Eram

Fără titlu

Te iubesc! La fel de puternic si sincer ca in prima zi chiar daca mai avem doua luni si facem un an, un an de cand ne-am despartit. Te urasc! La fel de puternic si sincer ca in prima zi cand mi-ai spus ca vrei sa ne despartim.

Un an. Un an in care nici macar motivul pentru care acum nu mai esti langa mine nu mi s-a clarificat fiindca mereu mi-ai insirat minciuni frumoase ca sa nu ma ranesti dar deja era prea tarziu. Am plans mult de dorul tau, de dorul nostru. Am plans fiindca plangeai cu mine, sufereai cu mine dar tu ne voiai tot despartiti. Am plans fiindca nu intelegem.

Luni mai tarziu mi-am revenit. Avem prietenii langa mine, imi facusem prieteni noi care erau mereu acolo sa ma sustina in noptiie in care imi era dor de tine si dor de mine in bratele tale. Dar pe zi ce trece sentimente mele se evaporau si tu dispareai din gandurile mele. Deveneai o naluca.

Imi era bine. Pana intr-o zi cand te-ai hotarat sa revii. De ce? De ce ai facut asta? Imi era bine.Am crezut ca pot sa iti fac fata. Am crezut ca nu m-ai simteam nimic. Am crezut ca o sa-ti iti arat doar cat de bine imi e si cat de bine am trecut peste. Am crezut...

Am inceput sa ne vedem tot mai des. Noptiile cu tine erau la fel de fierbinti pe cat imi aminteam. Orele lungi pe care le umpleam cu povesti erau la fel de placute si incantatoare. Dar ai plecat din nou. Fara explicatii...

Atunci am realizat ca nu eram bine, am realizat ca am invatat de la tine sa mint la fel de frumos si ca ma minteam pe mine. Nu eram bine.

Gandul meu a inceput sa zboare din nou la tine. Dar de data asta nu mai aveam pe nimeni langa mine fiindca imi era teama. Imi era teama ca or sa vada si ei cat de proasta am fost ca ti-am acceptat sa intri din nou in viata mea si, mai ales, ca te-am lasat sa intri din nou in inima mea.

Dar mi-am impus sa fiu bine. Imi revenisem intr-un scurt timp. Incepeam sa devin experta in a imi revenii dupa tine. Si ai venit din nou inapoi.

Am incercat sa te ignor. Aflasera si prietenii mei si toata lumea imi spunea sa stau departe ca nu imi faci bine. Dar eu eram atrasa ca albina la miere de tine. Nu ma puteam abtine, era ca si cum ar fi un proces normal sa fiu langa tine. Am inceput sa iti pun intrebari, ai incercat sa ma faci sa te urasc dar asta nu se poate. E ca si cum un inger ar uri alt inger, e un proces ilogic. Nu ruseam. Mereu era un lucru care ma faceam sa tin din nou si din nou si din nou la tine.As vrea sa spun ca am un suflet prea pur sa te urasc dar stiu ca nu e asa. Poate tu esti singura puritate din sufletul meu.

Ai incercat sa imi eviti unele intrebari apoi la altele raspundeai placit, fara sens si ma faceam ca inteleg ce vrei sa spui doar fiindca nu m-ai suportam agonia de a astepta un raspuns. Am ajuns sa prefer sa nu mai stiu nimic.

Apoi ai vrut sa fim prieteni. Eram in culmea fericirii fiindca asta insemna sa te mai am langa mine. Nu era cum voiam eu dar era. Si apoi ai plecat iar.

Am incercat sa fiu puternica. Sa nu iti mai gasesc scuze pentru tot ce faceai. Am incercat sa las lucrurile cum erau ele pur si simple, fara sa le mai analizez. Dar nu puteam. Noptiile erau lungi, dorul era puternic si distanta era mare, distanta dintre sufletele noastre.

Apoi te-ai intors din nou. Ai inceput sa imi povestesti despre relatia ta care nu mai mergea si atunci am inteles de ce plecai si veneai cu adevarat. Dar ce nu am inteles era "de ce?".

De ce te intorceai la mine? De ce nu ti-ai cautat pe altcineva? De ce te comportai ca si cum ti-ar pasa? De ce ti-ai batut joc de iubirea mea? Si cu ce era mai buna ea?

Acum ceva timp ti-am scris pe un biletel langa un cadou de ziua ta: "Te-am iubit, te iubesc si mereu o sa ai un loc special in inima mea". Aproape un an mai tarziu as sta in fata ta, m-as uita in ochii tai si as repeta cuvintele astea din tot sufletul fara sa minta o secunda. Fiindca inca o fac. De asta eram mereu acolo cand te intorceai.

Si te-am ascultat in seara aia cum imi povesteai ca suferi dupa ea si ca iti e dor de ea si ca te doare ca nu mai e langa tine. Sufletul meu a fost rupt in triliarde de bucatele in cele trei ore in care am vorbit. Pai daca tu ai suferit dupa ea atunci te rog sa inmultesti suferinta ta cu o suta si sa ridici la puterea 365. Si aici ai rezultatul a cat am suferit eu.

Apoi a plecat din nou. De data asta din vina mea fiindca incercam sa invart un cutit incins intr-o rana deschisa. Era razbunare, cred. A fost cel mai rau lucru pe care i l-am facut. Dar eram intr-un punct in care cedam din toate punctele de vedere.

Sunt penibila. Imi aduc aminte cum inainte ma uitam la alte fete care sufereau o luna, doua si nu intelegem de ce fac asta, le credeam proste si penibile. Nu le vedeam ca pe niste femei adevarate. Acum ma consider pe mine asa.

Un an mai tarziu mi-am facut curaj sa scriu o parte din ce simt. Spun o parte fiindca acel junghi pe care il simti in inima cand te gandesti si lacrimiile care te ineaca si iti incetoseaza privirea nu pot fii explicate in cuvinte. Un an mai tarziu am reusit sa imi descarc sufletul, sa plang din nou pentru el. Nu sunt bine dar o sa fiu.