Mă uitam la ea, la spatele ei gol și la apa care îi traversa pielea catifelată, măslinie, firele de apă cristalină pe corpul mort. Uită-te la mine, septembrie, așa cum obișnuiai să te uiți odată. Ia-mă-n brațe decembrie, acoperă-mi corpul rece și murdar cu atingerile tale calde și perverse. Aruncă-mă-n pat martie, dezbracă-mă de cuvinte și sărută-mi pielea putrezită de atăta dorință și dor. Fă-mă a ta, mai. Ia-mi mână și ține-o aproape, aproape de bluza moale cu miros puternic de parfum scump, parfum furat din magazinul tău preferat, acela de la colțul străzii. Magazin în care te-am întâlnit, august, și ți-am lăsat biletul în buzunarul de la geaca cea roșie. Pentru ce? Pentru tine sau pentru mine? Nu mai contează, tot aici ai fi ajuns.
Aici, în fața ei. Ea. Cea care te-a întâlnit în august, te-a sărutat în septembrie și te-a înșelat tot cu tine, cu tine cel care nu a putut să îi aprindă țigara. Cu tine cel care nu a putut să o dezbrace doar cu cuvinte șoptite lângă ușa casei ei. Cu tine, cel care o trata ca pe o doamnă când ea dorea să fie artă, împrăștiată pe pânză cu mișcări ușoare și fluide de pensulă.
Așa că a plecat, a plecat de la tine doar pentru a ajunge tot la tine. La tine cel de acum. Ea nu te vrea pe tine, dar te vrea doar acum. Acum când ești al ei și ea, a ta. Acum când o poți privi și o poți dezbrăca cu șoapte, în fața ușii ei, în acea noapte când nu trebuia să iasă în oraș cu tine.
Oh aprilie, adu-o înapoi! Acolo unde obișnuiam să o găsesesc, fumând pe ascuns cu un zâmbet obraznic, cu o carte în mână și cu ciorapii rupți pe coapsă.
Noi. Noiembrie
