Ploaia incepuse sa cada peste Paris. Strazile era complet pustii din cauza furtunii ce se abatuse asupra Frantei. Champs Elysées nu mai era acel bulevard insorit si aglomerat ca alta data, acum, furtuna gonise toti vizitatorii din centrul Parisului reusind sa aduca peste acest simbol celebru al Frantei o liniste mormantala. Magazinele de pe marginile acestui bulevard inchisesera de teama ca furtuna ar fi facut ravagii si oricum nu mai aveau clienti. Le Tour Eiffel, odinioara luminos si plin de viata, acum, ploaia il facea sa para un urias soldat fara viata ce statea in apararea patriei mama.
Intr-un cartier rezidential de la marginea Parisului vremea era la fel de rea ca in restul capitalei. Ploaia lovea puternic peretii uriaselor vile ce impuneau bogatie prin marime si lux. Toate vilele pareau reci si fara viata, vopsite in culori de gri si negru. Una dintre case iesea cel mai mult in evidenta. Un conac urias cu numeroase camere, construit in stil balcanic, cu coloane ce aminteau de Grecia antica, bogat ornamentate si de un alb luminos, cu gradini uriase cu numerosi pomi si mult mai nenumarate flori. Inauntru era o liniste mormantala. Le salon - asa cum obisnuia stapanul casei sa ii spuna livingului - era cuprins de o atmosfera mohorata. In uriasa incapare parca batea vantul. In fata usii uriase din lemn de mahon se afla canapeaua din piele neagra, stand pe un covor ce infatisa trupul unui urs. Deasupra canapelei trona mandra una dintre multele lucrari ale celebrului artist italian, Botticelli, cumparat in urma cu 3 ani de catre domnul Borrison la o licitatie de arta cu suma de 3 milioane de dolari. Pe peretele din stanga canapele se afla o biblioteca uriasa cu zeci de carti stranse de familia Borrison din generatie in generatie. In fata bibliotecii, peretele fusese facut numai din geam, in mijlocul sau aflandu-se o usa ce dadea in gradina din spate a casei.
Telefonul fix aflat pe masuta din imediata apropierea a canapelei suna in linistea mormantala a casei. Nu aparuse nimeni care sa raspunda, astfel telefonul continua sa sune neintrerupt.
Dintr-o data, un sunet parca apartinand tocurilor femeiesti se auzise in partea cealalta a usii. Usa se deschise si in camera patrunse un barbat inalt, de aproximativ 25 de ani. Avea parul negru si ochii de un caprui intens. In ciuda faptului ca locuia in Franta, acesta era de origine din Coreea de Sud. Fusese adoptat la varsta de 7 ani de o familie din Franta -Doamna Emmanuelle si domnul Pierre Borrison - si de atunci traise in familia unei bogate familii frantuzesti, purtand numele de Louis Borrison, incercand sa se integreze in societatea din Franta.
Se apropie usor de telefonul fix si ridica receptorul. Nu scoase niciun cuvant. Statu timp de cateva clipe ascultand cuvintele celui de ca capatul celalalt al telefonului apoi lasa receptorul sa cada pe podeau rece. Bastonul ce il purta intotdeauna dupa el, care il ajuta sa se deplaseze, tinand loc piciorului ranit pe care nu va mai putea sa il foloseasca niciodata, cazu langa el scotand un sunet mut. Louis se aseza pe canapeaua din piele prinzandu-si capul intre palme si prijinindu-se cu coatele de genunchi. Lacrimile incepusera sa ii curga pe orbajii fierbinti iar in cap auzea doar cuvintele barbatului de la capatul celalalt al telefonului: Domnule Louis Borrison? Am neplacuta sarcina de a va anunta de ingrojitorul accident de masina in care au fost implicati parintii dumneavoastra. Dinn pacate acestia nu au supravietuit.
