Ai încredere în mine [Volumul I]

Capitolul 52

Sakura povestește

      În sfârșit am ieșit din încăpere, inima mea a început sa bata iar normal le zâmbesc băieților și pornim împreună spre ieșire acolo unde ne așteptau bunici mei care sunt convinsă că sunt nerăbdători sa afle ce am făcut și cum ne-am descurcat.

- Ai văzut ca nu a fost atât de greu rozi?

Zâmbesc și îl apuc de braț pe Sasuke poate este el un mitocan un afemeiat și un idiot de prima clasa dar măcar știe cum să te facă sa te simți mai bine. Mă sărută încet pe frunte și îmi ciufuleşte părul.

- Recunoaște ca fără mine nu te puteai concentra? Ca eu iți bântui mereu mintea.

- Bine, recunosc ,ești prea modest pentru gustul meu.

Îi fac cu ochiul si încep sa fug el fiind în spatele meu, nu trebuie sa mă las prinsa de el, pe Suigetsu l-am lăsat în urmă confuz. Când am dat curba pentru a ajunge la intrarea în clădire mă ciocnesc de cineva, azi nu e ziua mea bună. Un băiat roșcat mă privește nedumerit în timp ce eu mă holbam ca o idioată la el. Wow are ochii mov nu am mai văzut pe nimeni cu ochii mov.

Poate nu e o zi așa de rea.

- Te mai holbezi mult la mine.

Înghit în sec ,obraji mei sunt deja rozali la fel ca parul meu. Bravo Sakura te faci singura de râs.

- Îmi pare rău.

Șoptesc vrând sa mă ridic de jos ,spre ,,norocul" meu când ne-am intersectat eu am fost cea care a căzut pe jos el rămânând în picioare arătându-mi superioritatea sa față de mine. Oftează și îmi întinde mâna să mă ajute ,eu confuză o accept acum fiind pe picioarele mele.

- Ar trebui sa fi mai atentă, dacă domnișoara Carmelin te-ar prinde alergând pe hol ai avea mari probleme.

- Te referi la profesoara aia înțepată.

Imediat îmi pun mâna la gură, ar trebui sa învăț sa nu mai vorbesc cu voce tare. Imediat băiatul începe sa râdă, eu stăteam în fața lui împietrita.

- Mă bucur ca nu sunt singurul care crede asta.

Îmi apare un zâmbet în colțul guri, nu trebuie să-mi fac griji în legătură cu el, după ce se oprește din râs începe sa mă analizeze din cap pana în picioare și simt iar cum obraji mei iau foc.

- Sakura sa nu mai fugi niciodată așa de mine era cât pe ce sa fac infart când am dat nas în nas cu doamana Carmelin.

Sasuke gâfâie din cauza alergări dar eu nu sunt deloc atentă la el ci la băiatul din fața mea care continua să-mi zâmbească.

- Sakura? unu nume la fel de frumos ca tine.

Roșesc puternic în obraji, simt o mână puternica care mă trage din fața frumosului roșcat care îmi face ochi dulci. Sasuke mă ține strâns în brațe lui parcă vând să-i demonstreze băiatului din fața lui ca sunt deja luată. Încerc sa mă strecor din brațele lui dar fără rezultat așa ca cedez și mă fac mai comoda punându-mi o mână după gâtul lui. Mă apropi ușor de urechea lui.

- Ești gelos?

Îl pot simți cum se încordează și mă strânge mai tare de șold făcându-mă să mârâi de nervi. Mă strânge prea tare, îl ciupesc de braț ca să-mi dea drumul dar nimic, băiatul ăsta e de neclintit.

- Ar trebui sa mergem, bunici tăi sigur ne așteaptă iar Suigetsu v-a crede ca te-am răpit.

Îmi dau ochi peste cap și vreau sa pornesc iar spre ieșirea din liceu dar mă opresc puțin pe loc și mă întorc cu fața spre băiatul misterios care încă îmi zâmbește. Vreau să-l întreb cum îl cheamă dar nu știu cum ,nu vreau sa creadă ca sunt vreo obsedata sau ceva.