Amanta regelui

Prolog

Săpam. Săpam cu mâinile goale în grădina regelui încercând să ascund trupul bebelușului mort ce se afla în dreapta mea. Știam că n-ar fi trebuit să mă amestec de la bun început în toată afacerea asta, dar ca să rămâi în grațiile regelui trebuie să faci anumite sacrificii. Trebuia să iau o viață ca s-o recapăt pe a mea și ăsta se pare că era prețul pe care trebuia să îl plătesc. Simțeam cum toate puterile mă părăseau puțin câte puțin și tremuram frenetic de la toată adrenalina ce se acumulase în corp. Priveam în toate părțile după gărzile regelui ce m-ar fi putut descoperii, iar dacă asta s-ar fi întâmplat, aș fi fost probabil adusă în fața Palatului de Justiție, apoi aș fi fost condamnată și decapitată.

Dragul de Ludovic... Cercetam cu sfială pandantivul pe care-l aveam prins în jurul gâtului, iar odată deschizându-l, din el se ivi chipul mult prea adoratului meu ibovnic. Îi strângeam cu sete imaginea în pumn de parcă doar această variantă a sa zugrăvită mă mai putea iubi, și doar această unică pictură ar fi fost ferită de natura urâtă a ființei mele în care mă transformasem. Mă mai gândeam dacă avea să verse vreo lacrimă în numele meu, însă mi-am curmat destul de iute astfel de gânduri întrucât știam prea bine care ar fi fost răspunsul la întrebarea mea.

Teama de a fi descoperită nu mă slăbea nicio secundă, ba chiar se intensifica cu fiecare clipă ce trecea. Simțeam pământul moale cum nu opunea nicio forță împotriva voinței mele de a-l modela, în timp ce o parte din sol se strecurase deja sub unghiile mele, lăsându-mi impresia că mâinile îmi deveniseră adevărate lopeți. Scormoneam disperată, în timp ce picăturile de sudoare se adunau pe fruntea mea, iar șuvițe mari din păr îmi alunecau pe chip obturându-mi vederea.

Dintr-odată m-am oprit din săpat și am oftat - groapa era pregătită. Luasem cu delicatețe trupul bebelușului în brațe și-l privisem îndelungat. În sminteala mea, îmi părea că bebelușul ar fi dormit mai mult decât să fi murit, deși echimozele arătau cu totul altceva. Eram tânără atunci. Tânără și smintită.

Aș fi putut avea ocazia să devin mamă, dar se pare că Cerul nu a vrut să-mi îngăduie o astfel de bucurie. Îmi rămăsese doar tristul gând că aș fi putut strânge copilul la pieptul meu alintându-l, așa cum ar fi făcut orice mamă cu pruncul ei. Îmi imaginam un perfect portret de familie, în care toți trei am fi fost fericiți, iar el m-ar fi iubit numai pe mine. Dar scena de mai devreme se risipi repede din mintea mea întrucât trebuia să înfrunt realitatea, iar aceea era că regele uitase de mult de existența mea. Probabil că patul îi era încălzit de o altă curtezană, mai tânără și mai frumoasă decât mai puteam eu să fiu în acea perioadă, iar eu rămăsesem cu un cadavru în brațe.

Aruncasem leșul cu dezgust în groapă de parcă el ar fi urzit în tot acest timp tot răul contra mea și debarasându-mă de el, tot ghinionul s-ar fi ridicat odată pentru totdeauna. Știam că ăsta avea să fie doar începutul a tot ceea ce aveam să săvârșesc în numele iubirii, iar pruncul mort avea să fie primul dintr-un lung șir de victime. Totul pentru rege. Totul pentru Ludovic.

Aruncam cu pământ, chinuindu-mă să îngrop trupul bebelușului în așa fel încât să nu fi trezit suspiciuni, iar într-un moment de criză, începusem să dau cu pumnii în pământ și urlam ca un animal rănit. Curând șiroaiele de lacrimi se înghesuiau pe fața mea, apoi m-am auzit urlând:

— De ce, Ludovic?! De ce?!

Am plâns și am strigat cât m-au ținut puterile. Dar nicio gardă a regelui nu m-a auzit. Era liniște în grădină. Prea liniște. Regele Soare era plecat la vânătoare.

⚜ ⚜ ⚜