Ai încredere în mine [Volumul I]

Capitolul 58

 
Sasuke povestește

       Lucrurile deja nu merg bine ,mama a venit acasă și culmea fără tata din nou, nici nu mai știu cum arata moșul meu nu l-am mai văzut de aproape 3 ani. Rare ori îl aud la telefon, dar ceea ce e ciudat e ca nu mă suna pe mine ,îl suna pe bunicul iar când mă uit cine apelează apare un număr total necunoscut.

Mistere peste mistere,  am avut o dimineață nasoală ,mama m-a luat la întrebări de cum m-a văzut ,cred ca într-o ora i-am povestit toată viața mea. Și bineînțeles nu am scăpat de întrebarea ,,Cum stai cu fetele" jenant ce pot spune. Iar după ce m-a luat la întrebări a venit și Itachi cu o mimoză de braț, bineînțeles ca a venit rândul lui sa fie luat la întrebări, așa am descoperit ca domnișoara era partenera sa pentru evenimentul ce va urma.

Și tot din acesta conversație mama a aflat ca eu nu am parteneră. Decât sa-mi aleagă ea o partenera mai bine stau acasă și mă uit la un meci.

-Mamă știu eu o partenera potrivita pentru Sasuke.

Mă înec cu aerul, dacă o baga pe Karin la înaintare jur ca îl omor ,ea ar fi ultima persoana de pe planeta pe care as lua-o ca partenera.

- Vicini noștri au o nepoata de-ti lasă gura apă.

Imediat Itachi primește de la mine o pernă în față iar de la însoțitoare lui o palma după ceafă. Îmi place de ea ,are caracter.

- Avem vecini noi?
 
- S-au mutat iar familia Haruno.

Din fericire pentru mine am prințesa la o aruncătură de băț de casa ,dacă mi se face dor de domnișoara irascibilă doar sar balconul. Mama pare într-o transa, se uită în gol și parcă privește prin Itachi într-un  punct fix.

- Familia Haruno?

Atât a trebuit sa spună în următoarea secunda mă văd în fața casei familiei Haruno. După ultima mea ceartă cu Sakura îmi este și frica sa intru în casă. Dumnezeu cu mila ,am vrut sa o conving pe mama să plecăm dar deja ușa se deschisese în fața noastră. Drace e mama Omida. Și pare mai șocată decât mama când a aflat ca ei sunt vecini noștri. Șocul se transformă într-un zâmbet forțat.
 
-Doamnă Tsunade ce mă bucur sa vă revăd.

- Mikoto, și eu mă bucur să te văd.

Nu am văzut atâtea zâmbete false în toată viața mea, directoarea parcă a mâncat o lămâie iar mama se chinuie să se strâmbe. Ce au cele doua? Directoarea ne face loc să intrăm în casă. Mă uit în stânga și în dreapta așteptând în orice secunda sa-mi sară Sakura în față.

- Sakura nu se simte prea bine ,a răcit și este în camera ei se odihnește.

Îngerașul meu e bolnav ,ce mi-as dori sa fiu lângă ea și sa o îngrijesc. Un scârțâit îmi atrage atenția ,mă uit șocat spre scări dar nu văd pe nimeni, o fi câinele.

-Probabil e Sakura, sărăcuța nici nu poate sa se ricldice din pat, Sasuke nu vrei să te duci să vezi ce face?

Cu cea mai mare plăcere ,de când am așteptat întrebarea asta. Ca un taifun urc scările ai încerc sa ghicesc care e camera rozaliei. Mă duc și bag capul la primele doua uși dar camerele sunt goale ,următoarea camera este baie deci rămâne doar o singură cameră.

Mă aflu în fața uși așteptând parcă o minune, bat o dată la ușă niciun răspuns, mai bat odată la fel, e surda sau se preface. Îmi dau o palma peste frunte ,e bolnavă sigur doarme iar eu ca un idiot bat la ușă.
Fără alte ezitări intru în camera ,și deja simt cum mi se înmoaie picioarele ,camera ei e îmbibată în parfumul ei specific, patul de lângă perete adăpostește o minunatie de fata care mi-a furat mințile.

- Dormi?
 
Inedit după ce spun asta îmi dau o palma peste frunte ,cât de cretin sunt, dacă sta în pat acoperita până-n gât ce poate face.
Mă așez tiptil lângă ea și o privesc cu drag chiar dacă e cu spatele la mine.

-Sărăcuța de tine te-ai îmbolnăvit.

O apuc cu grija de talie și îmi scufand fața în părul ei mătăsos.

-Ce drăguță ești când nu vorbești.

-Și ce drăguță ești când nu te zbați.

De fapt ea e drăguță mereu mai ales când se înroșește în obraji.

-Ști ce ar fi drăguț? Sa ieși din camera mea.

-Ești trează?

- A nu ,visez!

În doua secunde m-am ridicat de lângă ea ,a fost treaza în tot acest timp, înghit în sec și o privesc cum se întoarce spre mine, încep sa mă agit, ea a auzit tot ,nu e de bine.

Începe sa arunce mâinile prin aer ,iar eu mă uit la ea ca vițelul la poarta nouă.

- Ieși!

Acum o aud tare și clar ,mă întorc pe călcâi și ies ca o vijelie din cameră. Când e bolnavă e și mai irascibilă.

-Cum se simte?

I-aş zice ca nu are nici pe dracu dar încă vreau sa trăiesc, dacă află că am spus asta e vai și amar de inima mea.

- As zice ca mai bine.

Bine ca ea este în camera ei și nu aude această discuție ca mi-ar fi frica sa mai dau ochii cu ea. Mă așez pe canapea lângă mama și mă scufund cu totul în ea.

-Sakura ce faci acolo?

Mă întorc spre sursa sunetului și mare îmi este mirarea când o văd pe Sakura întinsă pe jos.

 -Sakura draga mea ce faci pe jos.

 - Număr firele de praf .

Ironia ei se poate citi cu ușurință ,eu unul mă uit cu frica la această făptură gingașă care pare ieșită dintr-un film de groază.
Iar filmul de groaza continua când cele doua femei din viața mea fac cunoștință.

-Semeni foarte mult cu mama ta.

Aștept reacția Sakurei care întârzie sa apară, mama și mama ei se cunosc? De fapt nu am văzut-o pe mama ei de ani buni ,o fi plecata și ea în altă țară cu afaceri împreună cu soțul său.

- Ați cunoscut-o pe mama?

Vocea ei pare atât de calda și plăcută ,ca un cântec de adormit copii. Cum adică ,,ați" ?

- Eu și mama ta am fost prietene, și m-am bucurat ca tu și Sasuke va-ți înțeles atât de bine când erați copii.

Îmi las privirea în jos ,mă doare ca am uitat de ea, mă doare ca nu am putut sa fiu acolo când poate avea nevoie de ajutor ,mă doare ca mă respinge acum.

- Îmi este foarte dor ea doamna Uchiha.

- Știu draga mea, dar gândește-te ca e într-un loc mai bun de unde te poate vedea și ocroti, mama ta a fost o femeie extraordinară, frumoasa ,deșteaptă, dinamica și mereu zâmbetul pe buze.

În ochi ei se adună lacrimi, Doamne din ce-am auzit eu aici ,mama ei nu mai este, și cu toate astea mereu o văd cu zâmbetul pe buze.

Ce se poate ascunde sub acel zâmbet.