Un fel de TU

          Aș fi putut să fiu din gheață, dar am ales să încălzesc lumea cu zâmbetele mele.

          Aș fi putut să mă răzbun pentru cuvintele misogine, dar am ales să folosesc din nou acel ton cald.

          Aș fi putut să te fac să suferi, dar am ales să fiu fericită.

          Aș fi putut oricând să pun virgulă, dar am ales să pun punct.

          Simt că suferința începe să-mi iasă din vene, iar amorțeala zilelor de toamnă vor să-mi ia suflul cât mai curând posibil. Trebuie să recunosc, sunt o persoană macabră! Mi-am permis să fiu fericită. Mi-am permis să fiu acea persoană care poartă alb la o înmormântare, când restul poartă negru; să râd când alții plâng. Nu-i de mirare că suport această lume suferind încă de mic copil, când, în loc să desenez tulpina unei flori verde și petelele roșii - ca restul - eu am făcut inversul.

          Eram fericită, mă simțeam bine și, oarecum, diferită. Asta până când educatoarea a venit la mine și mi-a spus: așa nu. Poate că restul nu vedeau, dar inima mea sângera când am făcut același desen cu colegii mei. Eu știam că ceea ce făcusem, fusese bine.

          Cumva, familia, oamenii din jurul meu începuseră să mă atragă în sfera lor. Nu-mi mai păsa că trebuie să fiu diferită, totul era minunat fără complicații. Asta până când a apărut un el, și fără să realizez am devenit ceea ce el voia să fiu. Un fel de el, numai că mult mai supusă și ascultătoare. De iubire nu s-a pus problema. L-am iubit, poate nu atât de mult cât să-mi iau viața pentru el, dar destul cât să-i dovedesc asta. Într-adevăr, l-am iubit cu patima unui demon. Universul începuse cu el și se sfârșise cu mine.

          Cifra șase nu mi-a purtat niciodată noroc. La șase luni am făcut intoxicație, la șase ani am căzut cu bicicletă, la 16 m-am îndrăgostit... la ora șase m-am născut. Șase ani și câteva zile a durat o relație în nunațe gri, nu fuseseră niciodată albe sau negru, ci întotdeauna gri. Ruptura s-a produs după ce m-a înșelat, când deja lucrurile deveniseră complicate, iar el era rece, sobru, mă acuza pe mine pentru că el suferea. La început am simțit cum inima mă înțeapă și corpul mă doare în acele locuri unde buzele sale se odihniseră.

          După câteva zile, m-am trezit după o mică beție și nu țineam minte ce se întâmplă cu mine. Credeam că el e încă alături de mine. Ghiciți ce? El nu era acolo și eu nu sufeream. Atunci mi-am dat seama că eu creasem întreaga durere, eu îmi cauzam suferința și tot eu o susțineam. Astfel lacrimile nu au mai curs, eu nu m-am pus la perete pentru că nu l-aș fi iubit îndeajuns. Eu nu am suferit pentru că el nu m-a mai iubit, fiindcă el mă făcuse un fel de el și de aceea începuse să nu mă mai iubească. Eu nu am suferit pentru că am pierdut un om care nu mă iubea, dar el urma să sufere fiindcă pierduse o persoană care se schimbase pentru a fi alături de el.

          Prietenii începuseră să mă întrebe dacă sunt bine, le răspuneam zâmbind că da. Mulți mă priveau sceptic, crezând că aș suferi în interior, chiar mi-au recemoandat psihologi. Mă vindecasem singură, de ce ar fi trebuit să fiu ajutată de altcineva care vine cu o simplă presupunere?

          Poate aș fi putut să mă privesc mai des în oglindă și să-mi spun că sunt o persoană minunată. Nu, te rog cititorule nu aș vrea să te aud numindu-mă ipocrită. Ai vrea sa știi ceva, ipocrizia pe care tu oricum o gândești mă face de mii de ori mai fericită decât ești tu acum. Exact, de o mie de ori mai fericită, fiindcă eu nu mai sunt sunt un fel de el, nici un fel de TU, ci sunt un fel de eu. Un fel de eu care nu doarme până târziu și visează, mă tresesc devreme și îmi trăiesc visul. Nu-mi plâng de singurătate sau de suferința, ci zâmbesc în fața puținului meu. Nu mă interesează dacă mă numești ciudată, dar tu sigur vei fi afectat dacă eu te voi numi ciudat. Va fi ăsta un motiv în plus ca mâine să mai plângi că nu ești frumos, slab, deștept, talentat, sportiv, optimist, popular? Plângeri mediocre pentru un copil care nu a înțeles că întotdeauna lupul care merge pe munte e mai puțin flămând decât cel care-l urcă.

          Ce dacă există singurătate? Ce dacă există oameni și oameni, sau crezi că acei oameni sunt unde sunt pentru că au stat să plângă asemenea unor copii, în loc să lupte? Nu voi alege niciodată să fiu un fel de ei, fiindcă eu vreau să fiu eu. Nu vreau viața plictisitoare a altcuiva, vreau o viața diferită și multă fericire.

          Aș fi putut fi și eu un fel de tu, dar am ales să rămân eu.

          Fără suferință, fără gelozii, fără invidii, fără iubiri, fără dramă. Doar TU și atât. Nu ți se pare asta o viață frumoasă?

          Sfârșitul unei relații înseamnă deschiderea către alta; sfârșitul unei prietenii înseamnă maturizare, iar sfârșitul vieții arată lipsa verbului ,,a trăi" în fericire.

          Tu alegi dacă vei rămâne tu sau vei fi ca ei. Ca demoni și călăii tăi, dar cu ce preț? Pentru răzbunare? Nu are niciun sens să trăiești pentru a te răzbuna, fiindcă singura victimă vei fi tu când o să realizezi că ai pierdut trenul vieții. Nu uita ca numele celor care s-au răzbunat sunt mereu uitate. Răzbunarea este o senzație de moment, iar fericire dăinuiește până la final.

          Privește-mă, acum am 26 de ani și revolverul la tâmplă, ținut de acele degete care, cândva mi-au mângâiat încet obrazul. Ținut de acel EL, care vrea răzbunare fiidncă am ales să fiu EU. E un mod frumos de a muri, mai ales când am conștiința împăcată că am fost EU, nu EL. Pentru că am fi ajuns aici, dacă aș fi fost EL, EU aș fi ținut acum revolverul, gata să-i iau viața. Cifra șase chiar nu m-a ținut în viață.

          În doar câteva minute EU nu voi mai fi, voi pleca undeva mult mai bine. Iar EL va rămâne și va fi judecat de toți, pentru că a gândit și a acționat ca alții. Nu regret că am iubit, nu regret că am fost fericită, nu regret că am fost EU și nu altcineva.

          Poate în altă poveste ne-ar fi fost sortit să fim pur și simplu NOI. Acum aud cum glonțul a fost încărcat.

           Nu uita, fii TU. Într-o lume crudă ca aceasta, vei sfârși când nu ai plănuit, iar la ultimele răsuflări vei realiza că toată viața ta ai fost ALTCINEVA.

            Rămas bun!

- Sfârșit -