Probably in Love

Capitolul 4

-Paul, trebuie sa vii urgent la sediu.-aud vocea disperată a șefului meu.

Las telefonul, cautandu-mi cheile de la mașina si pornesc grabit spre sediu.

Când ajung, niste masini negre ocupau suprafata parcarii sediului, dar asta nu e singurul lucru pe care-l observ. La intrare, privesc ingrozit portarul ce zacea mort intr-o balta de sange.

Imi iau pistolul din mașină și mă îndrept spre usa care era larg deschisă.

-Lasa arma jos sau te omor!-o voce anonima ma ameninta.

Neavand alta varianta, arunc pistolul la picioare dupa il imping cat mai departe de mine.

Din perspectiva Fernandei:

Paul a fost chemat de urgenta la sediu, iar intuitia imi spune ca nu e vorba de un alt jaf. Oare ce s-a intamplat? Sper totusi că este bine..

    *Fernanda ce este în capul tău?*

De cateva ore ma framanta apelul brusc pe care l-a primit, si ceea ce ma mira cel mai tare e ca ma ingrijoreaza mai mult siguranta sa decat faptul ca ar putea fi intr-o alta misiune, jefuind alti oameni.

    Oare incep să îl plac pe Paul?

Nu pot sta aici asteptand un raspuns. Decid sa verfic daca totul e in regula.

***

Ajunsa, zaresc mașina lui Paul parcata in fata sediului, semn ca inca nu a parasit cladirea. Cel putin asa sper.

Cobor din masina, luandu-mi pistolul pe care il ascund in jacheta si ma apropii de cladire.

Sangele imi ingheata in vene la vederea cadavrului, acoperit cu o patura, din fata mea.

Respir adanc, rugandu-ma ca Paul sa fie bine, desi sperantele sunt din ce in ce mai mici.

Trec pe langa corpul neinsufletit si incerc sa patrund neobservata printre usile cladirii.

-Trebuie sa punem mâna pe acel seif.

Ma opresc brusc, lipindu-ma de un perete, la auzirea unei voci masculine.

-Singura persoana care știe codul este Paul.

Paul! E inca in viata!

Cand sa ma apropii pentru a avea o vedere mai buna asupra celor doua persoane care vorbeau, simt o lovitura puternica in zona capului, totul in jurul meu intunecandu-se.

***

Ma trezesc iritata de durerea de cap pe care o am.

Incerc sa ma misc din pozitia incomoda in care sunt dar corpul ramane neclintit.

Mormai, incercand sa-mi deschid pleoapele ce parca ar cantari o tona.

Nu e nimic in jurul meu, totul e cuprins de un negru dens.

Imi scutur capul, in speranta de a ma trezi la realitate.

Incetul cu incetul, amintirile de acum cateva momente revin, facandu-ma sa ma panichez, amplificandu-mi durere de cap.

Simt cum membrele mele amortite, sunt legate strans, facand totul mult mai dificil.

Ma opresc din incercarea mea de a ma elibera la auzul unui oftat adanc.

Nu imi ia mult sa realizez ca nu sunt singura in incaperea asta si ca probabil, persoana aceasta e tinuta si ea captiva.

-Cine este acolo?-indraznesc sa intreb, sperand sa primesc raspunsul la care ma gandesc.

Din perspectiva lui Paul:

-Cine este acolo?-o voce feminina ce imi este familiara, ma intreaba.