Capitolul 2.

655 29 11
                                    

Mi-a șoptit în așa fel încât numai eu să aud *chiar dacă eram doar noi în casă*:

-La a doua abatere...ești moartă!

Puteam citi în privirea lui că era nervos. În cele din urmă am dat ușor din cap în sens că am înțeles, deși nu înțelesesem foarte multe!

M-a luat de mână și m-a târât după el *și la propriu, și la figurat*.

În mintea mea: Unde mă duce? Ce îmi va face? Voi muri, sunt sigură! Sunt gata să devin o stea. Voi cădea și voi îndeplini dorința altcuiva. Ochii căprui îmi sunt încețoșați. Lacrimile încep să îmi curgă pe obraji. Nu vreau, nu vreau să fiu o stea! Nu sunt gata să fiu un înger, nu sunt gata să văd cum pământul va cădea pe trupul meu fără viată! Nu sunt gata ca toți să plângă după mine, eu voi plâ...

-Aceasta este camera ta. Sper să te acomodezi!

Vocea lui, de data asta lină și iubitoate, mi-a întrerupt brusc toate gândurile...

Am preferat să intru fără să spun nimic. M-am uitat în jur iar camera asta era imensă și arăta frumos.

M-a lăsat să îmi aranjez lucrurile și m-a chemat la masă.

După ce am terminat de mâncat tot mi-a zis cu o voce blândă:

-Pari epuizată!

În mintea mea: Nu...am fost luată de lângă familie și prieteni, amenințată cu moartea, forțată să stau într-o casă necunoscută, cu un străin iar eu mă simt minunat...

-Da...nu prea am fost în apele mele astăzi. am răspuns eu fără să gândesc.

-Dacă vrei, du-te și culcă-te. Mâine dimineață avem treabă!

Eram puțin speriată de cele spuse înainte de către el, dar eram prea chiaună ca să răspund. Am ajuns în cameră, cu intenția de a mă culca, dar atunci o voce mi-a șoptit:

-Ține minte: Poți fugi, dar nu te poți ascunde!

Atunci acea femeie a dispărut. Inima îmi bătea din ce în ce mai tare. Simțeam cum ceva sau cineva mă lăsa fără aer iar eu muream încet, încet. Încercam să strig după ajutor, dar nu mai aveam glas.

Acel ceva sau cineva își strânge mâinile în jurul gâtului meu...vreau să țip, dar ceva mă face să tac: cutitul, pe care îl simt în inima mea. Inima mea care se sparge in 1001 de bucăți, inima mea care nu mai suferă, nu mai simte, nu mai...nu mai există!

-Aaaaa!!...

Poti fugi, dar nu te poti ascunde!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum