Din adâncurile gheții

Capitolul 29

            O cută de nemulțumire brăzdează fruntea lui Igor, buzele sale strângându-se într-o linie dreaptă. Acesta își duce brațele la piept în vreme ce îl privește dur pe săracul Marco care înghite în sec. Aro se apropie de acesta și îi spune ceva la ureche.
     Tata se ridică în picioare privindu-i fix pe cei doi bărbați iar toți ceilalți îi urmează mișcarea. Dintr-o dată, toată lumea a adoptat o atitudine serioasă și hotărâtă. Băiatul alb încă se află pe jos, privind aproape plictisit către Marco.
  - S-a întâmplat ceva, Igor? spuse tata pe un ton autoritar fiind aproape încordat. Probabil este speriat de ceea ce ar putea auzi. Având în vedere evenimentele din  ultimele douăzeci și patru de ore, nu îl condamn.
  Igor se întoarce lent către noi iar în ciuda străduinței acestuia de a ascunde ceea ce simte cu adevărat, se citește ușor din privirea sa că este iritat.
- Veniți cu mine, spuse acesta pe un ton jos și mai calm decât mă așteptam. Igor se întoarce cu spatele și iese pe ușă, urmat fiind de Aro care pășește apăsat în spatele lui. În secunda următoare toată lumea a ieșit pe acea ușă, urmându-l pe Igor de la vreo cinci pași depărtare. Pare destul de încordat, așa că bănuiesc că nimeni nu își dorește să stea prea aproape de "bomba cu ceas".
   Igor se îndreaptă cu pași repezi spre clădirea uriașă și impunătoare, paralelă cu cea în care am stat până acum. Toată lumea îl urmează în tăcere...dar nu este acea tăcere care denotă calm și seriozitate. Este liniștea dinaintea furtunii...tăcerea care izvorăște din suspiciune și teamă. Toată lumea este cu ochii în patru, părând gata oricând să sară la atac.
   Igor deschide o ușă imensă, maronie și grea, lăsându-ne să intrăm într-o sală uriașă plină cu arme, saltele și saci de box. Acesta închide ușa și înaintează până în mijlocul sălii în care îmi pot auzi ecoul cu ușurință.
   - Aceasta este sala de antrenamente. Soldații își petrec cel puțin patru ore din zi aici, pe lângă antrenamentul practic, pe teren. Unii se focalizează mai mult pe tragerea cu arma, alții pe lupta corp la corp și așa mai departe. Însă... toți, exclusiv toți trebuie să fie capabili să execute corect fiecare din aceste lucruri. Aici vă vom antrena și pe voi.
  - Poftim? spuse Sedna uitându-se înfiorată la pușca ce trona pe peretele din vecinătatea ei.
- Viața de curățat cartofi în bucătăria călduță a mamei, s-a terminat păpușă! spuse Igor dur, uitându-se ironic la o Sedna șocată. Terignak și Ashi se încruntă și sunt pe cale să spună ceva dar Minjoon le taie avântul.
- Ai grijă cum vorbești, rusule! Noi nu suntem soldații tăi! spuse acesta privindu-l sfidător pe Igor, al cărui rânjet superior reapare din senin.
- Nu...voi sunteți niște căprioare abandonate în pădurea plină cu lupi. Eu...sunt vânătorul de bestii. Fără mine ați ajunge friptură! Dacă vrei să rămâi în continuare o capră bleagă, ești liber să pleci și să cureți cu Sedna cartofi în bucătărie. Dacă ai alte pretenții de la viață atunci, te rog să rămâi și să taci dracului din gură! spuse acesta zâmbind prietenește către Minjoon, ca spre sfârșit să devină dur și nervos.
    Minjoon se uită urât la el, cu maxilarul încleștat, susținându-i privirea dură.
   - Igor are dreptate, spuse tata scurt și la obiect. Este obligatoriu să învățăm să ne apărăm. Ne aflăm într-o situație delicată...în contextul de față viețile noastre sunt în pericol. Trebuie să învățăm să ne protejăm pe noi înșine și pe cei la care ținem. Nu putem spera mereu la un miracol divin...
   - Sunt de acord cu Nic, spuse Terignak hotărât. Voi da tot ce e mai bun din mine la aceste antrenamente! Nu îmi doresc să mai fiu pus vreodată în situația în care familia mea este în pericol iar eu nu știu ce să fac, încheiase acesta pe o tonalitate mai tristă decât ar fi vrut el să sune.
   Aro îl privește trist pe Terignak după care lasă capul în pământ, arătând afectat de spusele acestuia. Cine este acest băiat?
  - Femeile vor fi antrenate și ele, spuse tata privindu-l în ochi pe Igor.
- Categoric, răspunse Igor dur. Dar nu vom începe de astăzi. Peste patru zile ne vom revedea în această sală. Până atunci, te rog să termini de tradus acele documente și să tragi niște concluzii scurte, Nic. Chiar dacă au trecut câteva sute de ani bune de când au fost scrise, aceste informații ne-ar putea oferi indicii despre cum am putea să îl înțelegem mai bine pe Aradis și să putem să construim niște căi de comunicare și cooperare cu el. Trebuie să lucrăm în echipă...avem nevoie unul de celălalt.
  - Nu este chiar atât de greu să comunici cu el...sau să îl înțelegi...spun eu pe un ton scăzut, aproape iritat. Din motive subiective, Aris nu a venit. Am impresia că se profită de absența lui  pentru a-l putea bârfi sau...construi planuri împotriva lui. Nu îmi place ideea asta...el chiar este privit în acest mod? Ca o ființă dubioasă care probabil va primi un tratament diferit? E acesta un fel de rasism?
   Igor își mută atenția spre mine și mă privește fix timp de mai multe secunde, ca mai apoi un rânjet ciudat să i se întindă pe față.
   - Nu, nu este greu dacă ești Ecaterina Casian! În schimb...dacă se întâmplă din greșeală să fii altcineva, atunci probabil vei fi tratat ca o fantomă. Doar cu tine se comportă diferit...dar chiar aici voiam să ajung! spuse acesta cu o voce destul de entuziasmată spre sfârșit.
  - Poftim?
  - Ești singura persoană în fața căreia se deschide...vom avea nevoie de tine să ne fii...un fel de intermediar...traducător și poate chiar să obții câteva informații de la el, spuse acesta fără ca entuziasmul de mai devreme să se piardă.
  - Mă crezi spion sub acoperire? spun eu revoltată de propunerea lui total incomodă și inacceptabilă pentru mine.
- Ai vrea tu, fulgeraș...
- De ce nu îl întrebați pe el ce vreți să știți? Veți primi ce informații vreți...spun eu dur în vreme ce mă uit urât la el
- Dar tu ai putea obține încă ceva în plus... spuse acesta calm
- Ce vrei să spui?
- Nu sunt prost, Cati. Sunt mai mult decât sigur că el nu se va deschide ca o carte în fața noastră. Nu are încredere în noi și nu îl condamn pentru asta. Totodată, nu cred că ne va oferi pe tavă toate secretele poporului său. În esență, el este tot un soldat...pot empatiza cu el și tocmai de aceea am ajuns la concluzia asta. Nici nu trebuie să fii soldat ca să îi poți înțelege perspectiva. E străin de tot și de toate. Provine dintr-o altă cultură, o altă societate, alt tip de mentalitate. A fost trădat o dată de cei ca noi...nici torturat nu va mai divulga ceva important despre națiunea din care provine. Va proteja pe cât posibil acele secrete. Din nefericire pentru el, noi avem nevoie de toate informațiile. Tot! Ca să știm cum să acționăm și cum să ne protejăm planeta, orice mic detaliu poate face diferența. Iar aici...avem nevoie de intervenția ta, Cati.
  Igor mă privește serios și hotărât așteptând probabil o reacție din partea mea. Toată lumea își ațintește privirea întrebătoare în aceeași direcție. Eu nu știu ce să îi răspund. Pot să înțeleg ce vrea să spună...chiar este greu să pătrunzi dincolo de zidurile ridicate de băiatul alb. În ciuda faptului că Ari este mai apropiat de mine față de ceilalți, el nu m-a lăsat înăuntru. Nu pot privi dincolo de ghețarii din ochii săi, nu am niciun fel de influență sau autoritate în viața lui. Acesta vorbește și îmi acordă atenție doar când vrea și îmi spune ce vrea. Nu este o persoană pe care o poți controla sau manipula...și sincer mi-ar fi frică să încerc așa ceva. Igor îmi cere ceva imposibil. Oare ei nu au văzut? Sau poate doar eu  am putut privi mai adânc în sufletul său din cauza apropierii aparente dintre noi. Aris este mult prea inteligent, stăpân pe sine și...înghețat ca să poată fi controlat. El nu este o păpușă...el este păpușarul. Nu numai că ar fi absurd să încerc să scot informații de la el dar simt că asta ar fi și o trădare din partea mea. Este dreptul lui să spună ce consideră el că este important și cât.
   Îl privesc hotărâtă în ochi pe Igor.
