PAULO COELHO
UNSPREZECE MINUTE
O, Marie cea zamislita fara de prihana, roaga-te pentru noi, cei care ne îndreptam catre Tine.
Amin
DEDICATIE
În ziua de 29 mai 2002, cu putin timp înainte de a pune punct acestei carti, am fost la Pestera de la Lourdes, în Franta, ca sa umplu cîteva sticle cu apa miraculoasa de la izvorul aflat acolo. De îndata ce am intrat în terenul de incinta al catedralei, un domn de vreo saptezeci de ani mi-a spus: „Stiti ca semanati cu Paulo Coelho?" I-am raspuns ca eram chiar eu. Barbatul m-a îmbratisat, mi le-a prezentat pe sotia si pe nepoata sa. Mi-a vorbit despre însemnatatea cartilor mele în viata lui, spunîndu-mi în încheiere: „Ele ma fac sa visez."
Am mai auzit în repetate rînduri propozitia asta si ea ma umple totdeauna de multumire. Atunci însa m-am alarmat - pentru ca stiam ca Unsprezece minute trata un subiect delicat, izbitor, socant. M-am dus la izvor, am umplut sticlele, m-am întors, l-am întrebat unde locuia (în nordul Frantei, aproape de Belgia) si mi-am notat numele lui.
Cartea aceasta va este dedicata, Maurice Grave¬lines. Am o obligatie fata de dumneavoastra, fata de sotia si nepoata dumneavoastra si fata de mine în¬sumi: sa vorbesc despre ceea ce ma preocupa, nu de¬spre ceea ce le-ar placea tuturora sa asculte. Unele carti ne fac sa visam, altele ne aduc la realitate, dar nici una nu poate fugi de lucrul cel mai important pentru autor: onestitatea cu care scrie.
Pentru ca eu sînt cea dintîi si cea de pe urma
Eu sînt cea venerata si cea dispretuita
Eu sînt prostituata si sfînta
Eu sînt sotia si fecioara
Eu sînt mama si fiica
Eu sînt bratele mamei mele
Eu sînt cea stearpa si numerosi sînt copiii mei
Eu sînt cea casatorita si fata batrîna
Eu sînt cea care aduce pe lume si
cea care nicicînd n-a zamislit
Eu sînt alinarea durerilor nasterii
Eu sînt sotia si sotul
Eu am fost barbatul care m-a crescut
Eu sînt mama tatalui meu
Sînt sora sotului meu
Si el e copilul meu respins
Poarta-mi totdeauna respect
Pentru ca eu sînt cea scandaloasa si cea magnifica
Imn catre Isis, sec. al III-lea sau al IV-lea (?),
descoperit la Nag Hammadi
Si iata era în cetate o femeie pacatoasa si, aflînd ca Isus ia masa în casa fariseului, lua cu ea un vas de alabastru cu parfum si, stînd plîngînd îndarat, la picioarele lui, cu lacrimi începu sa-i ude picioarele si le stergea cu parul capului sau, sarutîndu-i picioarele mereu si ungîndu-le cu parfum. Cînd vazu fariseul care-l invitase, îsi zise în sinea lui: „Daca acesta ar fi un profet, ar sti cine si ce fel de femeie este aceea care-l atinge: o pacatoasa."
