Rebeca: Sucker For Pain

Sunt perfectă

-Sociopatia este influenţată de mediu. îmi aud, de pe scaunul de lângă uşa cabinetului, psihiatrul băgându-i tâmpenii în cap bunicii.

Într-o zi jur că o să o omor pe tâmpita asta. Intru în cabinetul ei în fiecare vineri la ora 16:00. De ce? Aici e o poveste interesantă. Nu am fost întotdeauna cum sunt acum. Anul trecut eram o tocilară, o fată cuminte, retrasă, timidă, care a căzut în mrejele băiatului rău din liceu. Povestea clasică. Însă, aveam şi o "cea mai bună prietenă''. Bine spus aveam. Sarah, e numele ei. Sarah era o fată frumoasă. Era. El, fostul meu iubit, îmi spunea că mă iubeşte până la stele. Mincinosul. Nu mi-aş fi dat seamă vreodată că e un mincinos, dacă nu-l prindeam la o petrecere a unei colege sărutându-se cu Sarah. Dar nu asta a fost cel mai rău. Sarah era candidată pentru regina balului, chiar dacă ea era clasa a XI-a, iar dacă altcineva ar fi aflat despre faptul că ea se sărută cu un băiat care e deja "luat" ar fi dat de înţeles că ea e o târfă şi nimeni nu ar mai fi mai votat-o. Cel mai rău a fost atunci când m-a ameninţat că dacă mai spun cuiva despre ce s-a întâmplat între ea şi fostul meu iubit, o să îmi distrugă viaţa. Eu nu am spus cuiva, dar se pare că s-a aflat. Sarah a dat vina pe mine, iar în ziua următoare au aparut afişe făcute de Sarah, cu poze trucate cu mine goală, pe care scriau: "Rebeca e o târfă! O face pe bani!", prin tot liceul. Lucruri complet false, jignitoare. Am vrut răzbunare, aşa că i-am dat efectiv foc "celei mai bune prietene ale mele", din păcate a supravieţuit. Nu mai e frumoasă.  Eu am jurat că nu mai calc în liceul pe puţin 20 de ani. Şi aşa am ajuns aici. Bunica spune că am avut noroc că nu a depus plângere. O urăsc pe psihiatra asta. I-am zis asta, a zis că mă întelege, i-am zis că nu are cum, mi-a dat nişte pastile, i-am spus că nu o să le iau pentru că nu-s nebună, mi-a zis că e o pasă, i-am zis că e proastă.

-Nepoata mea e bolnavă? O să moară? Sociomania asta e contagioasă? Nu pot crede aşa ceva! Dumnezeu să ne apere! Dar cum este posibil?

- Sociopaţia. o corectează ea pe bunica.Şi da, este bolnavă, dar nu este genul acela de boală, nu mori din cauza ei şi nici nu e contagioasă. Uitaţi, am aici, pe foaia asta toate simptomele unui sociopat. zice, probabil întinzându-i foaia. Sociopatul se formează ca urmare a unei traume din copilărie, al unui abuz psihic sau a vieţii într-un mediu familial nociv. A existat aşa ceva în familia voastră?

Aud cum se deschide un fermoar, probabil bunica vrea să bage foia în geantă.

-Când avea 5 ani, a fost martoră atunci când tatăl ei i-a măcelărit mama, iar dacă nu apărea un vecin, care a auzit ţipete, ar fi omorât-o şi pe ea. povesteşte bunica plângând.

-Dumnezeule! Asta e îngrozitor!

No sh*t, Sherlock!  gândesc eu. Dar stai, poftim? Cum adică a vrut să mă omoare și pe mine?  Nu-mi pot aduce aminte de asta. Îmi aduc aminte cum mi-a înjunghiat mama în repetate rânduri, iar apoi a început să o măcelărească, dar nu îmi aduc aminte și de ceea ce a încercat să-mi facă mie. Tata e ...psihopat din câte se pare. Acum îmi aduc aminte că, cu câteva luni în urmă bunica mi-a spus că tata a fost eliberat. De unde știi că nu o să ne facă rău? O să ne facă rău. Trebuie omorât! Omorât! O să îl omorâm! O să îl omor! Gândurile mi se spulberă când aud din nou vocea psihologului:

-Sunt absolut sigură că asta i-a declanşat această boală.

-Acum nu mai sunt nebună, acum sunt bolnavă! Sau poate sunt şi nebună şi bolnavă! Nu, nu, nu, sunt sănătoasă, sunt perfectă! Sunt perfectă. Perfectă. şoptesc eu frecându-mi palmele de blugi şi legănându-mă în fată şi în spate.

O femeie de vreo 35 de ani se holbează la mine.

-Sunt Lara! îmi zice ea cu o voce subţire, nazalizată.