După un semestru întreg în care obișnuisem să mă trezesc cu căldura trupului tău lângă al meu, acum frigul mă cuprinsese. Da, temperaturile de afară nu erau tocmai favorabile, de câteva zile ningea în continuu, erau numai grade cu minus, iar absența ta în casa noastră, făcea vremea să devină una asemenea celei de la Polul Nord.
Mă întrebasem de atâtea ori dacă și tu-mi duci dorul. De când ai plecat, nu ai amintit deloc de asta. Mi-ai spus cât de bine te simți acolo, câte lucruri frumoase ai vizitat, câte clădiri vechi ai fotografiat, câtă inspirație ți-a dat acel loc pentru a scrie noi versuri. M-am bucurat să aflu asta, dar, trebuie să fiu sincer cu tine, mi-a părut rău că nu te simțeai îndurerat. Nu vreau să fiu egoist, dar mi-aș fi dorit să mori și tu de dorul meu.
Sunt de părere că o experiență mai puțin plăcută te face mai creativ decât una de care te bucuri. Atunci mă gândesc dacă dorul pe care îl simți – sper să îl simți – te face să creezi versuri mai frumoase. Pentru că, pe mine unul, asta mă ajută să-ți conturez portretul cu acrilice. Pe acesta, jur, Luke, ți-l voi înrăma și ți-l voi oferi în dar în prima zi când ne vom vedea. Ca o jertfă adusă singurătății care m-a cuprins.
CITEȘTI
Lasă-mă să-ți devin muză
Krótkie Opowiadania(c) - Fanie - Decembrie 2016 * Samuel preschimbă firul iubirii într-o ață țeapănă a dependenței de a-i deveni muză în orice act artistic prietenului său. Luke tinde spre a capta inspirația din natură, însă omite cel mai apropiat și încăpățânat punct...
