Cobor scările blocului ne știind ce urmează să se întâmple.
Odată coborât.
Aștept în fața blocului câteva minute dar,nu mă strigă și nici nu îmi face cu mâna.
Nici măcar nu se uită pe geam ..
Să îmi vadă lacrimile sau poate știa că vreau milă și iertare.
Privesc locul și îmi eau adio.
Nu știu ce ași putea face ,de la muncă mau dat afară acum trei ani .
Soția își permitea să mă țină acasă .
Avea un job în "IT".
Îmi povestea despre un proiect unde avea să câștige peste o sută de milioane.
Îmi dăruise la plecare niște bani...doar până reușesc să mă pun pe picioare. Eam promis co să îi dau înapoi .
Nu a vrut să audă așa ceva.
Cu bagajele în spate am pornit la drum.
Vedeam oameni fericiți dar și oameni triști .
Parcă oameni fericiți se în mulțeau pe zi ce trece sau poate așa simțeam eu.
Îmi spun că ar fi bine să mă așez undeva.
Mă opresc într-un părculeț pe o bancă.
Trebuie să analizeze situația și să văd ce pot face.
Căsnicia mea este distrusă, acum sunt pe drumuri nu am unde să merg.
Părinți mei mau abandonat într-un orfelinat.
Când ieream mic ,îmi apuneam că de ziua mea ,părinți vor veni să mă vadă dar nu au venit niciodată.
Cei mari mă băteau rău și chiar aveam nevoie de tata să îi puna la punct.
Au trecut acele vremuri.
(Chinuri și momente grele).
Îmi spun că nu vreau să trăiesc în canale și că sigur există o soluție mai bună.
Îmi spun că ași putea trăi în pădure...
Mi-a și putea face o căsuță cu câteva bețe și un acoperiși din frunze..
Cu bani primiți de la soția mea ași putea trăi cât de cât...
Nu ar trebui să plătesc chirie.
Sună bine nu?,chiar sună și sunt hotărât s-o fac.
Trebuie să găsesc o pădure aproape de un magazin.
Pentru a mă asigură de hrană.
Dar nu am găsit de cât o pădure -Opt kilometri până la un magazin.
Restul nici nu aveau drum spre vrun magazin.
Îmi spun că vor veni vremuri bune în curând .
Dumnezeu nu ma părăsit încă...
Îmi spun că ar fi bine să trec la treabă... noaptea se apropie și trebuie să dorm.
Îmi las bagajele jos.
Caut niște bețe pentru a le înfinge în pământ.
De frunze nu îmi fac probleme este plină pădurea.
Căsuța arată minunat și îmi place aerul păduri.
Cred că o ideie mai bună ca asta nu puteam găsi.
Nu accept să dorm în canele pentru nimic în lume.
Încep să îmi scot hainele și le așez ușor în căsuța improvizată din bețe și frunze .
Privesc cerul ,noaptea se apropie cu pași grăbiți ..
Îmi spun că ar fi bine să mă plimb puțin.
Poate voi uita de probleme. Mă simt ca Robinson Crusoe singur pe o insulă.
Îmi spun că ar trebui să îmi cumpăr niște cărți .
Și să îmi eau un job cât mai repede.
Atmosfera păduri este liniștitoare.
Acum înțeleg de ce psihologi ne recomandă să ieșim în natură.
Pentru a mai scăpa de grijile noastre de zi cu zi.
Și nu doar ei ne recomandă ci și medici și mulți alți.
Mă opăresc pe un buștean căzut la aproximativ un kilometru de căsuță.
Privesc locul.... căutând puțină apă.
Dar nu observ nici un rău sau ceva de unde ași putea bea apă.
Mă ridic și continui să sper că voi găsi ce caut.
Într-un final am găsit.
Un rău micuț care curge printre crăpăturile de pământ.
Exact ce căutăm...
Îmi întind mâinile să beau apă.
Realizez cum am ajuns .
Lacrimile îmi curg din nou ,strigând cu putere durerea din suflet.
Ecoul păduri reproduce strigatele mele.
Prieteni nu am și nici nu am avut.
Poate doar câțiva.
La orfelinat.
După ce ne-am despărțit ,fie care a mers pe drumul său.
Mă întreb cum so descurca ei .
Și dacă au reușit ce va în viață.
Lăsa în comentariu cum ti se părut .
Va pup și vă iubesc pe toți.
