Partea a III-a, perspectiva Mayei.
------------
Înainte de a vă începe lectura, vă recomand melodia ataşată via YouTube.
------------
Trecuseră deja două zile de când Christian plecase şi nu mai primisem vreo veste de la el. De fapt, acesta era unul dintre acele momente în care mă întrebam lipsită de speranţă de ce nu puteam folosi şi eu un amărât de telefon mobil ca să-mi contactez iubitul.
Păream destul de îndrăzneaţă să folosesc cuvântul ăla, ştiu. Viaţa mea - termen relativ, mda - şi a lui Christian era destul de ciudată ca să ne mai pierdem vremea cu formalităţile. Misiunea noastră era, la început, oarecum amuzantă şi palpitantă, însă acum ţinea mai mult de supravieţuire - alt termen relativ, adăugaţi voi ghilimelele - şi automat ne-am apropiat destul de mult.
Cu alte cuvinte, nu mă mai puteam abţine din a mă frământa şi a pocni furculiţa aia nenorocită de masă din cauza neliniştii.
Unde e şi de ce nu s-a întors până acum? Întrebările nu-mi dădeau pace. Dacă inima mi-ar fi bătut, atunci mi-ar fi sărit din piept. Trebuia să mă mulţumesc cu o constantă senzaţie de greaţă şi teamă.
Bineînţeles, nu eram idioată să-mi consum energia preţioasă ca să fac un zgomot banal receptabil de părinţii mei, însă nu eram singura care trebuia să-mi suporte toanele în dimineaţa asta.
-Dumnezeule, mai opreşte-te! ţipă Evelyn spre mine.
Mi-am dat ochii peste cap la remarca femeii. Evelyn era o parteneră de lucru a tatei, ce a suferit un accident asemănător cu al lui Christian. Fără să mai complic discuţia, am să mă rezum la explicaţia că tipa trebuia să-mi suporte toate ieşirile nervoase şi să le transmită membrilor familiei mele.
-Ce se întâmplă? întrebă tata îndată, mai degrabă amuzat decât curios. Probabil îşi imagina realul motiv pentru care Evelyn îşi ţinea mâinile în cap acum.
-Bate din furculiţă în continuu, îi explică surprinzător de calm. Iar pe mine mă doare capul.
-Maya, spuse tata. Fii cuminte.
Am izbucnit în în râs.
-Şi de ce e neliniştită? întrebă mama practică.
Evelyn îmi aruncă o privire şi, surprinzător, zâmbi.
La fel de surprinzător, am fost sinceră:
-E vorba de Christian. Nu s-a întors până acum.
-O îngrijorează gagicul.
-Hei!
-Scuze. Pur şi simplu se întreabă unde e băiatul acela.
Tata se opri o secundă din mâncat şi fixă cu privirea ceva din gol. Ştiam privirea asta. Însemna că se gândea intens la ce mă gândeam şi eu.
-Băiatul ăla nu are şi el un telefon? întrebă în final mama.
-A încercat să fugă de ai lui, deci nu cred că a avut motive să-şi ia şi telefon cu el, îi explică tata.
I-am făcut semn lui Evelyn să-i transmită tatei aprobarea mea.
-O să încerc să iau legătura cu el, a promis tata. Dar mai bine mâncăm.
Toată lumea a încuviinţat, iar liniştea se lăsă asupra mesei noastre. Nimeni nu a mai spus nimic, nici măcar o întrebare legată de absurditatea existenţei mele. Văzând cât de plictisitoare era practic toată situaţia, m-am ridicat de la masă şi m-am dus să fac o plimbare. Surprinzător, Evelyn nu m-a chestionat cu privire la destinaţia mea, probabil ca să nu tulbure nici ea liniştea. Se hotărâse să-mi arunce doar nişte priviri curioase.
CITEȘTI
I'm dead (#ID 1)
Paranormal"Nu sunt un vârcolac, nici măcar un vampir din Twilight. Sunt doar o fantomă irevocabil îndrăgostită de un om." *** Maya Arianna Kincaid a murit în ziua în care a împlinit 16 ani. Mergea către propria petrecere, însă mașina în care se afla a înc...
