Vrăji și vrăjitoare :Blestemul Fiarei

Capitolul 15

Este absurd. Cu totul absurd. Nu pot să cred că eu mai am doar câteva zile de trăit și ei vor ca eu sa devin împărăteasa lor.
Eu nu vreau putere. Eu vreau doar liniște sufletească, liniște care acum îmi lipsește.
Știu. Mă credeți nebună, dar așa cum unii oameni vor doar să cunoască, alții doar să se distreze, sau alții doar să conducă, așa și eu vreau să mă pierd în mulțime, pentru că îmi place mai mult să observ, decât să fiu observată, pentru că astfel, prin ascultarea părerilor oamenilor ,prin faptul că ești atentă la ceea ce se petrece în jurul tău, deții în același timp cunoașterea și puterea, și poți să te distrezi pe seama celorlalți. Și, lucru cel mai important, ești împăcat, întrucât știi că nimeni nu te mai poate surprinde. Deții doar totul.

Nimeni nu te ia în calcul, nimeni nu te bagă în seamă, fiind prea neimportantă și insignifiantă pentru ei ,pentru că tu, din punctele lor de vedere, nu ești destul de bună, nu îndeplinește standardele lor.
Deși am atras atenția prin cântecele mele, am făcut tot posibilul să creadă că sunt o fată prostuță, naivă, neimportantă ,pentru că am fost destul de înțeleaptă încât să-mi dau seama că dacă ei și-ar fi dat cu adevărat seama ce putere posed, aș fi fost moartă, chiar dacă părinții mei fac parte din Consiliul Suprem. Pentru că aș fi fost o reală amenințare la pozițiile lor, pentru că, acum, nu mai contează câte ai putea face pentru oamenii din jurul tău, nici faptul că deciziile tale ar putea să influențeze în bine destinele altor oameni, ci contează numai rangul pe care îl ai, soarta ta .

Până acum am fost doar o mică problemă pe capul lor ,o mică ciudățenie, o greșeală. Dar a apărut el, zădarnicindu-mi planul de a rămâne cât mai mult timp în viață.

Pentru că, acum, chiar dacă nu mă va omorî Fiara, se va găsi altcineva să mă ucidă: Leonard, suratele mele vrăjitoare, elfii, zânele ,spiridușii.....

Și e păcat pentru că chiar m-am străduit.
Niciodată n-am fost o elevă bună, ci una mediocră. Și asta pentru că am vrut eu.

Niciodată nu m-am plâns de nimic, deși, în ciuda eforturilor mele de a fi o umbră, în fiecare zi eram lovită cu săgeți de ură.

Acum trebuie să lupt,trebuie să ies din umbră și să-mi dezvălui adevărata putere ,trebuie să lupt împotriva tuturor, și nu numai pentru mine, ci pentru toți.

Nu am nimic, pe nimeni, nici măcar un aliat ,ci mă am doar pe mine.

Dar ei nu trebuie să știe asta ,că nu sunt doar o fată simpla, fără voință, că sunt gata să lupt pentru a ieși din întuneric.

De aceea, doar merg prin lanul de grâu. Nu spun nimic, mă comport ca o persoană fără voință, maleabilă, ca o persoană care poate fii influențată.
Sunt o mică marionetă.
Din punctul lor de vedere.
Și credeți-mă, îmi vine să râd .
Pentru că eu cânt, iar ei dansează, și ei nu știu asta.

Și sunt curioasă, pentru că Leonard mă lăsase cu astridienii, acești oameni îmbrăcați în negru , pentru a vedea ce fel de oameni sunt. Și -a bătut joc de mine sau ce? Eu cred că sunt doar niște oameni prea plini de speranță pentru a vedea că nu sunt eu cea care îi va salva de ei însăși, ci împăratul lor de drept, Fiara , cel pe care îl urăsc atât de mult.

Sincer, nici eu, nici Leonard, nimeni în afară de Seth nu poate aduce iar fericirea în casele astridienilor,deoarece, până la urmă, el ar puterea Astrelor, și nu noi.

Eu am o altă putere.

***

În sfârșit, văd din depărtare mult prea celebră Pădure a Nimănui, pădurea în care ,dacă atunci când intrii în ea ești perfect sănătos, când ieși ești cel mai mare nenoricit din lume, și când spun nenorocit spun defapt sărman schingiuit .

Și, deși uneori dau de o inteligență remarcabilă ,încă nu mi-am dat seama de ce trebuie să intru în ea.

-Iertați-mă că vă întreb, dar ce căutăm noi aici, până la urmă?întreb într-un final.

