Charlie și brunetul

Capitolul 2: Îmi pare rău că te-a răpit mama

Capitolul 2: Îmi pare rău că te-a răpit mama

Micul dejun a fost extrem de ciudat. Nate și cu mine nu ne-am adresat niciun cuvânt, în timp ce mama vorbea și nu se mai oprea. Ne făcuse chiar și clătite, ca să ne destindem.

— Și, Nate, începu ea discuția, cât vrei să stai?

— Oh, Penny, vreau să ies dracului din casa asta chiar acum.

Am aruncat cu o clătită în el.

Nu suportam când Nate înjura, mai ales când înjura fără motiv. Eu eram cea care înjura, pentru mine era în regulă. Dar să-l aud pe el zicând ceva...se lăsa cu crimă.

Nate își dezlipi clătita de pe geacă și o îndesă în gură, făcându-mi cu ochiul.

— Dacă tot vrei să pleci, de ce nu o faci? întreb eu liniștită.

— Oh, mama ta mi-a furat cheile de la mașină, spuse el degajat. De asemenea, m-a ademenit aici pornind de la minciuna că ai cancer în fază terminală.

Mă uit la el de parcă aș fi văzut o fantomă. Mama era în stare de multe. Țin minte că odată a aruncat în lac cheile de la mașina tatei, ca să nu o lase singură un weekend.

— Deci mama te-a răpit...din nou?

Nu, nu era prima dată cand mama îl răprea pe Nate. Prima dată a fost în clasa a VIII-a, după ce am avut o ceartă uriașă. Diana, o fată îndrăgostită de el, l-a sărutat și la păcălit. El însă crezuse că fusesem eu, de aceea nu ripostase.

După ce m-am întors de la școală, m-am încuiat în cameră și am început să plâng. Mama m-a auzit și s-a decis să ne împace. Așa că a luat mașina, l-a păcălit pe Nate că mi-am rupt piciorul, l-a ademenit în casă și l-a încuiat în aceeași cameră cu mine.

Trebuie să recunosc, mama avea idei din ce în ce mai bune cu fiecare an care trecea.

— Cam așa ceva, zise el și zâmbi.

— Păi, îmi pare rău că te-a răpit mama...a doua oară, zic și mai iau o clătită.

— Mie nu îmi pare rău.

Cuvintele lui mă lovesc din plin, făcându-mă să înghit în sec. Poate o fi mama cea care l-a convins să vină, dar putea să nu o facă.

El e aici, după așa de mult timp. E lângă mine, și nu schițează niciun gest. Nu îmi vorbește direct, nu mă atinge...doamne ce dor îmi este de atingerea lui.

Telefonul mă scoate din vis, sunând nervos.

— Unde ești?!

Tonul rece al lui Jeff nu mă uimi, doar mă deprimă. Pe fundal se auzea muzică, iar inima mea începu să bată mult mai tare.

— Jeff, spun eu, ești într-un club?

— Și încă unul aglomerat. Unde ești?

— Jeff, unde e Amy?

— Cred că e cu o bonă. Unde ești?

Dacă aș putea să-l pocnesc prin telefon, aș face-o.

—Jeff, pentru numele lui Dumnezeu, cum adică crezi?!

Vocea mea era acum puternică și ridicată, mama venind lângă mine împreună cu Nate. Acesta dădu să-mi atingă umărul, însă eu i-am îndepărtat rapid mâna.

— Unde ești? întrebă pentru a mia oară Jeff.

— Sunt...sunt acasă...c-cu mama...

Mama îmi dădu una, arătând apre Nate supărată, în timp ce acesta dădea semne de nervi.

— Jeff, du-te dracului, țipă și mama.

— Mda, ești acasă, sublinie și el.

— Unde este Amy? Este singură? Jeff, jur..

Și a închis.

***

Încerc să dau de Jeff de 3 ore și nu am nicio șansă de reușită. Mă rog în sinea mea ca Amy să fie bine, și renunț. Acum telefonul este închis și sunt sigură că nu mai este în posesia iubitului meu soț.

— Okay, Char, calmeză-te, spuse Nate ușor.

De data asta nu a mai vrut să mă atingă, ci doar mă privi atent. Îmi menținea privirea cu privirea lui. Este ceva ce face încă din generală. Mă ține ocupată. Mulți fac asta, însă Nate folosește o tehnică specială, intitulată ,,am să mă holbez la tine ca să te holbezi și tu la mine".

Însă noi nu mai eram în generală și cu siguranță nu mai eram împreună. Mi-am dezlipit privirea de a lui și m-am așezat pe scaund, privind în gol.

Mama defila nervoasă prin bucătărie, vrând să dărâme diferite obiectie. Nate, care realizase că nu pe mine ar trebui să mă calmeze, încerca din răsputeri să o facă pe mama să reziste presiunii.

O dată așezată pe scaun, mama începu să vorbească fără sens, totul fiind un talmeș-balmeș de cuvinte anapoda și diferite înjurături în diferite limbi.

— Acel incapabil a lăsat-o pe nepoata mea singură! Vezi, spuse și arătă spre Nate, de aceea ar trebui să o crești tu!

M-am întors brusc, vrând să aud răspunsul lui Nate.

Acesta era șocat, însă îsi drese vocea și îi zise mamei.

— Charlotte este o femeie adultă, măritată, care își poate rezolva singură problemele, spuse el relaxat. De asemenea, ea este cea care a ales tatăl copilului său.

Mama îmi aruncă o privire acuzatoare, care mă făcea să vreau să mă bag în pământ. Însă furia mea nu mă lăsa.

— Știi ceva, mamă? Nate are dreptate, prind eu curaj. Eu am ales tatăl. Eu sunt cea care l-a ales pe Jeff și, sincer, sunt mândră de decizia mea. Mereu mi-am dorit o familie și stabilitate!

— De aceea copilul tău este singur în timp ce soțul tău este într-o cârciumă, zise mama și părăsi camera.

Eu și Nate am rămas singuri, într-o tăcere mormântală.

— Deci...începu el. Jeff este doar o stabilitate?

—Glumești? tonul meu era unul apăsat. Normal că a fost o stabilitate la început. Mă plăcea, eu credeam că e okay, așa că ne-am cuplat ca să te uit. Te-am așteptat, să știi. După o relație de 3 ani m-am măritat. În acei 3 ani te-am așteptat, gata să rup orice relație cu Jeff pentru tine. Însă tu nu ai venit, și nu te-am putut aștepta toată viața. Mi-am întemeiat o familie, iar asta m-a făcut să mă simt bine.

Nate nu vorbi deloc. Mă ascultă atent, iar acum doar ofta.

— Doamne, Charlie, dacă-ai știi ce simt acum.