Sângerări

CCXL (ego)

în mine se află ceva neomenesc dintotdeauna.
ceva ce-mi face viața să fie doar un urlet...
de-ale mele gânduri e umbrită luna
ce se află pe cerul fiecărui suflet.

uneori, din noroc, mai plec din mine,
iar atunci totul se transformă-n iubire.
însă când mă-ntorc, toate-mi sunt străine
și totul e orice se poate, numai nu e fericire...

dar ce poate fi fericirea aceasta?
ce este ea? un simplu cuvânt
ce ne poate lumina, dar și devasta,
creând cugetări ucise-n vânt.

purtăm în noi nemărginitul univers,
suntem galaxii, suntem stele pierdute...
suntem stăpâni pe al vieții noastre sens,
înafară de noi, nimeni nu poate să ne ajute.

sper să adorm pe o rază de soare
ce-ți va lovi ochiul sticlos.
și când voi dormi pe el, să umplu de culoare
întreaga-ți ființă, până la os.

împrejuru-mi se află acum în negură,
iar eu, mă-ntunec încet, încetișor.
mă-nfășor în răutatea mea, în a mea ură
în care m-am născut și-n care am să mor...