— Omule, ce să zic, te felicit, da' eu-ți spun sincer, tu nu ești întreg la cap. De abia dacă ai bani în buzunar și tu-ți legi viața de o femeie. Să spunem că trec cu vederea faptul că ești un fraier care stă cu prima tipă cu care se combină. Nu mă-nțelege greșit, n-am nimic cu Alina. Pare o fată bună și toate cele, da' taică-tu... Taică-tu nu va fi de acord. Știi prea bine că nu te are la inimă de când ai decis să nu dai la Academia Militară. Ce-ți veni acuma cu căsătoria? Cauți probleme cu lumânarea?
David mai avea puțin și termina facultatea de arhitectură din Iași și dorea să fie independent din punct de vedere financiar de părintele său strict. Voia ca opinia bătrânului său tată să nu mai aibă atâta greutate în viața lui. Alina îl ajutase cu multă răbdare să își plănuiască viața astfel încât să scape de sub dominația tatălui. Îl înspăimânta faptul că avea o perioadă determinată de timp in care trebuia să se încadreze. Avea timp până la absolvire să își pună viața în ordine. Făcuse rost de un loc de muncă stabil și destul de bine plătit, dar mai avea nevoie de suportul financiar al tatălui său preț de câteva luni. David trebuia să strângă destui bani cât să-și permită să se stea cu chirie împreună cu iubita sa într-o garsonieră.
În această perioadă dificilă, își dădu seama că voia să își petreacă viața alături de Alina. Într-o seară de mai, în timp ce se plimbau in Grădină Botanică, o ceru în căsătorie cu un inel de plastic cu bomboană pe post de diamant, cumpărat în grabă de la un chioșc cu doi lei. Aceasta a răspuns afirmativ o săptămână mai târziu când hotărâseră că se pot răsfăța cu o cină în oraș.
David tocmai îi spusese prietenului său cel mai bun, Răzvan, că este căsătorit cu Alina în fața legii. Nu era încântat de reacția lui.
— Mă, Răzvane, da' ce legătură are tata cu asta? E viața mea.
— O fi viața ta, nu spun nu, da' cine crezi că dă banii pentru nuntă? Îți spun eu. Socrii. Știi că, puși în fața faptului, mai mulți bani vor părăsi portofelul socrului mare. Părinții Alinei n-au la fel de multe parale. Oh, frate, ce tărăboi o să iasă! Ți-a dat bani numai atât cât să te poți descurca toți ăștia șase ani. Ce te face să crezi că va plăti pentru nunta ta? Și-a întâlnit nora măcar?
David se crispă la gândul că situația povestită de Răzvan s-ar putea adeveri. El fu prima persoană căruia David a avut curajul să-i spună acest secret și deja nu-i plăcea ce aude în răspuns.
Tocmai pentru că se temea de reacția tatălui său, o rugase pe Alina, care dorise să-și anunțe bucuroasă părinții, să nu spună. Iubita sa îl privise cu oarecare îndoială când îi ceruse acest lucru, dar îi promisese că va păstra acest secret cu avertizarea că nu va face acest lucru pentru mult timp.
În trei ani de relație, Alina îi întâlnise tatăl doar de două ori. Păruse indiferent la adresa ei. Nu o plăcuse, dar nici nu o displăcuse. Cel puțin acesta fu răspunsul primit de câte ori își întrebă mama ce părere și-a făcut tatal său despre iubita lui. Mama lui, în schimb, o plăcuse, dar părerea ei nu conta în ochii soțului ei.
— Trebuie neapărat să fie o nuntă? Suntem deja căsătoriți.
Răzvan râse, apoi își sprijini capul de perete.
— S-o crezi tu că poți scăpa de nuntă. Într-un fel sau altu', ea tot o să aibă loc. Întrebarea e: cât de mare va fi tărăboiul? O place pe Alina sau nu?
David ridică din umeri.
— Mama zice că n-o place, dar nici n-o displace. Presupun că-i e indiferentă.
