Secretul Tatei.

🌛Noaptea 1🌜

-Hunter? Se aude vocea lui Tess în toată camera, cu putina tristețe în glas.
-Ce vrei? Spune Hunter în timp ce își aruncă o perna pe față. E târziu!
-Peste o săptămână se împlinesc doi ani...
-Știam și eu asta, nu era nevoie să-mi reamintești, mai ales la miezul nopții când mă chinui sa adorm.
-Iartă-mă. Spune Tess și se întoarce cu fața la perete, în continuare tristă.
Oftatul lui Hunter se poate auzi în toată încăperea.
                     ✉✉✉✉✉✉✉
A trecut o oră de când Tess se foiește în pat, uneori privindu-l pe Hunter cum doarme.
„Nu îmi pot da seama cum reușește să doarmă în orice moment." gândește ea.
S-a ridicat din patul moale, făcând că în urma ei sa se audă un număr mare de scârțâituri, fie de la pat, fie de la podea.
A ieșit pe hol. Acolo, micile lămpi care sunt așezate pe câte o masă mică din zece în zece metri, nu pot lumina îndeajuns.
„Conacul e înfiorător noaptea." spune vocea din capul lui Tess.
A coborât niște trepte, multe trepte pentru a ajunge la bucătărie, acolo becul era deja aprins. Pașii lui Tess se puteau auzi ușor.
-Domnișoară Teressa! Ce faceți la ora asta aici? Doar în cămașă de noapte?! Este foarte frig domnișoară. Repede! În dormitor până nu vă vede tatăl vostru!
Glasul pițigăiat îi aparținea Avei, 22 de ani, slujitoarea adolescenților și asistenta tatălui, când făceau experimente în laborator.
-Dar tata nu ar face așa mare caz daca m-ar vedea noaptea afară din camera mea. Spune Tess cu un glas lin care te face sa te îndrăgostești de el.
-Niciun dar! Acum! În cameră!
Tess a plecat, dar nu spre camera ei și a fratelui său, ci spre laborator.
Mai are 50 de metri de mers pâna la ușa de fier, conacul e imens.
                     AAAHHH!!!!
S-a auzit un țipăt groaznic, dar Tess nu e speriată.
„De când eram mică, eu și Hunter auzeam sunete, strigăte de animale...sau chiar de oameni, venind din laboratorul tatei.
Am incercat de câteva ori să văd ce se întâmplă, în zadar, tata mă prindea, nu-mi mai vorbea o lună și mama plângea, de la moartea ei nu am mai incercat. După «luna lui Tess», cum ii spunea Hunter, mama și tata se comportau de parcă nu s-a întâmplat nimic, Hunter niciodată nu m-am ajutat sa aflu ce se întâmplă, lui nu-i pasă de nimic... aproape."
A bătut la ușă cât am putut de tare pentru ca tatăl ei să o poată auzi.
Ușa s-a deschis și l-a văzut, cu ochelarii lui mici pe ochi și cu o mască chirurgicală pe gură.
-Tessi? Draga mea...nu știi cât e ceasul? Ce faci la ora asta aici?
-Nu pot dormi, e o atmosferă ciudată în cameră, și Hunter nu ajută deloc. Doar stă și doarme.
-Eh, dacă el poate, poți și tu. Iartă-ma scumpa mea, dar sunt foarte ocupat...Ăh, noapte bună!
Spune Ozymendius Evans sărutându-și fiica pe frunte și plecând înapoi în laborator.
„Tata mereu a fost un om rece, mai puțin cu mine, fratele meu, si cu mama. El ne iubește enorm, nu ar putea fi dur cu noi, dar știu că ascunde ceva, faptul că mai ține și la..."
                      ZGGGRȚȚȚ
„Ce?"
S-a auzit iarăși. Niște zgârieturi pe pereții care vin de după colț.
Tess merge cu atenție înainte, dar și cu teamă. A zărit niște zgârieturi imense făcute parcă de niste gheare lungi, in jurul lor e sânge.
Tess abia a putut să-și înghită țipătul. A fugit drept înainte spre camera ei.
Când a deschis ușa, o lumina nemaiîntâlnită, albastră, a învăluit încăperea făcând-o pe Teressa să orbească pentru câteva secunde. În tot acest timp, în care Tess se chinuia să vadă, camera a revenit la normal. Hunter dormea dus, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.
-Hunter? Spune Tess, câteva lacrimi apărând pe fața tinerei, din cauza fricii și a șocului de care a avut parte.
Băiatul nu a zis nimic, fata îi mai pronunța numele încă o dată.
-Ce vrei? Răspunse acesta.
-Se întâmplă ceva ciudat. Spune Tess încercând să nu plângă.
-Te-a speriat monstrul de sub pat?
-Ce? Nu! Hunter, vorbesc serios!
-Cel din dulap? Întreabă Hunter cu nepăsare.
Tess a luat un pahar cu apă de pe noptieră, pe care în fiecare noapte înainte de culcare îl are plin, din fericire nu a băut nimic din el. L-a turnat în capul fratelui său.
-Ce mama dracului faci? Întreabă Hunter vizibil șocat și nervos.
-De când înjuri tu? Mă rog, nu îmi pasă, te rog ascultă-ma, sunt pete de sânge și zgârieturi pe pereții din hol și lumini ciudate apar de nicăieri!
-Iar vrei atenție? Pentru că iartă-ma că-ți spun, dar mama nu mai e aici că să îți ia ție partea mereu când vine vorba de născoceli! Sau mai nou îți plac filmele cu extratereștrii?
-Hunter, ceea ce spun e adevărat, du-te și uită-te singur!
Băiatul, nervos, a trântit pe jos perna și pătură mergând spre ușă, pe care, a lovit-o cu putere de perete când a ieșit pe hol.
El și sora lui au ajuns la locul unde ar fi trebuit să fie urmele de gheare.
Au dispărut.
-Ce? Asta e imposibil. Le-am văzut, am trecut pe lângă ele, am auzit când au fost făcute! Hunter!
-Si vrei să te cred? Iartă-ma surioară, dar aici nu e Londra, ăsta nu e un dulap, și tu nu ești Lucy!
Băiatul dă să plece.
-Ah, da, dacă nu vrei să dormi în cușca câinelui, nu mă mai trezi în noaptea asta și nici în alta!
„Poate că doar mi-am imaginat din cauza oboselii" gândește Tess, tristă, că și-a supărat fratele.
                       ✉✉✉✉✉✉
Tess stă în pat. Camera e inundată într-o liniște de mormânt, chiar și liniștea poate fi zgomotoasă, mai ales în momente tensionate.
„De când mama a murit, Hunter a devenit distant față de mine și de tata, îmi este dor de vechiul el."