Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Trilogia Moldovei Apus de Soare, Viforul si Luceafarul , compusa in 1909-1910, este rodul unei inalte constiinte cetatenesti a scriitorului, care a voit sa puna in fata contemporanilor sai o pagina din trecutul glorios al poporului nostru. Printr-un concurs fericit de imprejurari, piesa cea mai izbutita a trilogiei ramane Apus de Soare, capodopera a genului, prin care Delavrancea sta alaturi de inaintasi straluciti, precum Alecsandri si Hasdeu. Caragiale insusi apreciase cu totul elogios aceasta piesa a lui Delavrancea. Sursele de informatii pentru dramaturg sunt de aflat in Letopisetele Moldovei publicate de M. Kogalniceanu, in Cronica romanilor si a mai multor neamuri de G-h. Sincai, in Arhiva istorica a Romaniei, scoasa de B. P. Hasdeu, si mai cu seama intr-o carte a lui C. Esarcu: Stefan cel Mare, Documente descoperite in arhivele Venetiei (1974), unde scriitorul afla o serie de amanunte deosebit de interesante, referitoare la ultimele zile din .viata marelui voievod moldovean. E mentionata, in cartea lui Esarcu, o scrisoare din colectia venetiana a lui Marino Sanudo, datata 21 august 1504, care pomeneste de boala domnitorului, de arderea cu fierul inrosit in foc a ranei de la picior, de medicii care l-au ingrijit, de inscaunarea lui Bogdan inca din timpul vietii lui Stefan, de un complot boieresc, inabusit in fasa etc. E. Lovinescu contesta acestei piese conflictul dramatic si actiunea, in anume fel pe drept cuvant. insa Apus de Soare traieste - asa cum arata G. Calinescu - mai ales prin realitatea tipologica a eroului principal". Stefan este o mare energie care nu vrea sa piara, un autocrator de care a ascultat intreaga Moldova si de teama caruia s-au cutremurat dusmanii din jur, mai multe zeci de ani in sir. Acest barbat de stat si general incercat in multe razboaie, om de mari energii fizice si morale, traieste drama batranetii si a sfarsitului inexorabil al vietii. Conflictul, foarte puternic, este deci mai mult de ordin interior, constand in contradictia dintre caracterul perisabil al omului Stefan si tendinta de perpetuare a puterii domnesti, a vointei voievodului, dincolo de moarte. Acest conflict, general uman totodata, capata o profunda semnificatie social-istorica. Nu moartea - pe care a privit-o de atatea ori in fata, in nenumaratele-i razboaie - il cutremura pe Stefan cel Mare, ci ideea ca autoritatea domneasca s-ar putea prabusi o data cu disparitia lui fizica. Meritul mare al dramaturgului consta in aceea ca a inteles cu adancime fenomenul istoric esential al epocii, precum si in faptul de a-si fi inzestrat eroul cu aceasta intelegere. Forta statului feudal moldav statea, pe atunci, in autoritatea puterii domnesti centralizatoare. in politica lui inteleapta, voievodul se sprijinise pe mica boierime si pe razesi, lovind in marii latifundiari cu tendinte dezagregante. Ca domn, Stefan, ajuns la batranete, atinsese treapta cea mai de sus a gloriei, a superioritatii si autoritatii. Credinciosii si supusii il numesc slavitul", sfantul", imparatul", iar putinii uneltitori, precum paharnicul Ulea, stolnicul Dragan si jitnicerul Stavar, tremura numai la gandul sabiei scurtatoare de capete, punandu-si nadejdea doar in boala, batranetea, moartea omului Stefan Musatin.
