Plângea, era mult prea dureros să treci peste asta, fără să te uiţi la clipele frumoase pe care le-ai petrecut. Cum era posibil ca pagina să se fi schimbat spre maturitate ? Copilăria ... unde a dispărut? Din această cauză , Luna, fiica împăratului, plângea. Pe obrajii ei roşii, curgeau lacrimi cristaline, de durere, parcă şi fulgii de nea erau trişti când vedeau ochii albaştri ai Lunei plângând. Din nefericire copilăria ei s-a terminat. Acum urmeză o viaţă grea, nemiloasă, care nu va fi deloc frumoasă.
Inima Lunei era năvălită de o tristeţe profundă, parcă tot ce era mai minunat în viaţă se sfârşise. Îi era teamă că nu o să fie un adult , că va greşi, că persoanele pe care le iubea o să o părăsească, că va rămâne singură, într-o casă fără foc în şemineu, care să o încălzească. Era pe cale să devină regină, va fi nevoită să aibă grijă de un popor întreg, să facă o impresie bună.....Dar cum va reuşi? era doar o copilă, o copilă, nu poate fi adult...
După o noapte petrecută în zăpada rece, Luna s-a întors la palat. Toţi slujitorii au fost îngrijoraţi de lipsa Lunei de la palat.
- Prinţesă ! strigă un slujitor
Luna îşi continuă drumul, ca şi cum nu a auzit nimic, drumul spre.... nu se ştie unde.
- Regină! Strigă din nou slujitorul...., fata se opri, se întoarce spre slujitor şi îi spuse:
- Eu nu sunt Regină, sunt doar un copil!!!!!!!
Slujitorul a plecat fără să spună nimic, chiar dacă nu era tocmai ceea ce dorea să facă. Prinţesa a mers în camera ei, unde a găsit-o pe bunica ei, o femeie înţeleptă, care locuise la palat foarte mulţi ani. Se priviră preţ de câteva secunde şi deodată o lacrimă suavă din ochii ei albaştrii a picat pe covor.
- Bunico, te rog ajută-mă! Şi sării în braţele femeii şi o îmbrăţişă cu multă dragoste.
- Scumpa mea, tu nu poţi face nimic. Timpul trece ....nu aşteaptă să-ţi trăieşti tu copilăria mai mult decât trebuie. Gândeşte-te că la un moment dat vei găsi ceva plăcut şi în a fi adult. Să-ţi spun o poveste, poate te va ajuta.
Demult pe vremuri exista o pasăre roşie ca focul, zi de zi se scălda în razele soarelui auriu. Într-o zi a început o furtună puternică, lumina fulgerului tăia cerul, stropii erau greoi şi loveau copacul unde locuia pasărea cu mama ei. Mica pasăre s-a dus la mama ei şi a întrebat-o:
- Mamă, de ce e frig şi plouă, de ce a permis Dumnezeu aşa ceva?
- Vei afla singură cândva!
Micuţa pasăre nu a reuşit să înţeleagă, furtunile continuară zilnic, dar într-o zi pasărea roşie îşi luă inima în dinţi şi zbură mai sus de norii pufoşi unde a descoperit că era soare, era frumos, era ireal de frumos... Draga mea, trebuie să treci peste furtunile sufletului tău şi să prinzi aripi... să zbori peste nori ca să te bucuri de razele miraculoase ale soarelui !
Luna a zâmbit. Sufletul ei se umplu de o căldură blândă, învăluitoare...
- Dar bunică dragă, dacă nu sunt suficient de puternică pentru a zbura ?!
Bunica se uită cu dragoste la nepoata ei.
- Luna, dacă tu nu crezi eu nu te pot convinge, dar vei afla singură cândva care este secretul.
