Ultimul Crin

Crini

Privesc pe geam,totul de la iarbă verde care dansa în vânt până la pomii plini de frunze inclusiv cerul albastru fără pic de nori mi se părea trist.Totul imi amintea de ea,mai ales acei crini albi ca zapada in jurul cărora roiau acele albine.Crini erau florile ei preferate.Asteptam să il aud cum vine eram gata să plec.Nu doar că totul imi amintea de ea ,dar el imi provoca durere doar  pentru ca arătam ca ea.Numele meu ete Sekky,am 16 ani.Mama mea a murit acum un an ,iar eu cu tata am rămas singuri.De la moartea mamei tata a început să mă bata.Aveam ochii ei ,verzi ca iarba,părul alb ca niște nori in mijlocul unei zile de caniculă în mijlocul verii.Nimeni nu știa de ce este alb dar mamei nu ii păsa.Zicea că sunt crinul ei,iar casa este gradina in care eu înfloresc in fiecare zi.Îmi iau geanta ,pun cateva haine in ea și imi pregătesc plecarea.O să îmi fie dor de tata si de casa asta dar deja nu mai rezist.Pielea mea deschisă la culoare era plină de vânătăi.Aud scârțâitul terifiant al scărilor,iau geanta și fug pe geam.Inima mea se făcea bucățele doar când mă gândeam că las in urma tot.Plec trist cât mai departe de casa, să uit de tot de mama , de tata,de crini și de acea casa veche.Merg singur pe drumul plin de pietre,trist,fără a mă întoarce .Mă doare să stiu ca nu mai am pe nimeni.Nu am casa părinți am lăsat totul în urmă.În tot acest timp simteam că cineva mă mângâie.Era doar ploaia care îmi mângâiau rănile provocându-mi durere.Pentru mine peisajul acesta este foarte familiar,de la moartea mamei în sufletul meu erau ploi ,chiar furtuni.Brusc nu mai eram mângaiat de acei stropi jucăuși și simt cum cineva îmi mângâie rănile.Mă întorc,era un baiat mai înalt decât mine,avea 1,78 ,cu părul roșcat si cu ochii de un albastru deschis ca cerul.

-Bună!Numele meu este Haru.Cum te numești?spune aceasta timid roșind

-Bună!Eu mă numesc Sekki.~las capul în jos și îi răspund timid~

-Ce ai pațit?Ar trebui să mergi acasă.~Haru era foarte ingrijorat se uita cu lacrimi în ochi la rănile mele~

-Nimic sunt bine nu contează ce am pățit.Ar trebui să mergi acasa părinții tăi sigur sunt îngrijorați

-Unde sunt părinții tai?spune Haru

-Ma....~mā opresc  înainte de a plânge și îmi las capul în jos~

-Daca nu poți spune nu trebuie... ~ Haru mă ia in brațe,câteva lacrimi îi alunecă pe față,eu totuși eram fericit că îi pasă cuiva de mine ~

Haru își sterge lacrimile,mă ia de mână și mă duce în fața unei case mari din lemn de brad.Casa avea 10 ferestre si o ușa mare de lemn cu un gemuleț cu puțină sticlă care era in forma unei frunze.Eram destul de speriat un om pe care îl întâlnisem acum câteva minute mă duce la el acasă.Haru se uită la mine și mă duce în casa.Dintr-o camera iese un bărbat într-o cămașa albă cu parul roșcat și ochii de un maro gălbui ca lutul si cu câțiva "stropi" de verde deschis ca merele necoapte luate tocmai din pom si înalt cam de 1,80.Acesta părea tare surprins că își vede fiul cu un băiat de mână.Acesta își strigă soția.Din camera alăturată iese o femeie cu părul castaniu ochii albaștri ca a lui Haru.Femeia se apropie de mine

-Haru cine este acest băiat? îl înreaba mama lui foarte nedumerită dar speriată

-Mama,tată el este Sekki.~Haru își lasă capul in jos și roșește~

-Unde sunt parinții tai? spune mama lu Haru

-Mama a ...murit , iar tata mă bătea așa că  am decis să plec...spun eu încercând să nu îmi las lacrimile să îmi curgă pe obrazul meu palid si puțin vânăt.

-Păi poți sta la noi dacă dorești...~ cei doi așteptai să imi vadă reacția.~

-Mmmulțumesc... ~îmi întorc privirea către Haru ~ dar nu vă deranjez? ~ îmi las capul în jos așteptând răspunsul~

-Nu ,poți sta în cameră cu Haru ~ezită  puțin~ este un pat chiar lângă a lui Haru ~păreau triști ca mine când vedeam poza blândei și iubitoarei mele mame~

Merg cu Haru în camera lui,până să ajung acolo erau niște scari în fața ușii.Era o cameră mare vopsită pe jumătate în alb și cealaltă jumătate era vopsită cu neagru și niște crini albi.Jumătatea mea era cea cu crinii albi ca zăpada.Erau două paturi din lemn,două geamuri mari cu niște perdele negre.Se aflau față în față cu ușa camerei.Podeaua  era acoperită cu un covor alb.Seara am decis să ne punem să dormim.Mă uitam la Haru ,dormea așa liniștit dar pe mine mă neliniștea ceva...de ce mai este un pat în camera asta.?Haru mai are un frate?Unde este el?Nu durează mult timp și Haru începe să plângă în somn și să tremure.Mă duc lângă el și îl iau în brațe.

*HARU POV*

Aveam un coșmar.Îl visam pe fratele meu Yuki în ziua aceea.Acum doi ani ,vara,eu cu Yuki ne plimbam pe poteca acoperită de pavele albe către câmpul cu acele flori minunate,albe ,cinii.Erau favoriții lui .Vântul adia și în părul lui blond,iar el mergea așa calm dar se vedea că este fericit.Îi sclipeau ochii lui albastru deschis precum florile-de-nu-ma-uita , înfloreau mereu primăvara pe lângă râul din apropierea padurii.Pe atunci aveam doar 14 ani,iar fratele meu 17.Mai era doar un drum care ne desparțea de câmp.Eu am mers în fața lui,când cineva mă împinge pe iarbă și aud o pocnitură.Era fratele meu....murise.Începusem să plâng.
Simt niște mâini calde care mă înfășoară.Sekki mă văzuse că plângeam și venise la mine...îmi amintea de Yuki.Mă întorc îl iau în brațe ,îmi bag mâinile mele înghețate sub tricoul lui și îl mângâi blând evitând-ui rănile acesta cuibărind-use mai mult în brațele melw.Îl pup pe fruntea lui palidă care avea câteva răni,după scurt timp adorm.