Bărbatul Ghete

128 23 3
                                    

—Dolores, lasă-l!
Mama părea speriată.
Reușise în sfârșit să mă dezlipească oarecum de tip. El nu părea să mai reacționeze. Probabil era obișnuit ca o nebună să îi sară în spate.
Femeia de la standul de flori țipă când la mine, când la mama, dar eu nu o ascult, și probabil nici ea.
Aud o voce groasă, masculină, care îmi răsună în urechi timp de câteva momente. Nu înțeleg ce spune, dar mă face să îi dau drumul Bărbatului Ghete.
Stau preț de câteva clipe nemișcată. Mama mă ține de braț pentru a se asigura că nu voi mai reacționa.
Îi văd în sfârșit fața tipului și îmi dau seama că, de fapt, nu seamănă deloc cu tata. Are umerii lați, ochii mari, căprui, și părul răvășit.
Se înroșește imediat în obraji când privirea lui o întâlnește pe a mea, și realizez că nu este atât de în vârstă pe cât mă așteptam. Era chiar frumos dacă îl priveai dintr-o altă situație.
—Ne cerem scuze. Spune mama rușinată.
Îi vedeam chipul, deși priveam țintă către Bărbatul Ghete, care ori era rușinat de situație, ori se speriase foarte tare.
Mă opresc din respirat preț de câteva momente. Aș fi vrut să-mi mut privirea în altă parte. Aș fi vrut ca el să-și mute privirea în altă parte. Aș fi vrut să mă fi gândit puțin  înainte să sar în spatele lui. Mici șuvițe de sânge i se prelingeau pe gât, acolo unde îl zgâriasem când încercase să scape din strânsoarea mea.
—Mm, este în regulă, eu...
Câteva cuvinte au fost de ajuns să îmi înghețe inima. Vocea lui groasă îmi rămânea în minte, și se repeta iar, și iar, ca un ecou. Îmi tulbura cu totul mintea. Era ca un buton automat pentru pornirea minții.
Ochii mei se învârteau, însă de fiecare dată se opreau asupra lui.
Am înghițit în sec.
Așteptam să termine fraza. În schimb, își atinge ușor rana cu vârful degetelor.
Mama îi observă gestul și se apropie imediat de el, dându-mi drumul la mână.
—Ești bine? Întreabă ea.
—Da, nu vă faceți griji. Răspunde el, puțin nesigur pe sine.
Îmi caut cu ochii șapca, însă pare de negăsit așa că fac câțiva pași în spate, îndepărtându-mă vizibil, apoi o rup la fugă, exact așa cum am fugit spre el.
O aud pe mama strigându-mi numele însă nu mă întorc. Trec printre oameni ca și cum ei nu s-ar afla acolo.
Inspir.
Expir.
Inspir.
Expir.
Mă opresc câteva secunde lângă un copac strâmb, dar destul de frumos, care mă duce cu gândul la pictură și mă face să îmi imaginez cum ridic pensulele mele preferate de pe birou și încep să conturez linii fine pe pânză, ceea ce îmi încălzește inima.
Îmi dau părul după urechi, și mai alerg încă vreo cinci zeci de metri până la mașina roșiatică a mamei. Apoi realizez că nu am cheile.
Mă prăbușesc lipită pe portieră.
După câteva momente apare și mama dintre tufișuri, trăgându-și sufletul.
Se oprește și ea lângă portieră. Imediat ce descuie ușile mă urc grabită în mașină și îmi caut caietul în rucsac.

Bunicuțo D,
Este a doua oară când îți scriu într-o singură zi, ce mai progres! Mă simt de parcă mi-a luat foc inima. Am fost la Târgul de Vechituri Lynwood și am trăit cea mai nefericită experiență pe viață. Mă rog, nu pe viață, aș putea spune... pe anul acesta.
Nu-mi vine să cred că spun asta, dar... am agresat un străin! Și nu orice fel de străin, chiar unul arătos.
Vrei să știi motivul pentru care am făcut-o?
Avea ghetele ca cele de armată ale tatei, sau cel puțin așa am văzut. Nu este iarnă, Sfinte Sisoe! De ce ar purta cineva ghete vara? Doar dacă nu aveam dreptate, și acele ghete erau exact ca cele ale tatălui meu. Până la urmă, nu este imposibil. Sau este? O, Doamne, mulți bărbați lucrează la Forțele armate ale Statelor Unite ale Americii, cum de nu m-am putut gândi la asta înainte să-i sar în spate și să-l zgârii? Te rog nu mă judeca.
Fața lui îmi inspira gingășie. L-am numit „Bărbatul Ghete“. Avea o frumusețe ciudată, aparte, însă nu am apucat să o admir prea mult deoarece m-am speriat și am fugit. Sper că în viitor o să mă gândesc mai mult înainte să acționez, și sper să nu mai existe acel buton în mintea mea de ATENȚIE, PERICOL.
E ciudat bunico, dar încă îi simt vocea mângâindu-mi timpanul.
Mă întreb cât de tare vei râde citind asta.

JUST FRIENDSUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum