Cântec pentru doi

7. Trădarea

Scott mă linge pe faţă, făcându-mă să mă trezesc. Era destul de devreme , însă nu mai puteam dormi.
Mă ridic din pat, făcându-mi rutina de dimineaţă.

Cobor scările, mergând să mănânc ceva. Scott îmi urma fiecare pas.
Imi pregătesc repede un mic dejun.

După ce mâncarea se termină, o iau la fuga spre cameră, schimbându-mă în alte haine.
Arunc o privire către ceas, arătând ora 6. Trebuia să plec în câteva momente.
Îl las pe Scott stăpân al casei ,iar. Sper că de data asta să nu facă ravagii.

Ajung la studio, amintindu-mi de pastile. Îmi iau una, dând-o.
Încep să completez formularul, având mai mult timp cu formatoa mea.
Uşa de la intrare se deschise, intrând şeful meu.

-Bună dimineaţa! -îl salut eu, continuând apoi treaba.

-Bună dimineaţa!-spune, am văzut că acum eşti solistă.-adaugă.

-Da. Tocmai voiam să vă rog, putem repeta în studio, pe tira mea? Am terminat single-ul Rihannei.

-În regulă.

Îi trimit mesaj lui Matt, zicându-i că repetiţiile se vor tine la ora 13.

Termin formularele zilnice, având timp rămas destul.
Stau pe telefon, dând peste o reclamă.

'Şi astăzi rămân deschise saloanele 123 si 157 pentru a vă întâlni cu un cunoscut. Puteţi veni între orele 12-14.'

Era deja ora 12:10,îmi iau geanta, plăcând spre spital. De această dată o văd pe mama.

Ajungând la spital, parchez maşina după care intru în spital, urcând cu liftul.

Mama era pe hol, poate se aştepta la o vizită.
Îi arunc o privire din depărtare, observând că a îmbătrânit şi ea foarte mult, la fel ca tata. Nu i-am văzut de mult timp, ei au fost plecaţi în Spania pentru a aduce bani familiei care nu avea resurse prea bune, când mama a fost diagnosticată cu o boală rară. Ea trebuie să se opereze, de aceea am strâns banii pentru ea.

-Ce faci, mama? -îi spun aşezându-mă pe scaun.

-Bine, uite am ieşit să iau puţin aer.

O îmbrăţişez ştrand, aducându-mi aminte de momentele pentrcute împreună.

-Tata unde este?

-A plecat. -se întristează mama, a luat banii şi a fugit.

-cum? -ramă eu şocată, de ce a făcut asta?

-Chiar nu ştiu. Azi, de dimineaţă a plecat, luând şi banii cu el.

-Tu, aştepţi pe cineva?

-Poliţia,bainii îmi trebuiesc mai mult ca orice.

Mă uit la ceas, luând-o în braţe.

-Trebuie să plec, am fost aleasă ca solistă într-o formaţie, am repetiţii.

Mama îmi face cu mâna, rămânând pe scaun în aşteptarea unui poliţist.

Ies pe uşa, pe lângă mine intrând un poliţist.
Intru în maşină, întorcându-mă la studio.

Mă grăbesc cât pot de repede, însă semaforul mă împiedică.
Venise rândul meu să trec, fiind obligată să opresc la lumină roșie.
Era o intersecţie mare, puteai aștepta chiar şi 20 de minute culoare verde.
Însă nu mă demoralizez, aşteptând cu faţa pe volan, la propriu.

O hărmălaie infernală se produse în intersecţie, făcându-mă să tresar.
Se auzea de pe banda mea. Se făcu deja culoarea verde, iar eu eram nepregătită.

Calc brusc acceleraţia, plecând numaidecât. Mă simţeam puţin ameţită, poate din cauză că nu mi-am luat pastila.

Intru în studio, pregătind sala, aşteptându-i pe colegii mei.
După câteva momente,se auzi o bătaie în uşă .

O deschid,primindu-i înăuntru.
Le prezint aparatura pe care o foloseam ,ei rămânând uimiţi.

-Interesant, Erin! -se miră Matt, este o aparatură performantă, nu oricine ştie să o folosescă.

-Ei bine, ai mixat vreo melodie pe aceste aparaturi? -mă întreabă Melania.

Cad pe gânduri, simţindu-mă foarte nasol.
Eram ameţită, simţind multă presiune asupra umerilor.
Mă durea capul, căzând pe canapea.

-Erin, eşti ok? -se agită Chad.

-Da, doar adu-mi geanta şi sticla de apă din birou.-reuşesc să spun.

Chad reveni numaidecât, eu luându-mi pastila.

-Îmi cer mii de scuze, îmi revin imediat. -mă scuz eu, şi da, am mixat noul single al Rihannei pe care l-am cântat la preselecţii. Pot spune că a fost premieră. Îl vom publica mâine. -explic eu.

-Interesantă povestea -Adaugă Chad.

Îi zâmbesc ridicându-mă de pe canapea, trecând la treabă.

-Eşti sigură că eşti pregătită? -îşi face Melania griji.

-Da, a fost ceva imprevizibil.

-Ei bine, atunci aceste sunt melodiile pe care le vom cânta.

Rămân şocată, văzând un teanc gros de hârtii plin cu versuri.

-Până când trebuie să le învăţ?-întreb eu, primindu-mi şi răspunsul.

- Până săptămâna viitoare, dar preferabil până poimâine.

Încerc să nu răbufnesc în râs. Eu o luam ca pe o glumă, dar era foarte greu să reţii toate melodiile într-o zi sau două.