Fostă campioană internațională la călărie, nevoită să îşi ascundă dorința de a se mai întoarce în şa din cauza mamei pe care o consideră vinovată pentru moartea tatălui ei. Ea nu crede în destin. Ea e realistă. Totuşi destinul îi face de petrecanie...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
„Şi-a început circul"
Mă trezesc atât de bine dispusă încât cred că visez. Soarele bate cu putere, strecurându-se cu uşurință printre crăpăturile perdelei, iar ceasul nu este nici mai mult, nici mai puțin de şase jumătate. Mă aflu pe canapeaua din living, gândindu-mă la ziua de ieri. Cina a fost un dezastru amuzant. Între mine şi Caleb se acumulaseră momente groaznice de tensiune cât am stat pe terasă, iar toate s-au revărsat pe timpul cinei. Am reuşit să sparg un pahar ce mie îmi părea a fi de cristal, dar Anne susținea încontinuu că e din sticlă, Caleb răsturnase bolul cu salată pe jos, iar Bijú aproape îşi înfipsese colții subțiri în picioarele sale. Hainele mele au ajuns direct în maşina de spălat, căci nu ştiu cum Dumnezeu, dar jumătate din mâncarea din farfurie a ajuns pe mine şi asta fără să răstorn nimic. Mi-am dat seama că nici nu puteam să duc furculița spre gură fară să îmi scap ceva în poală. Tremuram mai tare decât dacă un veteran de război mi-ar fi țintuit puşca direct în mijlocul frunții, amenințându-mă că trage. Singura mea bucurie a fost faptul că şi Caleb se comporta la fel. Nu ştiu de ce sau dacă a avut vreun motiv întemeiat, însă e cert faptul că nici el nu se simțea în largul său atunci când se afla pe lângă mine.
Când ne-am spus la revedere, a fost cel mai penibil moment din viața mea. Normal că m-a condus până la ieşire, dar a uitat să menționeze faptul că la ei în curte mişună o mulțime de cârtițe pe timp de noapte. Era aproape întuneric atunci când am decis să plec, aşa că m-am speriat de moarte când un ghemotoc gras şi maro țâşni din pământ exact lângă mine. Am țipat ca o fetiță, fară să vreau am călcat-o pe Cora pe o lăbuță, iar ea începu să scheune, alarmându-l pe Apollo. Acesta se repezi atât de puternic şi rapid înspre noi încât Caleb nu a mai apucat să se ferească de săgeata neagră şi blănoasă care îl pusese la pământ. Ca şi salut ne-am rezumat la un moment de linişte în care ne-am privit şi ne-am zâmbit ruşinați, apoi fiecare s-a dus în drumul său. Oftez, simțind cum mă înroşesc numai gândindu-mă la ziua de ieri. Dau să mă ridic de pe canapea, dar mă opresc atunci când ochii mei îi întâlnesc pe ai mamei. Se uită la mine de parcă aş fi vreun hoț pe care îl prinsese în momentul jafului.
— Cât de curând o să te duc la un control dacă mai priveşti aşa mult în gol fară să clipeşti! pufneşte amuzată, trecând pe lângă mine.
Deschid gura pentru a spune ceva, dar o închid căci are dreptate. Oare cât de ciudat arătam? Când mama îşi ia geanta din cuier, îmi înhaț şi eu repede ghiozdanul, o pup pe Cora şi ies în curte. Maşina este parcată exact în fața porții. Una dintre marile nemulțumiri ale mamei este faptul că nu avem garaj. Oricum casa nu este concepută pentru un asemenea spațiu. La prima vedere pare mai mult o locuiță pentru doi oameni proaspăt căsătoriți. Câteva camere, o curte spațioasă, un grajd şi doi copaci. Unul micuț care crescuse exact lângă gard şi stejarul imens de lângă casă. Stejarul este mai înalt de cincisprezece metri, cu ramuri groase ce se bifurcă în crengi pline de frunze maronii-gălbui. O parte căzuseră pe jos, iar acum un covor pufos de toamnă se aşternuse peste curte şi încă este în creştere. Mă urc în maşină şi îmi pun centura în timp ce mama bagă cheia în contact. Motorul prinde viață sub noi, iar eu îmi închid ochii, gândindu-mă că abia acum a început şcoala cu adevărat.
