Printul

Capitolul 1

-Pleaca sau te bat! i-am strigat intorcandu-ma brusc cu spatele

Gasca s-a spart si fiecare a fugit in ce parte a apucat. Urasc tupeul copiilor din ziua de azi. Si copii in sine, dar asta e altceva. Nu am treaba cu ei, daca ei nu au cu mine. Iar eu parca sunt un magnet al copiilor.

Ziua mea de azi, o pot trece in topul celor mai oribile zile de pana acum. Am luat doi de patru, am avut sportul si m-am umplut de julituri si vanatai, apoi am avut desenul si acum arat de parca a vomitat un curcubeu pe mine. Pe deasupra, pun pariu ca parul meu arata ca o jungla. Probabil acestea sunt motivele pentru care, magnetul de copii e mai puternic azi.

Oricum, ma bucur ca tocmai am ajuns in scara blocului. Perfect, acum trebuie sa ma chinui sa urc pana la blestematul de etaj opt, deoarece liftul e stricat. Si se pare ca nimanui nu-i pasa, deoarece suntem singurii de la acest etaj, iar restul vecinilor, se pare ca nu le este lene sa urce pana la etajele lor.

Urcand scarile cu capul aplecat, deoarece nu am chef sa ma impiedic si sa creez pagube, si cocosata, imi dau seama ca am ajuns la etajul potrivit. Imi ridic privirea si acolo vad un tip necunoscut. Parul ii era foarte închis la culoare ceea ce ii scotea ochii albastrii in evidenta.

I-am observat tricoul negru cu un craniu imprimat pe el si cateva tăieturi la mana. Am coborât privirea mai in jos si am putut observa o bratara cu tinte,iar in mana avea o tigara.

Deci de acolo vine mirosul asta infernal pe care nu-l pot suporta!

Oricum, tipul imi arunca o privire de gheata, indiferenta si plina de rautate, apoi isi stinge tigara de bara si intra in apartamentul de langa al meu trantind usa, saraca usa, mi-e si mila de ea.

Ok, cu tipul asta ce mai e? Am un vecin nou si nu stiam eu? Bine, nu ca m-asi chinuii să-i rețin pe ceilalti, dar nu asta e ideea. De ce ma tratează asa? De ce se uita asa la mine? Ce i-am facut eu? Ce i-asi fi putut face eu? Si de ce fumeaza in scara?! Ma deranjează atitudinea lui.

Mi-am pus toate aceste intrebari in timp ce ma schimbam in pijamalele mele scurte si pufoase, desigur erau prea multe intrebari pentru creierul meu micut si fara vreun interes de a gandii. Mi-am luat inghetata si m-am indreptat alene spre dormitor. Cand am ajuns in camera mea si am aprins televizorul se aude soneria si luandu-ma prin surprindere, am scăpat telecomanda pe picior. La draqu'! Dar mi-am lăsat cutia pe masa si am fugit la usa. Nici nu m-am uitat pe vizor cum m-a invatat mama, am deschis direct.

Se pare ca l-am luat prin surprindere pe tipul de adineaori, iar, de asemenea, el pe mine. Arata exact la fel dar eu nu si probabil de aceea roseste in halul acesta. Trebuie sa recunosc ca am un corp destul de bine structurat, mai ales ca acum purtam un maieu stramt ce imi scotea formele in evidenta, iar pantalonii scurti ma făceau, bine înteles, si mai sexy.

Tipul a inceput sa se fâstâcească, dar intr-un final a reușit sa zică:

-Uhm, ai niște sare?

Vocea lui era groasa, dar placuta, iar accentul său englez ii dădea un aer medieval. Desi nu m-am prins la întrebarea asta, sunt mai proasta uneori.

-Hă?!

-Te întreb daca ai sare.

-Da, am înțeles ce ai zis, dar de ce întrebi?

-Nu am sare, ok?!

-Cum sa nu ai sare? Orice om are sare in casa.

Apoi am inceput sa rad si pun pariu că arătam ca o fraiera, dar nu imi pasa, deoarece si el m-a tratat urat adineauri si eu ii plătesc cu aceeași moneda.

-Nu vad ce e asa amuzant! A fost oricum destul de iritant ca nu am găsit nimic in frigider si a trebuit sa cumpar totul singur.

Se enervează chiar repede. Deci decât sa fac din țânțar armăsar, am ales sa fiu prietenoasa: