? privirea mamei este plină de speranță şi glasul îi dezvăluie nerăbdarea pentru aflarea verdictului.
— De ce? sunt singurele cuvinte care îmi vin prima dată în minte, iar zâmbetul îi piere, peste ochi aşezându-i-se un val de tristețe.
— Nu îți plac, aşa-i? vocea i se stinge în timp ce se aşează pe canapeaua ce se lasă uşor sub greutatea ei perfectă în raport cu înălțimea.
— Nu am zis asta. Vreau doar să ştiu de ce? pentru prima dată după mult timp nu este nervoasă şi pot să-i vorbesc. Mă aşez precaută pe locul de lângă ea.
— Vreau să repar lucrurile între noi, April! M-am săturat să fiu în război cu propria mea fiică de atâta timp! Nu ştiu ce să mai fac! Vreau doar să îmi mai dai o şansă sau măcar să mai laşi la o parte din ura pe care ştiu că mi-o porți de luni întregi. glasul i se frânge la final, iar o lacrimă îi curge în podul palmei.
— Nu vei reuşi să mă aduci înapoi prin cadouri scumpe şi băi perfect aranjate! îi iau uşor mâna în a mea, iar ea îşi ridică privirea.
— Ce aş putea să fac?
De-a lungul acestor luni m-am gândit la o mulțime de variante ca şi răspuns la această întrebare pe care o aşteptam de atâta vreme, dar singurul lucru care îmi vine este Scarlette.
— Lasă-mă să călăresc din nou! Vreau să particip din nou la concursuri! Sau doar... doar să pot să călăresc din nou! Te implor, mamă! îi răspund fară să mă mai gândesc şi îi simt imediat mâna încordându-se în palma mea.
