I'm a bird!

Capitolul 2 - Oboseală cu picanterii

T.

            Cocoţată pe nişte platforme de doamne ajută, mă ţineam crispată de balustradă, în vreme ce Hailey fâţâia din nou nenorocita aia de uşa. Îşi contorsionă pe dos mâna şi cu limba uşor scoasă de concentrare nimeri broasca, însă fără succes. Cheia rămăsese din nou blocată, şi dacă nu interveneam curând, aveam uşoara senzaţie că o va apuca cu dinţii. Am chicotit uşurel, destul însă pentru a-i capta atenţia roşcatei.

            - Merci, Tess, te uiţi ca Sfinxu’ pe Brodway şi mai şi faci mişto. O poza nu vrei ? se precipită ca un suc acidulat oferindu-mi celebra ei privire.

            Era genul acela de expresie care te trimitea undeva ... departe, şi cu toate că amândouă eram obosite, ea atinse nivelul în care omoară muşte cu privirea, iar eu pragul euforiei aproape bete.

            - Biiine, am chităit mai ceva ca Chucky, noul membru cenuşiu al familiei, proaspăt botezat. Dă-o aici, să-ţi arate mama cum se face, i-am tras obraznică cu ochiul pufnind în râs ca o evadată de la sanatoriu.

            În mijlocul intenţiei de a-mi deplasa fiinţa în faţa uşii, pregătită să îmi pun în aplicare talentele ascunse, am dat înapoi, strângând mai tare balustrada între degete.

            - Hailes, o mână de ajutor aici ? i-am zâmbit strâmb simţindu-mi palmele secate de culoare. Îmi era aproape rău pe chestiile alea, iar senzaţia înaltă îmi crea continuu diverse scenarii sado-masochiste prin care faţa mea curăţa violent gresia aia mâzgălită şi murdară.

            - Vreau să văd parada modei, blondino, râse cu poftă ocupând un loc cică binemeritat pe pervazul peretelui opus. Jap,  jap, haide pui de curcă ! Vrei să stăm aici toată seara ? mă repezi pe acelaşi ton animat bătând din palme.

            Am jurat pe toţi sfinţii că şi-o ia triplu pentru faza asta, plus că purtam papucii aia de girafă ameţită tot din cauze ei.

            - Pariu nesuferit, am suflat în barbă luând o gură sănătoasă de aer.

            Am cântărit distanţa de la balustradă până la uşa, întrebându-mă dacă durea mai puţin impactul cu podeaua dacă închideam ochii. Am inspirat adânc şi dintr-o săritură în slow motion, am aterizat mai ceva ca un Boeing de ultimă generaţie în faţa cadrului ronţăit de timp, uimitor, pe ambele picioare şi  în siguranţă.

            Mi-am dat într-o parte părul, mândră şi satisfăcută, punând hotărâtă mâna pe cheia buclucaşă.

            - Bravo Batman, mă felicită fericită din spate, proptindu-şi mulţumită mâinile în şold.

            - Girofaree, ciocu’ mic că încuietoarea asta are nevoie de masaj, îi trebuie iubire, am mustrat-o dulce rotind încet şi cu grijă cheia în toate poziţiile.

            Dură aproximativ zece secunde până începu rafala Hailey să cutremure tot cartierul. Râdea cu o poftă de mă apucă inevitabil şi pe mine. Arătam ca două foci pe moarte ce se abţiuneau de la o gălăgie infernală, râzând silenţios şi pocnind isterice din palme, luând la pumni sănătoşi toţi pereţii.

            - Tem şi Jaley, corect ? răcni plictisită o voce răguşită apărută de nicăieri.

            Din instict, ca un suflet fricos ce eram, am scăpat un ţipăt scurt şi ascuţit, lipindu-mă ca un scotch de uşa. Tipul de statură medie stătea acum lejer cu mâinile în buzunarul pantalonilor eleganţi, călcaţi la dungă. M-am strâmbat mai liniştită, mutându-mi privirea către Hailey care îmi copia la perfect expresia sceptică. Capul ăsta de oaie tocmai ne numise Tom şi Jerry ?