Lasă-mă să-ți devin muză

înainte să pleci.

Ningea. De două ore ningea cu fulgi mari și grei, cu un dinamism ce întrecea puterea curselor de mașini. Am coborât treptele spre metrou și am mers în centru. Fața ta era mai luminoasă ca în orice altă zi. Să fie de la puloverul de cașmir pe care obișnuiai să îl porți în zilele friguroase ca acestea? Să fie de la noaptea trecută, în care ne-am ținut tot timpul în brațe? Să fie de la sărutul pe care mi l-ai oferit de dimineață, cu buzele moi și ușor uscate de vântul aprig?

Ne-am întâlnit acolo și mi-ai zâmbit ca un copil ce așteaptă să petreacă toată ziua în parcul de distracții preferat. Urmele pe care le lăsam în urma noastră ne păstrau amintirea pașilor nu mai mult de zece minute, ca apoi să se șteargă în frigul iernii, în dansul fulgilor, în minunăția de peisaj.

Fulgii erau erotici, zâmbind, mișunând în stânga și în dreapta, atingându-ne orajii roșii, mâinile neacoperite și înghețate. Gemeau, se topeau pe pielea noastră, urlau de dragoste și își pierdeau urma într-un strop de apă.

— Îți e frig?

Te oprisei să mă privești. Ochii tăi erau ca două bile profund încântătoare. Privirea ta spulberase orice temperatură cu minus. Brațele tale mă înconjurară acolo, în fața parcului. Brațele tale, Luke, acelea pe care voiam să le știu în jurul meu pentru totdeauna. Oare aveai să știi cât de mult voi tânji după ele în următoarele nopți când vei pleca? Când îți vei lua adio de la așternuturile noastre, de la patul nostru cald, de la casa noastră.

A noastră casă.

Nu-mi mai fusese frig. Nu-mi fusese niciodată alături de prezența ta solară. Caldă... Fierbinte... Arzătoare. Mortală.

Ne-am plimbat ore întregi. Nici nu mai știu cât am stat în parc, câtă vată de zahăr am mâncat, câte guri de suc am înghițit, câte jetoane folosite am aruncat în coșurile de gunoi.

— Chiar dacă pleci, să știi că vei rămâne în sufletul meu. Te voi aștepta acolo, în casa noastră. Îmi va fi dor de tine. Știu că nu sunt decât două săptâmăni, dar mai știu că vor trece al naiba de greu fără prezența ta în apropierea mea, am voit să îți spun, dar deveneam prea melancolic, și aș fi stricat toată fericirea pe care o construisem în acea zi.

În noaptea aceea ți-ai făcut bagajul. Ai strecurat o fotografie cu amândoi în buzunarul mic din spate. Mi-a fost drag să te privesc cum ți-ai schimbat hainele, cum te-ai dezbrăcat în fața mea. Mi-ar fi fost drag să te ating, dar ai fi crezut că cer prea mult. Așa că m-am mulțumit cu o îmbrățișare caldă înainte de plecarea ta. Oare o să-mi ajungă până te vei întoarce?