- Ai dreptate...nu sunt făcută pentru spionaj, Igor...spun eu dur susținând privirea sceptică a acestuia.
- Las-o să reflecteze, spuse tata întrerupând contactul nostru vizual. E o decizie importantă, discutați asta mai târziu.
  Mă uit furioasă către tata.
- Dar nu este nimic de...
Acesta îmi face semn cu mâna să tac, producându-mi mai mulți nervi.
  - Când mă uit la tine, mă simt ca și cum aș păși într-o poartă a timpului care mă aruncă în trecut, când ochii tatălui tău scânteiau astfel de mânie.
O voce feminină, melodioasă si subțire s-a auzit pe fundalul tensionat al sălii. O pereche de tocuri lasă un ecou surd să se scurgă până la noi.
  La auzul vocii, Igor se încordează automat întorcându-se robotic cu fața spre silueta care se apropia tărăgănat de noi. O femeie înaltă, cu umeri lați, piept bine definit și talie subțire se oprește în fața noastră. Uniforma militară impecabilă, precum și gradele care îi tronează pe piept îmi dau de înțeles că probabil este superiorul lui Igor. Părul blond deschis îi cade în bucle până pe la jumătatea spatelui. Ochii ei albaștrii privesc visători spre tata. Este o femeie frumoasă...dar impunătoare și rece.
   Tata se uită șocat la femeia din fața lui. Niciodată nu am văzut acea expresie pe fața lui... un amestec de uimire, confuzie și melancolie.
  - Natașa? reușise acesta să șoptească încă împietrit.
- O dată ți-am spus că ești o stea...și că vei lumina pământul cu adevăr. Am avut dreptate, spuse aceasta privindu-l fix pe tata și schițând la sfârșit un zâmbet.
  Toți privim uimiți scena din fața noastră. Însă nimic nu se compară cu șocul de pe fața lui Igor care pare că se uită la porci zburători.
  - Tată, tu o cunoști pe femeia aceasta? spun eu încercând să sparg contactul lor vizual ciudat.
Tata pare ca și trezit dintr-o transă, uitându-se uimit împrejur.
- Dda...da, am fost...
- Permiteți-mi să mă prezint. Numele meu este Natalia Pavlocenko și sunt caporal în cadrul Forțelor Aerospațiale de apărare ale Federației Ruse. Eu coordonez această bază secretă și această misiune. Dacă aveți vreo problemă sau ceva de discutat, la mine vă adresați. Voi avea nevoie de cooperarea tuturor pentru a duce la bun sfârșit responsabilitatea pe care mi-am asumat-o. Nu avem voie să dăm greș. Rateul nostru echivalează cu o posibilă pierdere a miliarde de vieți, spuse aceasta privind rece și dur peste noi toți. Din tonul autoritar și alura dominantă a acesteia pot să îmi dau seama de ce Igor s-a încordat la auzul vocii sale.
  - De unde îl cunoașteți pe tata, doamna Pavlocenko? o întreb eu, atrăgând atenția ei spre mine.
  - Am fost colegi de liceu, răspunse aceasta scurt cu o expresie impernetrabila. Toată melancolia de mai devreme a dispărut. Nu pot spune același lucru și despre tata. El arată încă șocat.
  - Mâine, la ora opt dimineața toată lumea va fi în sala de consiliu! Vă vom prezenta planul  și următoarea noastră mișcare...care depinde, bine-înțeles de băiatul acela. Oh, da! Aproape că am uitat să menționez asta. Țineți minte că asta nu este o pensiune de lux în care ați venit să vă faceți manechiura! Eu comand aici! Nu o să accept niciun fel de abatere de la ordinele mele! Așadar...nu îmi forțați mâna. Nic, te rog să mă urmezi. Avem ceva de discutat între patru ochi. Mă bucur că am făcut cunoștință! spuse aceasta pe un ton autoritar și hotărât, nelăsând loc vreunui protest.
  Apoi se întoarce pe călcâie și pornește apăsat cu tata pe urmele ei. Igor se uită la ea urât iar din această cauza Aro îl înghiontește în stomac ca să înceteze.
   Ce are femeia asta de discutat între patru ochi cu tata? Noi de ce nu putem fi de față? Începem "cooperarea" cu secrete?
   Ies vijelios din încăpere și pornesc cu pași grei înapoi spre cealaltă clădire. Sunt încruntată și plină de nervi. Nu îmi place femeia aceea. Nu apuc însă să intru îăuntru că o mână caldă îmi acoperă gura și mă trage aproape brutal după un colț.