— Eu zic c-ai încurcat-o, afirmă și luă o gură de bere.
— Nu ajuți.
— Nu-s aici să ajut, ci să fiu sincer. Eu, unu', cred că ai pus-o de mămăligă. Te-a mâncat pe tine undeva... Dacă o plăcea, poate mai mergea, dar așa... Știi că nu-i prea plac fetele pe care pui tu ochii. Care era tipa aia înainte de Alina?
David se încruntă confuz.
— Fata aia de care îți plăcea ție.
Adăugă Răzvan sperând că îi va ajuta memoria prietenului său, dar când se uită la fața lui, observă că David era la fel de confuz.
— Tipa aia cu tupeu. Erai în gât după ea și nu te băga în seamă. Hai, mă, cum să nu-ți amintești? Era la facultate în București și mereu își băga coada unde nu-i fierbea oala. Știi –
— Nasul.
— Hă?
— Își băga nasul unde nu-i fierbea oala. Așa-i expresia.
Răzvan își dădu ochii peste cap, apoi își continuă povestea.
— Știu că se băga în discuții legate de politică și vorbea înfocată despre măsurile pe care ar trebui să le ia politicienii. Era tare înțepată tipa. Bă, cum de ai uitat-o? O țin eu minte și tu nu. Pun pariu că, dacă mă străduiesc un pic, îmi amintesc și cum o chema...
— Carmen.
— Da, mă, Carmen o chema. Vezi că ți-ai amintit?
— O cheamă Carmen. N-a murit încă din câte știu.
— Eh, na. Ai mai văzut-o?
— Nu din câte-mi amintesc. Oricum, nu contează, spuse fixând cu privirea paharul de pe masă. Care era ideea?
— Păi, știu că tactu n-o place, nu-i așa? Încercam să îți arăt că lui tătâne-tu nu-i plac fetele de care-ți plac ție. De aia nun–
— N-o plăcea, se trezi David vorbind. Cică acum o place, mai nou.
— Nu mai spune. Ce s-a schimbat?
— Din câte am auzit, și-a schimbat părerea în ceea ce privește armata. Tata mereu i-a admirat persoanalitatea. Chiar spunea că dacă ar fi mai mulți oameni ca ea, țara noastră ar fi un loc mai bun. Faptul că ea susținea că armata ar trebui desființată i-a stârnit antipatia. Acum, dacă am înțeles bine, i-a promis lui tata armament modern.
— Cum poate o fetișcană sa îl ajute pe directorul general al armatei române? Probabil nici n-a ieșit bine din facultate.
— Nu știu, dar se învârte în jurul unor oameni importanți. Am înțeles că este un fel de manager de campanie. Din facultate a ieșit de ceva timp. Lucrează la DNA de aproape doi ani.
— Pentru cineva care n-a mai văzut-o, știi multe despre Carmen, îl privi suspect.
David se îndreptă spre masă pentru a-și lua un pahar cu apă, apoi se așeză pe marginea patului.
— Bănuiesc. Spun doar ceea ce știu. Nu pot să-mi aduc aminte de unde am aflat. Mai ai semințe?
Răzvan îi intinse punga cu semințe și începu să se joace cu doza goală de bere.
— Deci... Cum fac cu tata? Mă gândesc să-i spun după absolvire, după ce mă mut cu Alina... Ce crezi?
— Probabil așa e cel mai bine. Un singur sfat am pentru tine.
— Care-i ăla?
— Încearcă să o pui pe Alina într-o lumină buna. Cu mult noroc, poate reușești să îl faci să o placă. Asta ar ușura lucrurile.
— Ușor de spus.
— Știi ce ar merge?
— Ce?
— S-o pui pe Alina să-i facă rost tatălui tău de arme moderne.
David își dădu ochii peste cap la comentariul prietenului său, apoi îi aruncă o privire usturătoare.
— Ce? afișă un zâmbet nevinovat. Totul ar fi fost mult mai ușor dacă erai cu Carmen.
