Vampire Romance 3: Queen of the night

Capitolul 7

Nu intelegeam ce se intampla. Eram atat de confuza. Mintea mea era plina de intrebari. Ce s-a intamplat cu Clarke? Ce este aceasta creatura? Ne va ranii? Ne va ucide? Nu mai stiam nimic. M-am lasat condusa de instinctele mele si am sarit in bratele lui Stefan, ingropandu-mi chipul in pieptul lui. Imi era frica sa privesc. Imi era frica de ce se va intampla. Imi era frica sa privesc in jur si sa admit ca viata mea, viata noastra, se poate incheia in orice moment, in acest moment.

Eram pierduta printre ganduri, cand am fost readusa la realitate de un urlet monstruos. Mi-am ridicat privirea, privind cu frica monstrul din fata mea. Stateam nemiscata. Stefan ma strangea in bratele sale. Monstrul a inceput sa se apropie de noi cu pasi mari, apoi ne-a insfacat cu mainile sale imense. A inceput sa ne tarasca de-a lungul receptiei, apoi am intrat pe o usa si am coborat niste scari. Negru! Asta e tot ce vedeam. Un intuneric negru! Intunericul a fost alungat de lumina focului tortelor ce s-au aprins. Acum puteam vedea. In fata noastra era un culoar ingust, foarte vechi, iar in spatele nostru se aflau scarile pe care am fost tarati. Monstrul a inceput sa paseasca din nou, tragandu-ne dupa el. Cand am ajuns la capatul coloarului am observat o tevnita cu gratii dese. Poarta era intredeschisa. Monstrul ne-a aruncat inauntru, apoi poarta s-a inchis. Mi-a sarit in ochii faptul ca poarta tevnitei nu avea incuietoare, iar in locul in care ar fi trebuit sa fie, se afla o bucata de piatra, pe care era scris ceva:

"Verum amor est clavis."

Ce insemna asta? Nu intelegam nimic!

Dupa ce poarta se inchise monstrul plecase lasandu-ne singuri. M-am ridicat cu greu de pe podeaua rece, din cauza ranilor pe care le aveam. Sangele se scurgea din corpul meu slabit. Stiam ca ranile se vor vindeca in curand, dar ma durea. Tot corpul meu ma durea. Si Stefan era ranit. Era slabit. Chiar mai slabit decat mine. M-am apropiat de el si l-am imbratisat. El mi-a raspuns la imbratisare.

-Ce ne va face? De ce ne-a adus aici? spun eu, gandind cu voce tare.

-Nu stiu ce vrea sa ne faca, dar iti promit ca nu o voi lasa sa iti faca vreun rau, a spus Stefan, in timp ce imi mangaia fața.

-Nu mai inteleg nimic. Daca vrea sa ne omoare de ce mi-a salvat viata?

-Probabil ca nu vrea sa ne omoare, ci doar sa ne impiedice sa plecam.

-Trebuie sa iesim de aici.

Ma ridic de pe podea, rezemandu-ma de zidul rece si murdar ce se afla in tavnita, apoi alerga trabita catre poarta. Trag de gratii cu disperare, insa acestea nu se clintesc din loc. Eram atat de speriata. Nu puteam ramane aici. Trebuia sa iesim de aici, sa fugim. Lacrimi fierbinti au inceput sa-mi invadeza obrajii, care acum erau lipsiti de culoare. M-am lasat in jos, cazand pe ciment. Plangeam. Nu puteam oprii siroaiele de lacrimi ce mi se scurgeau din ochii mei plini de tristete. Puteam simtii bratele lui Stefan incolacindu-se in jurul corpului meu, ceea ce imi dadea o oarecare senzatie de siguranta. Simteam sarutarea buzelor sale moi pe obrazul meu fierbinte. O senzatie de placere imi strabate intregul corp, facandu-ma sa tremur de placere. Fiecare atuncere a lui ma facea sa tresar de placere, iar fiecare sarut al sau ma facea sa il doresc tot mai mult. Nu imi mai pasa ca eram inchis. Nu imi mai era frica. Nu mai eram trista, speriata. Nu imi pasa daca maine vom muri. Tot ce stiam era ca il doream. Il doream pe el! Il doream pe Stefan! Vroiam sa fiu a lui, iar el sa fie al meu.

-Vream sa facem dragoste, i-am soptit la ureche.

-Acum? intreaba el, privindu-ma surprins.

-Da. Acum. Nu stiu ce se va intampla in viitor. Nu stiu ce ni se poate intampla maine. Tot ce stiu este ca in momentul asta suntem doar noi doi, iar eu imi doresc sa fiu a ta, sa fi al meu.

In urmatorul moment Stefan m-a pus cu grija pe podea, dandu-si apoi tricoul jos si asezandu-se peste mine. A inteput sa imi sarute gatul, iar eu mi-am incolacit picioarele in jurul taliei lui si am inceput sa ii mangai cu tandrete corpul bine lucrat. M-am asezat apoi peste el, dandu-mi rapid maieul jos si am inceput sa il sarut pasional. Dupa cateva minute hainele disparuse-re de pe noi. Simteam o placere imensa si nu vroian ca aceste clipe sa se termine. Eram atat de fericita cand eram cu el. Stefan era lumina mea in acest intuneric imens. Fara el eram pierduta. Dupa cateva ore de pasiune ne-am imbracat din nou si statea acum pe podeaua rece, Stefan tinandu-ma in brate.

-Imi amintesc cand eram mica si imi imaginam cum va fi cand ma voi indragosti, spun eu. Stateam in serile fierbinti de vara pe veranda casei mele cu Caroline, Bonnie si Meredith si ne imaginam cum vor arata povestile noastre de dragoste.

-Si? Este poveste noastra de dragoste asa cum ti-ai imaginat ca va fi? ma intreaba Stefan schitand un zambet adorabil.

-Este mult mai perfecta decat mi-as fi putut-o imagina vreodata.

-Te iubesc, rosteste Stefan cu multa dragoste.

-Te iubesc, ii raspund eu cu la fel de multa dragoste.

Buzele noastre au inceput sa se apropie lent, pana cand s-au unit intr-un sarut perfect. In acel moment scrisul de pe bucata de piatra a inceput sa straluceasca puternic, apoi poarta s-a deschis.

___________________________________________________________________________________________________________

Acesta este capitolul 7...sper ca v-a placut. Am terminat cu examenele, deci acum voi putea posta mai des  :)))