Împreună (Povestea unei fete I)

{34} Sa mă satisfaci

Hey, e (a fost) ziua mea pe 18 și dacă vreți sa mă faceți fericită lăsați o steluță. Va rog!

•○●Perspectiva Alexandrei●○•

Și acum vine partea în care trebuie sa îl sărut.

Sebastian își pune mâinile în jurul meu și  mă trage într-un sărut planificat. Îmi pun mâinile pe pieptul lui ținându-l cât mai la distanță împingându puțin. Aud ușa cum se deschide și apoi capetele întorcăndu spre ea. Încerc sa îl împing pe Sebastian dar fără rost el mă tine foarte bine iar eu nici nu am vre-o poziție buna de împins. Dar momentul culminant este când o aud doamna zicând că:

-Marsel nu credeam ca te voi vedea la ora de azi.

Îl împing cu putere pe Sebastian iar acesta îmi da înstărit drumul. Mă întorc spre ușa. Marsel sta nemișcat și se uita la mine dar defapt în gol. Simt că mi rupe inima cand îl văd nervos și supărat și trist și devastat și parcă cineva ar fi rupt o parte din el. Eu am rupto.

-Marsel...Dar îmi face semn sa tac. Abia acum văd ca mana lui e bandajată.

-Vei zace-aici, în liniste deplina. Ce naiba îndrugă acolo?
Se spune ca acei ce au sa moara
Sunt veseli si viata li-e usoara În pragul mortii.
Fulgerul din urma
Al unei vieti care-în curând se curma.

Nu îmi vine sa cred ce face. Îmi recita din Shakespeare. Actul V, scena III.  Nu îmi vine sa cred îmi vine sa plâng.

-E fulgerul aici, al vietii mele!
Cuvintele nu pot sa ma însele.
Sotia mea, duioasa mea iubire: Te vad zacând aici în adormire.

Zice începând sa vina spre mine. Urcând pe scenă și lundumi mâinile în ale sale încep sa se audă susoteli  dar nimeni nu zice nimic pentru a încerca să sa îl întrerupă pe Marsel din frumosul sau act.

-Cum ti-a supt moartea mierea rasuflarii!
Dar ti-a ramas, în ciuda îngroparii,
Divina frumusete-întiparita
Pe chipul tau. si n-ai fost biruita!
Divina-i frumusete purpurie
Pastrata de iubita mea sotie,
Îi scânteiaza pe buze si pe fata,
Asa precum îi scânteia în viata.
Stindardul mortii hâde poate oare Pe scumpa-ti fata sa se desfasoare?
Nu pare ca, aievea, se sfieste?
Slavita cripta-l mai adaposteste,
Însângerat, pe Tybalt, varul tau.
Ce-as putea face, pentru Tybalt, eu?
Sa te razbun, caci tineretea ta,
Ce secerata-a fost de mâna mea,
Ma-îndeamna tineretea-mi irosita
Sa ti-o jertfesc, în clipa potrivita.
Ma iarta, vere. Spune mautandusi mâinile pe obraji mei, în ochi apar lacrimi care încep sa îmi străbată fața. Dar nu apuca sa îmi ude bine obraji ca sunt șterse de al meu Romeo. Dar nu numai eu plâng și doamna profesoară plânge și își șterge lacrimile pe o batista care nu știu de unde a căpătat-o.

Scumpa mea mireasa,
De ce-ai ramas atâta de frumoasa?
Sa cred ca moartea, fiara fara mila,
Te tine înca vie-aici, în sila,
Sa fii iubita ei nepieritoare?
De-aceea a voit sa te omoare?
Ma înspaimânta acest gând cumplitsi voi ramâne-aici, necontenit,
Cu viermii care vor sa te slujeasca.
Alaturi de faptura ta cereasca,
Voi fi partasul somnulu-ti de veci,
Sa-înfrunt blestemul stelelor prea reci si nemiloase.
Înca o privire, si ma asteapta vesnica-adormire.
Primeste cea din urma-îmbratisare,
Pecetea crunta-a mortii rapitoare.
Cârmaciule, esti deznadajduit,
Acum calatoria si-a sfârsit Corabia, de stânca sfarâmata.
(IA O STICLA DE PE JOS, O DESCHIDE  SI-I BEA CONTINUTUL)
În cinstea ta!
E cea din urma data!
Cinstit spiter!
Ti-a fost ucigatoare Otrava.
Cea din urma sarutare.

Și mă trage mai aproape lipindusi buzele de ale mele ușor și blajin și tandru. Aud aplauze iar marsel rupe sărutul aplecanduse ușor inaintefacand o plecăciune.