Liderul grupului răspunde ironic, dar și cu amărăciune în glas :

-Mică vrăjitoare, prințul nostru prea iubit ne-a dat un ordin : Să îți arătăm ce au ales să fie unii dintre noi.

Bărbatul se uită țintă în zare ,ținându-l strâns în spate pe băiețelul cu soldățelul care dormea profund.

-Și ce sunt?întreb din nou.

Oare de ce monștrii am să dau, dacă atât acest om cât și Leonard nici măcar nu îi pot defini.

-Vei vedea, mică vrăjitoare.spune cu un mister care mă enervează.

-Bun. Dar, de ce este necesar să-i văd pe semenii voștri? Amintiți-mi, dacă nu este cu supărare.

-Nu fii obraznică cu noi, copilă! Nu noi te-am trimis aici, ci prințul nostru. Și dacă aveai destulă tărie de a nu-i ceda, nu ai fi parcurs atâta drum, se răstește
bunica băiețelului ,făcându-mă să mă rușinez de felul în care m-am purtat.

-Ok.Ok. Aveți dreptate. O să-i scot ochii la propriu prințului vostru prea iubit.

Bătrâna îmi zâmbi. Eu îi întorc zâmbetul.

Și totuși, de ce astridienii nu-și suferă prinții ? Bine, Fiara și-a trădat și ucis străbunicul, dar Leonard și Keith?

Mai avem câțiva pașii și intrăm .

-Știu deja că ați suferit decenii, zilnic temându-vă de orice năpastă. Dar nu mai dați vina pe prinții voștri, pentru că asta ar fi un prim pas pentru ridicarea poporului vostru. Și nu o vrăjitoare vă va salva, ci unul din neamul vostru, credeți-mă. le spun asta, pentru că mai avem câțiva pași și intrăm în pădurea întunecată și vreau să știe că măcar am încercat să-i ajut cu ceva.

-Mică vrăjitoare, avem încredere în tine că vei face ceea ce trebuie, mai ales după ce vei vedea ce se află cu adevărat aici ! Spune liderul.

Și iar sunt împinsă și trasă de mâini în întuneric.

***

Balul încă continuă. Toată lumea râde, dansează și așteaptă ...
Așteaptă ziua de mâine, când Fiara le-a promis că vor avea parte de o surpriză plăcută, de o vrăjitoare.
Și doar se știe în lumea vampirilor cât e de scump și bun sângele cotoranțelor. Un adevărat deliciu.
Așteaptă, de asemenea următoarea mișcare a Fiarei.
Și așteptă cu o adevărată nerăbdare lupta dintre actualul rege al vampirilor și Fiară.

În timp ce perechile de vampiri se bucură de sângele oamenilor, într-o cameră încăpătoare și parțial scufundată în întuneric Fiara citește o carte groasă și pare-se că este total absorbit de ea, căci nu observă prezența cuiva care cândva a însemnat mult pentru dânsul.
Până când i-a simțit mirosul.

-Sophia, draga mea, mă bucur să te văd.spune cu dispreț acesta.

De abia se controlează.

-Îmi face plăcere să aud asta. îi răspunde provocator Sophia.

-De asemenea, îmi pare bine că ești în viață .

Fata din fața lui își păstrează surâsul viclean și-i spune :

-Și mie mi-e dor de tine, Seth. Chiar foarte mult,mai ales în unele părți ale zilei, dar n-am venit pentru a-mi mărturisi sentimentele. Știi doar că sunt foarte sensibilă și fragilă și că la orice emoție puternică, leșin.

-Draga mea, treci la subiect.

-Sunt aici să-ti spun că ești în pericol. Trebuie s-o ucizi pe aceea vrăjitoare, altfel îți va lua viața.

-Sophia, iubirea mea, ești cumva geloasă? Știi doar că pe tine te iubesc cel mai mult și n-as putea să te trădez niciodată. Știi asta, nu? Spune-mi că o știi.

-Of, Seth. O știu prea bine, dar, recunosc,
Mi-e frică să te pierd.

Totul era numai tensiune în cameră. Fiecare cuvânt era rostit cu ură și dispreț.

Seth nu mai jucă teatru și se repezi spre vrăjitoare, dar aceasta era deja plecată.

-Sophia, te voi face să treci prin ce am trecut și eu. Îți promit că vei avea parte de disprețul poporului tău, dacă nu îl ai deja. Dar, până atunci, sunt ocupat cu o altă vrăjitoare. spuse întunericului din cameră.