Amnezie I

Capitolul 1-Când am văzut-o prima oară

O zi frumoasă de toamnă tocmai ce începuse  liniștit  și simțeam cum soarele,împreună cu razele lui îmi atingeau fața.Am deschis ochii și m-am ridicat din pat pășind ușor către baie unde aveam să-mi fac siesta din fiecare dimineață.Am dat drumul la apă  și-am potrivit temperatura să fac un duș.Totul decurgea simplu și firesc ca într-o zi oarecare.Nu aveam însă de unde să știu că acea zi,de fapt,nu era una oarecare.Era dimineața primei zile de liceu și dimineața zilei in care,mai târziu,aveam s-o întâlnesc pe ea-o fată pe cât de simplă pe atât de complicată.
După ce am terminat dușul m-am îndreptat către bucătărie cu gândul de a-mi pregăti micul dejun,și mi-am făcut simplu o omletă.Am mâncat  și am primit telefon de la un coleg de clasă.Mă anunța că ar fi vrut să îl însoțesc spre liceu.Mi-am confirmat prezența,iar după ce am terminat de servit omleta mea plină de vitamine,am pornit către dormitor să mă îmbrac.
Avea să fie o zi caniculară si foarte obositoare de toamnă,așa că am tras doar un tricou și niște blugi pe mine.Pe atunci nu aveam mașină,și am pornit la pas ca de obicei spre stația de autobuz care ducea către centrul orașului,acolo unde,aveam sa ma întâlnesc cu colegul care mă sunase.
Ne-am întâlnit și am plecat spre liceu.Timpul era de partea noastră.Ajunși într-o piață celebră din oraș,ne-am așezat pe o bancă să ne relaxam putin.Am inceput apoi să discutam despre școală,când de nicăieri,a apărut o fată ce mi-a atras atenția într-un mod cum nu o mai făcuse alta până in acel moment.
Bine,ce-i drept,nici nu prea avea cum până la vârsta aceea-aveam doar șaisprezece ani pe atunci.Nu aveam de unde să știu ce e dragostea,dar,mai ales,nu aveam de unde să  știu că acea fată simplă avea să schimbe în mine atât de multe.Nu aveam de unde să știi că urma să devină dependența mea și că voi ajunge să  vărs în serile bune,lacrimi de bucurie că am cunoscut-o,iar în cele rele să plâng și să urăsc acea zi.
Fata cu ochii mari si albaștri-o fată pe care am întâlnit-o pur și simplu întâmplător,fără vreun gând sau imagine a viitorului;o fată mica cu ochii mari si albaștri.
Eu pe atunci nu știam nimic despre nimic,dar ea m-a făcut să vreau să știu mai multe despre tot.A trecut razant prin fata mea,prin piața din centrul.Am privit-o îndelung în timp ce pășea peste piatra cubică care era așternută pe jos.O vedeam parcă cu încetinitorul.
Priveam cum vântul adia ușord prin hainele ei si încerca zadarnic să-i deranjeze parul.Eram cuprins de tot tabloul ce mi se arăta perfect.Eram cuprins de parfumul ei plin de senzualitate și trăire pe care îl emana.îl simțeam,deși nu era suficient de aproape pentru a putea să fac asta in mod normal,poate doar dacă aș fi avut vreo superputere în acest sens.După ce am urmărit-o cu privirea până s-a așezat pe una din băncile din apropiere,și am observat că nu era singură;prietena ei care o însoțea în acea zi liniștită de toamnă devenise invizibilă pentru mine câteva clipe...de fapt,totul devenise invizibil în afară de ea.
După câteva minute de privit și admirat frumosul peisaj emis de ea către ochii mei,cineva -nu stiu cine- parcă m-a ridicat de pe locul unde eram așezat și m-a împins către locul unde era ea.Pășeam sfios și cu frică exact cum o face un copil în prima lui zi de școală. Ajuns lângă ea,m-au cuprins o groază de emoții. Porii și culoarea pielii mele se deschiseră,picioarele îmi începuseră necontrolat să tremure,iar inima simțeam cum începe să bată din ce în ce mai puternic,astfel încât puteam chiar să-i aud bătăile. Ea a ridicat privirea și parcă o mie de săgeți îmi invadaseră spatele în momentul în care m-a privit pentru întâia oară. Devenisem astfel pierdut de tot,desprins de orice.
Atunci n-am mai știut nici unde,cine sau ce sunt. Nu mai realizam dacă e zi,dacă e seară sau dacă e soare sau nu. Am fost orbit la propiu de ochii ei mari si albaștri  și de buzele-i prea perfecte cât să mă gândesc vreodată că le voi putea simți sărutul. M-a înghețat și dezghețat de o sută de ori în secunda când m-a privit cu acei ochi nemaivăzuți și nici imaginați de mine. Sincer nu credeam că pot simții vreodată așa ceva doar din privirea unei străine...o străină care prin acea privire mi-a transmis mai multe emotii decât cred că mi-ar fi putut transmite oricare alt cunoscut.
Cu greu am reușit să spun un "bună" iar ea a raspuns imediat,nedumerită:
-Bună,ne cunoaștem?
-Nu,eu nu sunt din oraș. M-am mutat acum două săptămâni împreună cu părinții.
-De unde esti și...de ce ai venit tocmai aici?
-Sunt din București. Tatăl meu a luat decizia să ne mutam pentru c-a primit un loc de muncă mai avantajos decât cel de acolo.
Până și eu eram uimit de ce minciună am putut să inventez din teama ca ea să nu mă fi respins.
-Foarte interesant. Presupun că nu cunoști multă lume pe aici,nu?
-Păi,nu prea...
-În ce zonă stai?
-E o intersecție mare,un mall și niște blocuri,iar vis-à-vis de acele blocuri e un parc.
-Pff...nu cred,am impresia că stăm în aceeași zonă.La ce liceu mergi?
-La liceul "Traian Vuia".
-Din nou...nu cred că suntem și la acelasi liceu.
Deja mă gândeam cum dracului să am atâta noroc. Pe lângă faptul că mi- crezut povestea cu mutatul,să mai stau și aproximativ în aceeași zonă cu ea. Sincer,mă gândisem că poate m-a recunoscut și nu facea nimic altceva decât să-și bată joc de mine...dar nu...
-Nu știu,eu nu cunosc aproape deloc orașul,dar dacă spui că descrierea mea se potrivește cu zona unde stai și tu,cine știe...poate chiar suntem vecini.
-Da,păi...cred că suntem.
-Ar fi drăguț să ieșim la un suc dacă tot suntem vecini si colegi atunci...ce spui? Nu cunosc prea multă lume pe aici. Apropo... eu sunt Petruț.
-Da,cred că am putea  să ieșim odată,de ce nu!? Eu sunt Clara,îmi pare bine!
După toată conversația asta m-am ales cu id-ul ei de Facebook.
M-am întors pe banca unde era tovarășul meu. Curios și el de motivul pentru care parcă teleghidat m-am ridicat de lângă el și-am mers către fată,m-a întrebat acest lucru. I-am spus că-mi plăcuse mult tipa și că reușisem să fac rost de id-ul ei de Facebook,doar că o mințisem că sunt din București. Începuse să râdă copios,probabil gândindu-se la ce palme voi primii când Clara urma să afle c-am mințit-o.
Ajuns la liceu,am văzut-o din noua pe Clara ălaturi de prietena ei,pe care aveam sa le vad mai des. După festivitatea de deschidere ne-am îndreptat spre clasă,unde am stat o ora,iar apoi am plecat spre casa.
Ajuns acasă,am sărit direct pe scaunul de la birou,am pornit computerul și i-am scris pe mess pentru prima oară...Bine,până să ajung acasă însă,încă aveam în cap senzația că tipa se prinsese și că-și bătuse putin joc de mine și mi-a inventat rapid un id doar ca să scape...dar,surpriză -nu,nu făcuse acest lucru. Spre deosebire de mine,ea a fost sinceră.
Am tot vorbit și vorbit pe mess,ne-am întalnit în  oraș și chiar am mers la un film. Era o comedie romantică,așa cum urma sa fie și povestea  noastră  mai târziu. În rolurile principale din film jucau Tom Cruise și Cameron Diaz,iar filmul se numea Knight and Day(Întâlnire explozivă). Eram aproape un cuplu,deși nu ne sărutasem încă,și nici nu ne apropiasem mai mult decât de-o simplă îmbrățișare urmată de un pupic scurt pe obraz de fiecare dată când ne despărțeam.
După aproximativ trei săptămâni,a aflat cumva,nu știu nici acum de la cine sau cum,că o mințisem...Deși am încercat să-i explic de ce am facut-o și că urma să îi spun până la urmă adevărul,ea se supărase prea tare și astfel mă distanțase complet...Era și normal poate să facă  acest lucru...până și prietenei ei îi spusesem aceeași poveste...