Iunie (2014). În sfârșit a trecut și ziua asta, iar amurgul își cerne umbrele și visele. Una mult prea dorită. Castanii, uzi learocă și negri, mă apăsau prea tare, iar picăturile de ploaie începeau să danseze pe-o melodie necunoscută. Cred că am răcit puțin, pentru că astăzi m-am simțit bolnav. Imaginează-ți, doar, să porți în miez de iunie o pereche de ciorapi, să bei ceai și să te îndopi cu tot felul de pastile. Vai! Să fii singur toată ziua, într-o casă unde orice ecou îți sună străin. Amărăciunea se adâncește! N-am să mă mai avânt desculț în inima pădurii sălbatice!
Cel puțin până nu mă obișnuiesc cu clima...
