Cei patru frați

Cunoștință

Târșâitul lemnului pe dușumeaua victoriana se făcea auzit în tot conacul fraților Faustus,chiar dacă era trecut de miezul nopții ei nu dormeau.Ei au alte ocupații mai importante.

Demyan măsura centimetru cu centimetru poziția scaunelor față de masa din centrul camerei sale și viceversa la lumina sfesnicelor.Chiar dacă lemnul pe care-l folosea,nu era lemn ci os uman,făcea suficient zgomot

Deasupra lui,este mansarda sau cum prefera Nicolas :"Edenul" , "La main de Dieu","Axis mundi","El Dorado".
Atribuise toate aceste denumiri mansardei pentru că acolo își desfășura toate procesele sale creative,acolo insuflețea Madone-n roșu,renașteri fără nașteri și paradele de iarnă de la Stalingrad.
Acum lucra la schița Mariei Antonia,frații săi îi spuneau pe față câte asemanări sunt între ei:ambii erau impărații exceselor,înclinații paralele făță de cele dăruite de El,la fel de vanitoși și pudrați.
Deseori,Frederich care-l cicălea mereu,fiind fratele mai mare îl striga sarcastic:
"-Delfinuleee??Ce-ți face Delfina?"
Deoarece Nicolas se credea din "familia regală" 24 din 24.
Finalizase schița mult iubitei sale contese și era gata să inceapă cu finele nuanțe de roșu,dar Demyan avea o criză severă de nervi și dărâmase toata mobila din camera sa...acest lucru făcându-l pe Nicolas să tresara,astfel trasă o linie groasă peste ochii Mariei.Nervos pănâ peste cap,distruge intreaga planșă si răstoarnă gălețile sale cu vopsea.Nu este prima dată când Demyan îl oprește prin bufniturile sale.

Coboara în viteză până la sala fratelui său și urlă:
"-DIN VINA TA MI-AM STRICAT PORTRETUL!"zise el tremurând de nervi și strângându-și pumnii așa tare că ii sângeră palmele la contactul cu unghile.
Demyan părea euforic și ocolea mesele spunând :"Nu am sesizat distanța scaunelor că era de 5 milimetri,așa că...Mai bine o iau de la capăt!"
Nicolas își dă ochii peste cap și zice în silă ":Sper că mi-ai păstrat acele coaste de săptămâna trecută,am nevoie de alte pensule!"
Demyan :"Nu chiar...am avut nevoie de ele pentru spătarul din camera lui Frederich! spune cu epatie,voind să-l gonească.

Frederich intră în cameră de parcă îi ascultase în tot acest timp și spune cu un aer șarmant :"Cina este gata...vă poftesc!"
Bucătăria se afla la parter în apropierea sa fiind și "dining room" cum îi spunea mândru Frederich mereu.Tot ceea ce însemna gătit in conac era domeniul lui,avea mâna de zeu la prepararea meniurilor sale,niciodată nu dădea greș.
Așezați la masă,Demyan si Nicolas îl așteptau pe fratele lor.
Frederich venise din bucătărie c-un cărucior acoperit c-o față de masă de alb imaculat,pe care se aflau paharele,vinul,garafa cu apă ,felul principal,antreurile și desigur desertul.

Puse în fața fiecăruia antreul,obișnuia să-și descrie mâncarea sau cel puțin să-i rostească numele,ca obicei.
Frederich :"Ca antreu am pregătit rulouri din pulpa fostului nostru musafir,umplute cu prune uscate, asezonate cu sos curry și rizoto.Face o pauză și se uita la tortul pe care-l pregătise.
"-Din nefericire Giovanni nu ni se poate alătura nici măcar la desert!"
Nicolas spune incepând în a-și tăia ruloul :"Lucrează iar la Der Freischütz?"
"-Se chinuie de ceva timp să atingă octavele alea...bietul de el!"spuse Demyan uitându-se cu coada ochiului la portretul său din dreptul holului.

Toți patru aveau câte un portret,alături erau portretele generatiilor trecute,unele atât de vechi incât chipurile nu puteau fi definite.

Cei trei mâncase în liniște auzindu-se doar ploaia ce lovea parcă,cu dispreț ferestrele și grinzile acoperișului,și uneori sunetul cuțitului scrijelindu-se pe farfurie.
În atmosfere ca aceasta cinau ei.

Frederich sparse gheața si zise cu o ușoară veselie în tonul vocii :"Am pregătit Gâteau de chocolat."
Demyan era vesel deoarece adora ciocolata și spuse :"Pune-mi o felie te rog!" Iar Frederich luase cate o farfurie pentru ei doi și începea să taie câte o bucată de tort,dar Nicolas zise plictisit ridicându-se de la masă :"Nu vreau desert...mă duc să-mi continui portretul."
Urcase treptele și traversă de camera lui Giovanni auzind versurile :

"Mein sohn,nur mut!
Wer gott vetraut,baut gutt
Jetzt auf! In Bergen und Klüften
Tobt morgen der freudige Krieg!

Das Wild in Fluren und Triften,
Der Aar in Wolken und Lüften
Ist unser, und unser der Sieg!

Laßt lig die Hörner erschallen!
Wir lassen die Hörner erschallen!"

Nicolas avea o oarecare plăcere în a-i auzi glasul,un bariton de excepție.Se face totuși că Giovanni nu este mulțumit și reia intreaga arie de la capăt,chiar dacă poate dura mult timp.Nu cânta tot timpul,își făcea adesea corzi pentru viorile sale.
Inițial corzile se făceau din mațe de pisică,dar el le făcea din intestine de om,mereu spunea că notele atinse de corzile din intestinele umane sunt mai cristaline,spre deosebire de cele de pisică.

Conacul Faustus se afla la marginea unui codru de stejari și molid,aproape de o șosea și departe de oraș.
Rareori treceau mașini pe acolo și chiar daca-o făceau era fie că soferii s-au rătăcit sau...logic că s-au rătăcit.
Cei mai mulți,familii,cupluri sau persoane neînsoțite băteau pragul conacului pentru adăpost,dar nu apucau următoarea zi.
Frederich obișnuia să lase pe șosea ghimpi de sârmă foarte lungi și tepoși fix pentru a avea mai mulți "invitați" la cină.

Așa se face că,în seara respectivă un grup de șase indivizi,patru bărbați si două fete veniți c-o dubiță,stăteau înfrigurați la ușa principală și băteau in ea așteptând să fie deschisă.
Demyan foarte vesel din fire le deschise c-un zâmbet larg și le spuse :"Intrați! Intrați va rog! Este așa frig afară,să vă conduc la șemineu!"
Aceștia intrase minunați de interior,la cât de vintage era totul.
Demyan spuse :"O să-l rog pe fratele meu,Frederich să vă aducă câte un ceai cald și ceva bun de mâncare! Simțiți-vă ca acasă vă rog!" după care spuse în soaptă :"Cât incă mai puteți dragilor!"