Tu, ești haosul meu...

I

Mă trezesc dintr-un coșmar groaznic. I-au telefonul de sub pernă. 04:00 AM și mă gândesc la fapta pe care o voi săvârși. Nu, nu e vorba de sinucidere, este vorba doar de o mica evadare de acasă. Acest oraș, acest bloc până și acest apartament, îmi sunt străine. Nu puteam să înțeleg, de ce? Dar am fost luminată în ultimul moment. Nu mă regăsesc aici.Mă fac comodă în pat și îmi închipui aceste minute veșnice.Mai am de stat aici două ore. Am autobuzul spre București. O să evadez însfârșit de această lume carea nu aparțin. Poate vă întrebați cum am rezistat aici optsprezece  ani? Simplu. Cu ajutorul muzicii. Ea ma salvat când mi-a fost  greu, ea a crezut în mine și mi-a oferit speranțe, ea, nu mi-a spulberat visele. Chitara la care cântam mi-a fost daruită de un vecin. Să nu credeți că i-a fost milă și mi-a cumpărat-o. Tatăl lui care a murit avea acestă chitară. Apoi m-a văzut pe scări și m-a încurcat  cu infermiera și m-a rugat să o arunc. O ascundeam la o colegă de clasă. Dacă o vedea tata probabil mă bătea cu ea până o distrugea. Dar peste două ore voi scăpa de chin, durere și interdicții. Bagajul îmi este gata de ieri, bani am doar din economiile de astă vară. Am intrat la o facultate muzicală din București, și sper că acolo îmi vor aprecia munca și talentul. Am decis că nu mai are rost să stau în pat și am mers la baie. Ai mei sunt la muncă. Am făcut duș, apoi am mers să mă îmbrac. Am ales o pereche de blugi albaștri mat și o bluză în carouri, parul l-am prins într-un coc dezordonat  apoi am încalțat o pereche de teniși roșii. Mi-am luat o geacă albastră în spate, bagajul și am ieșit din casă. Adio suferintă, lacrimi și dorințe neîmplinite. Nu puteam să îmi stăpânesc zâmbetul. Eram foarte fericita, la cinci am ieșit din casă. Străzile orașului Chișinau sunt calme, de parcă s-a stins un icendiu. Totuși era un aparat de cafea care lucra deja. Mi-am luat drogul și am pornit spre gară. A început  să pouă. În oraș s-aude ploaia iar eu nu-mi aud bătaia inimii, cerul e mascat de parcă s-ar ascunde de privirea mea. Am vise mari ca fiecare om și o să le duc spre împlinire deoarece am suferit prea mult ca să mă mai oprească ceva. Am ajuns la gară. Ceasul mare indica ora cinci și treizeci de minute. M-am rezemat de un perete și îmi sorbeam liniștită cafeaua, apoi mi-am scos o țigară și am aprins-o. Nu sunt fumătoare dependentă fac asta  doar înaintea unui pas important. Dar acest pas îmi va schimba radical viața. Este ora șase fix. Urc în autoturism și văd în spate un loc gol lângă fereastră. O combinație ideală cu o calătorie a vieții. Mă așez și îmi pun căștile în urechi, apoi adorm.

                                                                        ***

Atoturismul s-a oprit cu o frână bruscă care ma bulversat. M-am trezit și am ieșit din autocar. Un miros nou îmi inundă nările. Poate erau doar gazele de eșapament dar pentru mine acel miros era nou, probabil ceva s-a schimbat la mine în timpul acestei călătorii. Acolo era o doamnă cu o foaie în mâini pe care scria ,,Savanah". M-am apropiat de ea și am tușit intenționat, ea s-a întors spre mine și m-a întebat:

-Pot să te ajut cu ceva?

-Da, eu sunt Savanah.

-Bine, atunci sunt încântată de cunoștință domnișoară! Îmi întinde  mâna în semn de salut și o cuprind prietenește. Are în jur de patruzeci de ani. E stilată și are trăsături frumoase. Are parul prins într-o coadă de cal și iar hainele sunt:un sacou și pantaloni bej, și o bluză albă. Iar în picioare are o pereche de tocuri subțiri și negre. Ne apropiem de mașina ei. Eu urc pe bancheta din spate a mașinii, dar ea pe scaunul șoferului. Mă privește prin oglinda retrovizorie și îmi spune:

-Mă numesc Ramona! Predau canto și fac parte din juriul școlii. Mă uit la ea și îi zâmbesc slab. Peste zece minute ajungem în fața școlii. Poarta are logo-ul școlii, iar căminele sunt destul de  acceptabile. Când intru pe teritoriul școlii vad un poster. Cinci elevi ai școlii. Probabil erau o trupă. Cel cu microfonul îmi atrase atenția. Ramona observase că privesc acest poster și îmi spune:
- El e Hades cel mai talentat băiat din școală, iar acesta e trupa lui. Caută chitarist, poți încerca diseară la casting.
- Mulțumesc! Merg după ea și îmi prezintă camera. Voi sta singură și asta e perfect.  Camera are un pat micuț, o noptieră, dulap și culmea am și baie în cameră. Pot spune că e mai mult decât m-am așteptat. Mă schimb și ies în curtea școlii. M-am așezat pe bancă, cu chitara în mâini și îmi alinam sufletul cu o piesă compusă de mine. Am cântat până cineva a pus mana pe brațele mele. M-am întors la această persoană și am văzut un Adonis în carne și oase pe care îl cheamă Hades. Are ochii mari și căprui întunecat. Parul semi lung îi atârnă perfect pe umeri, iar buzele lui demențiale te invită la sărutări pasionale, în fine, probabil are o mulțime de fete la picioare de ce s-ar uita la mine? Își drege glasul și îmi spune:
-Ai talent, însă Dumnezeu dă un procent talent, nouăzeci și nouă muncă. Dar pot spune că mai impresionat. Îi zâmbesc cald și scot din buzunar o țigară. O aprind și o duc spre buze. Mă privește stupefiat și îmi ia țigară dintre buze apoi trage și el un fum și spume:
- Nu am nimic împotriva fumatului, dar aceasta școală are. Deci propun să nu faci probleme din prima zi okey?
Îl privesc îmi iau chitara și plec spre cămin. O zi frumoasă pot spune. Dar am un nou concurent Hades...